Connect with us

EVENIMENT

Arhitectul șef al unei primării din Sibiu, în conflict de interese. Aproba proiecte pentru firma soției

Published

on

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul în vedere cercetării lui Radu Constantin Hotoran, arhitect şef în cadrul Primăriei Comunei Şelimbăr, judeţul Sibiu, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, după ce în cazul său s-a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese, prin aprobarea de proiecte depuse de o firmă a soţiei sale.

Potrivit unui comunicat al ANI, deşi avea un interes personal de natură patrimonială, Radu Constantin Hotoran a participat la luarea unor decizii cu privire la aprobarea şi semnarea unor documentaţii depuse de o societate comercială deţinută de către familia acestuia.

În fapt, mai multe persoane fizice sau juridice care solicitau eliberarea unor documente de la Primăria Comunei Şelimbăr (certificate de urbanism, autorizaţii de construire, certificate de atestare a edificării construcţiei, avize de oportunitate) au încheiat 13 contracte prestări servicii de proiectare cu H&H Proiectare şi Arhitectură SRL, societate deţinută de soţia lui Radu Constantin Hotoran.

Aceste servicii de proiectare presupuneau, printre altele, obţinerea de semnături şi avize aferente din partea lui Radu Constantin Hotoran, în calitate de arhitect şef al Primăriei.

Cu scopul de a evita conflictul de interese în materie administrativă, H&H Proiectare şi Arhitectură SRL a subcontractat (în baza contractelor de comandă/subproiectare) proiectele persoanelor fizice şi juridice care au solicitat eliberarea acestor documente de la Primăria Şelimbăr către o altă societate comercială deţinută de familia Hotoran - SC Unu Punct SRL, societate înfiinţată în ziua în care Radu Constantin Hotoran a fost numit în funcţia de arhitect, firma fiind deţinută formal de G.L.I. - finul de cununie al familiei.

Astfel, documentaţia era depusă de către SC Unu Punct SRL la Primăria Şelimbăr în vederea semnării şi avizării de către arhitectul şef, respectiv Radu Constantin Hotoran, care a semnat şi avizat 25 de acte administrative generând un folos patrimonial pentru soţia sa în cuantum de 266.927 lei, constând în sumele obţinute de H&H Proiectare şi Arhitectură SRL în calitate de beneficiar al celor 13 contracte de prestări servicii de proiectare.

Deşi avea obligaţia să se abţină de la luarea deciziei, Radu Constantin Hotoran a semnat/avizat certificate de urbanism, autorizaţii de construire, certificate de atestare a edificării construcţiei, avize de oportunitate, fără a informa şeful ierarhic căruia îi este subordonat direct în vederea măsurilor care se impun pentru exercitarea cu imparţialitate a funcţiei publice.

Conform ANI, întrucât în exercitarea atribuţiilor de serviciu a îndeplinit acte prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru soţia sa, constând în încasarea sumei totale de aproximativ 266.927 lei ca urmare a încheierii contractelor de prestări servicii de proiectare dintre SC H&H Proiectare şi Arhitectură SRL, societate la care soţia acestuia deţine calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator, şi persoane fizice sau juridice care au solicitat Primăriei comunei Şelimbăr certificate de urbanism, autorizaţii de construire, certificate de atestare a edificării construcţiei, avize de oportunitate, s-au conturat elemente privind încălcarea legislaţiei penale, respectiv ale art. 301 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal. Agerpres

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Speranță în prevenirea demenței: trei activități simple care pot reduce riscul cu aproape 40%. Studiu

Published

on

speranță în prevenirea demenței: trei activități simple care pot reduce

Speranță în prevenirea demenței. Un studiu publicat recent aduce vești încurajatoare în lupta împotriva demenței, arătând că anumite activități practicate pe parcursul vieții ar putea avea un impact semnificativ în prevenirea acestei boli.

Cercetătorii de la Academia Americană de Neurologie au descoperit că scrisul, cititul și învățarea unei limbi străine pot reduce riscul de demență cu aproximativ 40%.

Studiul a inclus datele a 1.939 de persoane, care au fost...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Tânărul de 26 de ani care l-a omorât cu un calorifer în cap pe Gheorghe Chindriș. S-au cunoscut pe un site

Published

on

gheorghe chindris criminal.jpeg






Gheorghe Chindriș, un cunoscut român care a înființat primul sat românesc în SUA, a fost ucis sâmbătă, în propria casă din comuna Florești, iar autorul crimei este un tânăr din Reghin.

 

S-au cunoscut pe un site

 

Surse judiciare au declarat pentru Cluj24 că cei doi s-au cunoscut pe un site și că s-au mai întâlnit.

Tânărul nu are antecedente penale, doar un dosar de distrugere prin 2019.

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Fost director al Cupru Min Abrud, omorât în casa sa din Cluj. Polițiștii au reținut un suspect

Published

on

fost director al cupru min abrud, omorât în casa sa

Un fost director al Cupru Min Abrud, cea mai profitabilă companie de stat din județul Alba, a fost găsit mort în casa în care locuia, în județul Cluj. Gheorghe Chindriș avea 66 de ani și a devenit cunoscut după ce a înființat primul și singurul sat românesc din Statele Unite ale Americii.

Un tânăr de 26 de ani este principalul suspect în cazul crimei din Floreşti. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore. Potrivit poliţiştilor, între cei doi ar fi izbucnit un conflict...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Termen limită pentru depunerea unui document la Casa de Pensii. Certificatul de Viață, obligatoriu pentru pensionarii din diaspora

Published

on

termen limită pentru depunerea unui document la casa de pensii.

Pensionarii români din diaspora au termen pană la 31 martie să transmită la Casa Județeană de Pensii un document important care are rol de verificare administrativă în scopul evitării unor erori sau a plății nejustificate a pensiei către persoane a căror situație s-a modificat.

Pensionarii români care locuiesc în afara țării și primesc pensie din sistemul public din România au obligația legală de a transmite, de două ori pe an, un document esențial: Certificatul de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading