EVENIMENT
Asian Food Fest în București: Tradiții gastronomice, culturale și spectacole din 15 țări asiatice în cea de-a treia ediție a festivalului
În Parcul Titan din Capitală, de vineri până duminică, se va desfășura cea de-a treia ediție a festivalului Asian Food Fest, unde vor fi prezentate tradiții gastronomice și culturale, precum și momente sportive și artistice din 15 țări asiatice.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, la eveniment vor participa peste 50 de expozanţi din Japonia, China, India, Iran, Irak, Vietnam, Thailanda, Indonezia, Coreea de Sud, Sri Lanka, Siria, Liban, Turcia, Mongolia, Malaezia.
Bucătăriile Asiei se vor întrece în a oferi vizitatorilor preparate tradiţionale deja cunoscute, dar şi mâncăruri şi produse culinare mai puţin ştiute în România.
Pe lângă celebrele preparate japoneze şi chinezeşti pe bază de orez, peşte, soia şi tăiţei, se vor putea gusta şi cumpăra şi alte feluri de mâncăruri, inclusiv preparate la grătar, din ţările Asiei, ce au la bază diferite tipuri de carne, legume şi condimente.
De la standuri nu vor lipsi nici deserturile pornind de la baclavale şi sarailii şi până la deliciile tradiţionale, foarte cunoscute în culturile culinare indiene, japoneze, filipineze, siriene sau libaneze.
Îngheţata artizanală va fi şi ea vedeta unor standuri şi se va găsi în diverse sortimente şi combinaţii: ceai verde Matcha, ciocolată, cacao, fistic. O adevărată atracţie va fi şi îngheţata prăjită cu specific chinezesc.
La festival, mâncărurile vor fi asezonate cu băuturi reci specifice ţărilor asiatice: sucuri, cocktail-uri, bere, băuturi tradiţionale pe bază de orez, cum sunt vin sau sake.

În programul evenimentului sunt cuprinse şi competiţii culinare pentru bucătarii amatori, dar şi sesiuni de „live cooking”.
Pe lângă corturile şi food truck-urile cu mâncare şi băutură, va exista şi o zonă de ateliere tradiţionale de pictură, modelare, caligrafie, realizare accesorii şi figurine din diverse materiale şi obiecte (pietre, creioane, lemn, ipsos etc.)
De asemenea, la Asian Food Fest vor avea loc şi momente sportive şi artistice din ţările asiatice, pe scena amenajată lângă zona de food: demonstraţii de arte marţiale, dansuri şi muzică tradiţională din: Japonia, India, Coreea de Sud, Turcia, parade ale costumelor tradiţionale asiatice etc.
În primele două zile ale festivalului vor fi proiectate, de la ora 20,30, filmele „Kocan Kadar Konuş” / „Ai Crai, Ai Grai” (Turcia, regia Kyvanc Baruonu) şi „Every Day A Good Day” (Japonia, regia Tatsushi Amori)
Duminică va avea loc şi evenimentul denumit Asian Party, în cadrul căruia vizitatorii vor avea ocazia să danseze şi să cânte pe ritmuri de Bollywood, dar şi pe ritmuri turceşti.
Intrarea la Asian Food Fest este liberă.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului.
sursa foto: Facebook / Asian Food Fest Romania
Agerpres
EVENIMENT
OVO, spectacolul-fenomen de acrobație al Cirque du Soleil vine la Cluj în 2026. Află prețul biletelor și programul
Celebrul spectacol „OVO” („ou” în portugheză), creat de Cirque du Soleil și urmărit de peste 7 milioane de spectatori la nivel mondial, vine în Cluj-Napoca într-o versiune complet reimaginată. Producția spectaculară va fi prezentată la BT Arena, în perioada 23–26 aprilie 2026, în cadrul a cinci reprezentații dedicate publicului de toate vârstele.
Cirque du Soleil aduce la Cluj o nouă iterație a…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
De Ziua Națională a României, luni, 1 Decembrie, simbolurile identității naționale vor fi puse din nou în valoare. Imnul național „Deșteaptă-te, române!” va răsuna din turnul Primăriei la patru ore-cheie ale zilei: 9:00, 12:00, 15:00 și 18:00, marcând solemn cea mai importantă sărbătoare națională a românilor.
Difuzarea imnului național din turnul Primăriei reprezintă un gest de respect față de…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Tânăr de 24 de ani, arestat după ce a furat peste 2000 de lei din două biserici din Cluj
Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din județul Alba, a fost arestat preventiv duminică pentru 30 de zile, fiind acuzat că a pătruns ilegal în două biserici din comuna Tritenii de Jos, județul Cluj, de unde ar fi furat, în total, 2.200 de lei.
Potrivit IPJ Cluj, la data de 29 noiembrie, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a tânărului, bănuit…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Guvernul își va angaja răspunderea pe proiectul privind pensiile magistraților în ședința comună de plen a Camerei Deputaților și Senatului, care va avea loc marți după-amiază.
Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis vineri ca ședința comună de plen consacrată angajării răspunderii Guvernului asupra proiectului de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu să aibă loc marți, 2 decembrie, după ședința…
Citește mai mult pe Alba24.ro




