EVENIMENT
Arme cu aer comprimat şi muniţia aferentă, confiscate în punctul de trecere a frontierei Negru Vodă
Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Negru Vodă i-au întocmit dosar de cercetare penală unui cetăţean român, care avea, ascunse printre bagaje, două arme neletale, fără a deţine autorizaţiile necesare pentru deţinerea acestora, informează un comunicat de presă transmis luni de Garda de Coastă.
Potrivit sursei citate, pe data de 19 decembrie, în jurul orei 21,40, la PTF Negru Vodă, din judeţul Constanţa, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autoturism înmatriculat în România, un cetăţean român în vârstă de 41 de ani, iar în urma controlului au fost descoperite ascunse, printre bagajele sale, două arme neletale cu aer comprimat şi cantitatea de 800 de proiectile din metal.
Bărbatul a declarat că a achiziţionat armele şi muniţia din Turcia şi nu cunoştea faptul că este necesară o autorizaţie pentru deţinerea lor, bunurile fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră i-au întocmit dosar penal acestuia pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată. AGERPRES
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Banto din Brazilia și Andreea din Cluj = love story: ”Ziua Îndrăgostiților este în fiecare zi”
Banto dos Santos este brazilian și locuiește în Cluj-Napoca de 17 ani, oraș în care s-a mutat pentru că și-a urmat dragostea, Andreea, la mii de kilometri departe de casă. Cei doi s-au căsătorit în orașul de pe Someș și spun că, pentru ei, ”Ziua Îndrăgostiților este în fiecare zi”. Povestea lor în cele ce urmează.
Banto s-a născut în orașul Salvador do Bahia, prima capitală a Braziliei, unde, la...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Un bărbat din Șibot este cercetat de polițiști după ce a fost prins vineri după-amiaza în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Potrivit IPJ Alba, la data de 13 februarie 2026, în jurul orei 14:00, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au oprit, pentru control, pe strada Principală din localitatea Șibot, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din localitatea Șibot.
Bărbatul a fost testat cu aparatul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Dragoste și gusturi mexicane la Cluj. Povestea Patriciei și lui Daniel, cuplul care aduce Mexicul în inima Transilvaniei
De Sfântul Valentin, Clujul sărbătorește iubirea prin povești care inspiră. Una dintre ele este cea a Patriciei, o tânără născută la Cluj, și a lui Daniel, originar din Morelia, Mexic.

Împreună au transformat o poveste de dragoste internațională într-un proiect culinar care aduce Mexicul în inima Transilvaniei, Bodega del Taco, un loc primitor, colorat și plin de savoare.

Dansul care a schimbat...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Două săptămâni până la reluarea competițiilor județene de fotbal. Care sunt favoritele pentru promovarea în eșaloanele superioare
Pauza competițională în fotbalul județean se apropie de sfârșit iar cele 44 de formații de seniori înscrise în competițiile organizate de Asociația Județeană de Fotbal Alba se pregătesc de reluarea cursei pentru afirmarea în sportul județean.
Alba24.ro vă prezintă situația la zi competițiilor județene de fotbal înainte de începerea returului.
Cupa României și Cupa Județeană
Returul sezonului competițional 2025/26 va debuta în prima zi a lunii martie cu faza...
Citește mai mult pe Alba24.ro
