EVENIMENT
Artmark: Cadouri de protocol cu valoare muzeală, scoase la licitaţie
Piese incluse în cadrul Licitației de design, precum și fragmente din colecțiile unui ambasador al României la ONU și ale unei mari sportive românce, vor fi expuse în cadrul primei expoziții de acest fel din sezon, care a fost inaugurată miercuri la Palatul Cesianu-Racoviță și care se va desfășura până pe 22 februarie.
"S-a deschis expoziţia primei licitaţii de design a sezonului, caracterizată prin eleganţa şi rafinamentul secolelor trecute, de la al XVIII-lea la al XX-lea, şi prin graţia educaţiei iubitoare de artă.
Au sosit la Palat deosebite piese de mobilier de autor şi rare decoraţiuni de interior, inclusiv o selecţie de bunuri culturale excepţionale din colecţiile unui ambasador al României la ONU din vremea regimului comunist - diplomatul Nicolae Ecobescu şi a unei mari sportive românce - Valeria Bufanu-Ştefănescu, de trei ori laureată la Jocurile Olimpice pentru România în anii 1970", informează Artmark.
Între obiecte se regăsesc piese dintr-o colecţie de cadouri de protocol ce aparţin diplomatului Nicolae Ecobescu - precum varianta miniaturală a turnului Milad din Teheran, din 1975, cadou din partea Şahului Mohammad Reza Pahlavi, o delicată vază în tehnică Celadon, cu simboluri naţionale, cadou primit în 1982 din partea preşedintelui Coreei de Nord, Kim Ir-Sen, ori un set de vaze în tehnică cloisonne, primit de la preşedintele Chinei, Deng Xiaoping, în 1978.
Fondurile obţinute din vânzarea obiectelor din colecţia personală a ambasadorului Nicolae Ecobescu vor fi direcţionate către publicarea ultimelor volume din seria sa îndelung elaborată "România: Supravieţuire şi afirmare prin diplomaţie în anii războiului rece".
În expoziţie mai pot fi admirate obiecte care aparţin Valeriei Bufanu-Ştefănescu, fostă atletă, multiplă campioană la Jocurile Olimpice din anii 1970, precum un ceas cartel decorat în manieră Boulle ori biroul Regence bogat decorat cu atribute muzicale (circa 1890) sau comoda Rococo "en tombeau", decorată cu vrejuri vegetale din bronz aurit, realizată de Pierre Bernard, furnizor al Regelui Franţei Ludovic al XV-lea, la jumătatea secolului al XVIII-lea.
Licitaţia de design, inclusiv secvenţe din Colecţiile unui ambasador al României la ONU şi a unei Mari sportive românce, va avea loc la Palatul Cesianu-Racoviţă în data de 22 februarie, de la ora 19,00, dar şi online, pe platforma Artmark Live.
Toate loturile pot fi descoperite şi în expoziţia care poate fi vizitată zilnic, de luni până duminică, în intervalul orar 10,00 - 20,00, cu intrare liberă. Agerpre
EVENIMENT
Amenzi pentru șoferii care conduc mașini cu numerele de înmatriculare murdare. Sancțiunile prevăzute de Codul rutier
Amenzi pentru șoferii care conduc mașini cu numerele de înmatriculare murdare. Șoferii care conduc autovehicule ale căror plăcuțe de înmatriculare sunt murdare sau acoperite de noroi, gheață sau zăpadă, astfel încât numerele nu pot fi citite, riscă amenzi de sute de lei.
Menținerea plăcuțelor de înmatriculare curate nu este doar o obligație legală, ci și o măsură esențială pentru siguranța rutieră și identificarea corectă a vehiculelor în trafic.
Amenzi pentru...
Citește mai mult pe Alba24.ro
În crima oribilă care a avut loc sâmbătă în comuna Florești, apar noi detalii interesante. Victima, Gheorghe Chindriș, un româno-american foarte cunoscut cel puțin în zona Transilvaniei, cu funcții în Societatea Culturală Avram Iancu și Asociația Maramureșenilor din Cluj, ar fi fost omorât cu un calorifer electric, de către un tânăr de 26 de ani.
Omorât cu un calorifer
„Localitatea Luna de Sus/CJ –...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Duminică, 15 februarie 2026, au loc noi trageri organizate de Loteria Română pentru jocurile Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.
Evenimentul vine după ce, la extragerile de joi, 12 februarie, au fost acordate peste 36.400 de câștiguri, în valoare totală de peste 25,07 milioane de lei.
Numerele câștigătoare vor fi publicate după ora 18,30.
Report uriaș la Joker: peste 10,24 milioane de euro
La jocul Joker, la categoria I, se înregistrează un report...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO Acțiune a polițiștilor din Alba: Peste 480 de șoferi, testați pentru alcool și droguri. Câți au rămas fără permis
În noaptea de sâmbătă spre duminică, 14/15 februarie 2026, polițiștii rutieri și cei de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au acționat, pe principalele artere rutiere din județ, pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Potrivit IPJ Alba, activitățile au vizat reducerea riscului rutier și creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice.

În cadrul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
