Connect with us

ACTUALITATE

Asociaţiile LGBTQI din întreaga lume, îngrijorate de amplificarea ostilităţii împotriva lor

Publicat

lgbtq steag giving compass 590x354

Membri ai comunităţii LGBTQ se confruntă peste tot în lume cu o înmulţire a actelor ostile împotriva lor, au avertizat militanţi şi responsabili ai unor asociaţii din peste 100 de ţări care s-au reunit în această săptămână în California, în SUA, relatează AFP.

Participanţii la această adunare mondială, prima de acest fel organizată de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, au atras atenţia în special asupra dificultăţilor cu care se confruntă tinerii queer.

Comunitatea LGBTQ a fost întotdeauna supusă "unui nivel extrem de ridicat de violenţă şi discriminare", afirmă Julia Ehrt, directoare a Asociaţiei internaţionale a persoanelor lesbiene, gay, bisexuale, trans şi intersexuale (ILGA World).

Însă, în ultimii ani, s-a înregistrat o relansare a discursurilor care atacă teoria de gen şi care urmăresc să priveze comunitatea LGBTQ "de drepturile pe care le merită", spune ea.

În total, peste 600 de reprezentanţi LGBTQ participă la conferinţa mondială organizată de ILGA World la Long Beach, în apropiere de Los Angeles, cu un accent special pus pe tineret.

"Ne luptăm pentru drepturile persoanelor queer în lumea întreagă, însă drepturile tinerilor queer au fost atacate în mod particular", a declarat pentru AFP Martin Karadzhov, care prezidează comitetul ILGA World pentru tineret.

"Această conferinţă ne oferă pentru prima dată un spaţiu unde să putem avea cu adevărat aceste discuţii", în special despre "practicile nefaste precum 'terapiile de conversie' care sunt imorale, pseudo-ştiinţifice şi brutale şi încă legale în aproape 180 de ţări", a spus el.

Reluarea acestei conferinţei după doi ani de pandemie este o gură de aer proaspăt pentru participanţi.

"Numeroşi militanţi LGBTQI lucrează în condiţii extreme de opresiune, izolare şi violenţă"

"Numeroşi militanţi LGBTQI lucrează în condiţii extreme de opresiune, izolare şi violenţă", subliniază Jessica Stern, trimis special al Departamentului de Stat al SUA pentru apărarea drepturilor comunităţii LGBTQI.

În opinia lui Brian Wenke, de la proiectul educativ 'It Gets Better', din Los Angeles, conferinţa vine la momentul potrivit pentru tinerii queer din SUA.

Peste 300 de proiecte de lege în 36 de state,  depuse în legătură cu LGBTQ

"Numai în acest an peste 300 de proiecte de lege în 36 de state" au fost depuse în legătură cu LGBTQ, "variind de la restricţii asupra competiţiilor sportive, la propuneri 'don't say gay'" care interzic evocarea în şcoli a chestiunilor de orientare sexuală, spune acest militant.

În opinia sa, toate aceste legi au ca scop unic să îi priveze pe tinerii queer de "experienţa de care au nevoie pentru a creşte şi a se dezvolta" ca adulţi.

Pe pagina sa de înscrieri, conferinţa oferea posibilitatea de a alege din aproximativ 40 de genuri şi identităţi diferite, dintre care multe provenite din culturi tradiţionale din diferite ţări.

În opinia lui Martin Karadzhov, este ocazia "de a risipi mitul conform căruia diversele genuri şi identităţi nu existau înainte, că este ceva nou". Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Taxele și impozitele lui Bolojan scufundă orașul Flămânzi în întuneric. Oamenii refuză plata obligațiilor și blochează serviciile publice

Publicat

taxele și impozitele lui bolojan scufundă orașul flămânzi în întuneric.

Publicitate

După deciziile premierului Ilie Bolojan, care au forțat administrațiile locale să majoreze taxele și impozitele, tot mai mulți cetățeni refuză să le mai plătească. Efectul se vede deja în teritoriu: bugetele locale se subțiază rapid, iar unele primării se apropie periculos de incapacitatea de funcționare.

Un astfel de exemplu vine din orașul Flămânzi, unde administrația locală avertizează public că lipsa încasărilor poate duce la blocarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr de 23 de ani, prins drogat la volan în Vorona. Avea în mașină și un pistol airsoft

Publicat

incident șocant în suceava: Șofer de ride sharing înjunghiat de un

Publicitate

Un tânăr de 23 de ani din comuna Vorona a fost sancționat dur de polițiști, după ce a fost prins conducând un autoturism sub influența substanțelor interzise și având asupra sa o armă de tip airsoft.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 31 ianuarie 2026, în jurul orei 22:00, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control un autoturism care circula pe drumul public din comună.

Din cauza...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Zeci de intervenții ale polițiștilor în județul Botoșani: Peste 100 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore

Publicat

vitezomanii, în vizorul polițiștilor rutieri: 7 permise reținute și amenzi

Publicitate

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani au intervenit, în ultimele 24 de ore, la aproximativ 30 de evenimente, majoritatea sesizate prin apeluri la numărul unic de urgență 112.

Pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, polițiștii au acționat pe raza întregului județ, fiind organizate opt acțiuni punctuale în zone considerate de interes operativ. Activitățile au vizat atât...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune BLITZ a polițiștilor rutieri: Amenzi de peste 16.000 de lei pentru transportatorii de mărfuri și persoane

Publicat

polițiștii botoșăneni, la ceas de bilanț:  infracţionalitatea în domenii specifice

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat, la data de 31 ianuarie 2026, o acțiune de tip BLITZ, desfășurată pentru verificarea respectării legislației privind transportul de mărfuri și persoane.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.000 de lei.

Șapte dintre sancțiuni au fost aplicate conducătorilor auto care nu respectau reglementările...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe