Connect with us

EVENIMENT

Asistent medical, agresat de un tânăr de 19 ani, pe o stradă din Slatina. Polițiștii au deschis dosar penal

Publicat

Arhivă foto

Un asistent medical care a intervenit pentru a acorda ajutor unei persoane aflate în stare de ebrietate, a fost agresat fizic de un tânăr de 19 ani. Incidentul s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Slatina.

Potrivit IPJ Olt, la data de 1 iulie 2023, în jurul orei 04:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slatina au fost solicitați să acorde sprijin unui echipaj medical deplasat pe strada Tudor Vladimirescu la o persoană aflată în stare avansată de ebrietate.

La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un echipaj medical a fost solicitat să acorde îngrijiri medicale unei persoane care se afla în stare avansată de ebrietate.

În timpul acordării îngrijirilor medicale, un tânăr de 19 ani, din municipiul Slatina, a agresat fizic unul dintre asistenții medicali.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, cercetările fiind continuate.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Luni, 2 februarie – Întâmpinarea Domnului, una dintre cele mai vechi sărbători creștine. Tradiții și superstiții

Publicat

domn.png






În ziua de 2 februarie se prăznuieşte Întâmpinarea Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când L-a primit dreptul Simeon în braţele sale, la 40 de zile după Crăciun.

În această zi Biserica sărbătoreşte un eveniment important din viaţa pământească a Domnului Nostru Iisus Hristos (Luca 2:22-40).

După patruzeci de zile de la naşterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Măsurile din pachetul de relansare economică și pachetul de solidaritate. PSD vrea ca Guvernul să îl aprobe în regim de urgență

Publicat

măsurile din pachetul de relansare economică și pachetul de solidaritate.

Partidul Social Democrat a decis, duminică, în ședința Consiliul Politic Național, să susțină adoptarea, în regim de urgență, a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate, cu măsuri pentru protejarea pensionarilor și a altor categorii vulnerabile.

PSD a transmis într-un comunicat că adoptarea imediată a celor două pachete „este absolut obligatorie, nu negociabilă”.

„Prioritatea absolută a acestui moment este costul vieții și nivelul de trai al...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Horoscop săptămâna 2 - 8 februarie 2026. Astrele ne somează să nu mai amânăm deciziile importante

Publicat

horoscop 24 25 ianuarie: weekendul aduce oportunități de relaxare și proiecte

Horoscop săptămâna 2 - 8 februarie 2026. Intrăm în prima săptămână completă a lunii februarie cu energii dinamice și transformatoare. Planetele ne încurajează să fim proactivi și să nu mai amânăm deciziile importante.

Este o perioadă în care comunicarea devine esențială, iar claritatea în exprimarea gândurilor și sentimentelor va face diferența în toate relațiile noastre.

Aspectele astrale favorizează inovația și gândirea creativă, astfel că ideas...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Accident grav la Gherla, în toiul nopții. Un tânăr de 19 ani a fost transportat la spital

Publicat

whatsapp image 2026 02 02 at 08.03.51 e1770013248327.jpeg






Un accident rutier produs în cursul nopții de duminică, pe strada Dejului din municipiul Gherla, a necesitat intervenția pompierilor, după ce un tânăr a rămas blocat în autoturismul avariat.

Potrivit ISU Cluj, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Gherla au intervenit în jurul orei 01:00, după ce au fost solicitați să acorde ajutor în urma unui accident rutier. La fața locului, aceștia au găsit un...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe