Astronauţii care vor explora suprafaţa Lunii vor fi expuşi unui nivel de radiaţii de aproximativ 60 de microsieverţi pe oră, de cinci până la 10 ori mai mare decât nivelul de expunere al pasagerilor dintr-un zbor transatlantic sau de aproximativ 200 de ori mai mare decât nivelul de radiaţii de la nivelul mării.

„Cu alte cuvinte, o şedere pe termen mediu sau lung pe Lună îi va expune pe astronauţi la doze mari de radiaţii”, conform coautorului acestui studiu, Thomas Berger, fizician specializat în radiaţii de la Institutul de Medicină Aerospaţială din cadrul Centrului Aerospaţial German din Koln.

Nivelul de radiaţii este mare, într-adevăr, însă nu suficient de mare pentru a stopa ambiţiile de revenire a astronauţilor pe suprafaţa selenară, notează Space.com.

Oamenii de ştiinţă cunosc de mai mult timp că nivelul radiaţiilor este relativ ridicat pe Lună, corp cosmic care nu are o atmosferă şi un câmp magnetic care să îi protejeze suprafaţa de radiaţiile solare. Însă nivelul exact de radiaţii la care sunt expuşi astronauţii pe Lună nu era până acum cunoscut.

Spre exemplu, dozimetrele (aparate pentru măsurarea radiaţiilor, n.r.) duse pe Lună de astronauţi în era misiunilor Apollo (1969 – 1972) au înregistrat expunerea cumulativă la radiaţii pentru întreaga misiune şi nu nivelurile de radiaţii existente la suprafaţa satelitului natural al Pământului. Noul studiu ne oferă acest detaliu important.

Nivelurile de radiaţii au fost detectate cu ajutorul instrumentului LND (Lunar Lander Neutron and Dosimetry), construit de germani şi folosit în cadrul misiunii selenare chineze Chang’e 4. Misiunea Chang’e 4 a scris istorie în ianuarie 2019, devenind prima misiune care a aselenizat controlat pe aşa-numita faţă nevăzută a Lunii.

Misiunea Chang’e 4 este formată din roverul Yutu-2 („Iepurele de Jad 2”) şi dintr-un modul de aselenizare, ambele încă în stare de funcţionare.

Instrumentul LND face parte din bagajul de instrumente instalate la bordul modulului de aselenizare, iar poziţia sa parţial ferită ne oferă „un bun indiciu cu privire la nivelul de radiaţii care se înregistrează în interiorul unui costum de astronaut’, conform lui Berger.

Particulele ionizate, aşa cum sunt radiaţiile cosmice galactice (GCR), care sunt accelerate la viteze extreme în supernove îndepărtate, reprezintă aproximativ 75% din nivelul total de radiaţii de 60 microsieverţi pe oră măsurat de LND pe Lună.

Astfel, expunerea la GCR pe Lună este de aproximativ 2,6 ori mai ridicată decât cea la care sunt supuşi astronauţii la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), conform studiului publicat în cel mai recent număr al revistei Science Advances.

Staţia spaţială, deşi se află pe orbita Pământului la aproximativ 400 de kilometri altitudine, este încă protejată de câmpul magnetic terestru.

NASA a anunţat că va trimite din nou astronauţi pe Lună în 2024, în cadrul programului Artemis, care are drept obiectiv înfiinţarea unei baze permanente sau semipermanente pe satelitul natural al Pământului, până la sfârşitul acestui deceniu. Experienţa dobândită în cadrul programului Artemis va fi folosită şi pentru a trimite apoi un echipaj uman pe Marte, misiune pe care NASA o anunţă la orizontul anilor 2030.

Nivelul anunţat al radiaţiilor de pe Lună, deşi relativ ridicat, nu va pune în primejdie programul Artemis, conform regulilor privind expunerea la radiaţii ce au fost stabilite de NASA.

Aceste reguli stipulează că niciun astronaut nu trebuie să fie expus, de-a lungul carierei, la o doză de radiaţii care să-i mărească riscul de mortalitate de cancer cu peste 3%. Nivelul real al acestei doze variază în funcţie de genul astronautului şi de vârsta de la care a început să fie expus la radiaţii, printre alţi factori.

Femeile şi astronauţii tineri sunt expuşi celui mai mare risc. Spre exemplu, o femeie care îşi începe cariera de astronaut la 25 de ani are o limită de expunere pe perioada carierei de 1 milion de microsieverţi, pe când un bărbat care pleacă în misiune la vârsta de 55 de ani poate fi expus unui nivel de radiaţii de patru ori mai mare.

Însă într-un mediu de expunere la 60 de microsieverţi pe oră, o femeie astronaut în vârstă de 25 de ani îşi poate petrece aproape 700 de zile terestre explorând suprafaţa Lunii, înainte de a atinge nivelul considerat maxim de expunere pentru întreaga carieră.

În plus, NASA are în vedere şi alte măsuri pentru limitarea expunerii la radiaţii a astronauţilor care vor explora Luna. „În misiunile mai lungi, pe Lună, astronauţii vor trebui să se protejeze de radiaţii acoperindu-şi habitatul cu un strat gros de sol şi roci selenare”, conform celuilalt coautor al acestui studiu, Robert Wimmer-Schweingruber, de la Universitatea Christian-Albrecht din Kiel, Germania.

„Această măsură poate reduce riscul de cancer şi de alte boli asociate expunerii la radiaţii pentru perioade îndelungate de timp, în cadrul misiunilor selenare”, a mai precizat Wimmer-Schweingruber, a cărui echipă a construit, de altfel, instrumentul LND.

Astfel de măsuri vor proteja astronauţii şi de unele evenimente solare potenţial periculoase, aşa cum sunt exploziile de tip SPE (solar particle events). În perioada de timp acoperită de noul studiu, instrumentul LND nu a înregistrat niciun astfel de eveniment solar, însă viitorii exploratori selenari ar putea să se confrunte şi cu un astfel de scenariu, mai notează Space.com. AGERPRES