Connect with us

ACTUALITATE

Arheologii din Alba Iulia, împotriva unui proiect al Ministerului Culturii. Protest și scrisoare către Daniel Breaz

Publicat

protest-arheologi

Sindicatul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia se alătură demersului Comisiei Naționale de Arheologie într-un protest împotriva unui proiect de lege privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional, proiect inițiat de Ministerul Culturii.

Mai mult, arheologii din țară au redactat o scrisoare deschisă către ministrul Culturii Daniel Breaz, prin care și-au manifestat dezaprobarea privind această măsură care scoate din lege rolul de evaluare profesională al acestei comisii de specialitate asupra celor care doresc să devină profesioniști în domeniul arheologiei.

Vineri, 14 iunie, zi declarată ca fiind Ziua Arheologilor din România, membrii organizației sindicale muzeale vor protesta purtând banderole negre la locul de muncă și vor solidariza cu acțiunile colegilor din toată țara, scrie Alba24.

În data de 20 mai 2019, Ministerul Culturii și Identității Naționale a supus dezbaterii publice un proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional. Acest proiect de lege a fost însă redactat fără consultarea și fără o notificare în prealabil a Comisiei Naționale de Arheologie care reunește profesioniști îndreptățiți să ofere sprijin științific direct în luarea deciziilor administrative în privința patrimoniului cultural.

Printre modificările propuse, la art. 12, după litera l) se introduce o nouă literă, lit. l1, cu următorul cuprins:

l1) atestă, prin Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, debutanţii, specialiştii şi experţii în domeniul cercetării arheologice, în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului culturii şi identităţii naţionale;”

Comisia Națională de Arheogie și comunitatea arheologică consideră inacceptabilă această reglementare. Într-o scrisoare deschisă, adresată Ministrului Culturii și Identității Naționale, prof. dr. Valer Breaz, membrii CNA și-au manifestat dezaprobarea privind această măsură care scoate din lege rolul de evaluare profesională al acestei comisii de specialitate asupra celor care doresc să devină debutant/specialist/expert arheolog (atribut al CNA, conform OMCC 2127/2005, art. 4.1.g: CNA stabileşte criteriile şi avizează atestarea specialiştilor şi experţilor din domeniul cercetării arheologice, înscrişi în Registrul arheologilor), transferându-l INCFC, entitate subordonată direct MCIN și care are drept obiect de activitate cursuri de ”formare continuă”.

Această propunere de modificare a OG 43/2000 nu numai că descalifică profesional o întreagă categorie, dar acesata va trebui să depindă de atestările făcute în cadrul unei instituții direct subordonate ministerului, și care științific nu are calitatea de a atesta sau de a forma arheologi. Prin aceasta se va institui un cadru periculos pentru siguranța patrimoniului cultural care ar putea deveni mai vulnerabil decât este în prezent, susțin reprezentanții sindicatului muzeal.

Astfel: “CNA se opune cu fermitate modificării OG 43/2000, prin adăugarea articolului 12, lit. l1 ). Pe cale de consecință, nu putem fi de acord nici cu un viitor Regulament de Organizare și Funcționare al Comisiei Naționale de Arheologie, într-o viitoare Procedură de acordare a autorizațiilor pentru cercetarea arheologică și într-o nouă Metodologie pentru înscrierea în Registrul arheologilor, făcute toate după același modus operandi (adică fără implicarea CNA în redactarea acestor regulamente, proceduri și metodologii). CNA respinge propunerea de la art. 16, litera j) prin care MCIN îi distribuie rolul decorativ de a ”propune criterii de atestare în Registrul arheologilor”, prin comparație de vechea formulare din lege: ”…. (CNA) stabilește criteriile și avizează atestarea specialiștilor și experților din domeniul cercetării arheologice, înscriși în Registrul arheologilor….”.

De asemenea, o petiție care vine în sprijinul acestei scrisori deschise către Ministrul Culturii și Identității Naționale a fost semnată de peste 400 de lucrători din domeniul culturii.

Vezi petiția integral și mai multe detalii, pe Alba24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Senatorul Cătălin Silegeanu: „Astăzi s-a văzut limpede cum funcționează puterea”

Publicat

senatorul cătălin silegeanu: „astăzi s a văzut limpede cum funcționează puterea”

Publicitate

Respingerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului, într-o perioadă marcată de presiuni economice și sociale intense pentru populație și mediul de afaceri, echivalează cu acceptarea „falimentării României”, afirmă senatorul Cătălin Silegeanu după votul din Parlament.

„Astăzi s-a văzut limpede cum funcționează puterea atunci când este pusă în fața propriilor eșecuri. Dintr-un Guvern care a împins România spre taxe mai mari, datorii…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

236 de locuri de muncă disponibile la Botoșani. LISTA comunicată de AJOFM

Publicat

peste 350 de locuri de muncă disponibile la botoșani. lista

Publicitate

Doar 236 de locuri de muncă sunt libere în această săptămână la nivelul județului Botoșani. Datele au fost centralizate de AJOFM Botoșani de la agenții economici și făcute publice la începutul acestei săptămâni.

Iată și lista completă cu locurile de muncă comunicate de AJOFM Botoșani:

DENUMIRE JOB DENUMIRE ANGAJATOR ADRESA ANGAJATOR
SEF BIROU COMERT CU RIDICATA SI CU AMANUNTUL POWERLINE SRL STR. C. NAŢIONALĂ, Nr. 99, MUN. LOC. BOTOSANI,…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Încă puțin și sunt gata: Lucrările la pistele pentru biciclete din Bucecea au intrat în etapa de asfaltare

Publicat

Încă puțin și sunt gata: lucrările la pistele pentru biciclete

Publicitate

Lucrările de asfaltare la pistele pentru biciclete din orașul Bucecea au intrat într-o nouă etapă, odată cu demararea intervențiilor la stratul final de asfalt. Investiția face parte dintr-un proiect finanțat din fonduri europene, derulat de administrația locală, cu scopul de a îmbunătăți infrastructura urbană și de a încuraja mobilitatea alternativă.

Primarul orașului Bucecea, Angel Gheorghiu, a anunțat că, în această perioadă, se…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Trei persoane din Dorohoi, care vindeau detergent contrafăcut, luate la întrebări de jandarmi în Piața Centrală

Publicat

trei persoane din dorohoi, care vindeau detergent contrafăcut, luate la

Publicitate

Trei persoane depistate de jandarmi cu detergenți posibil contrafăcuți

 

În dimineața zilei de sâmbătă, 13 decembrie a.c., în zona Pieței Centrale din municipiul Dorohoi, jandarmii botoșăneni au depistat trei persoane care ofereau spre comercializare aproximativ 150 de litri de detergent de rufe, pentru care nu au putut prezenta certificate de conformitate, existând suspiciuni privind autenticitatea acestora.

Cele 25 de bidoane purtând etichetele…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe