Connect with us

EVENIMENT

Atac armat într-un magazin din Texas. O persoană a murit

Publicat

O persoană şi-a pierdut viaţa joi şi alte câteva au fost rănite, dintre care patru grav, într-un atac armat într-un magazin de mobilă din statul american Texas, a anunţat poliţia locală, potrivit AFP.

Presupusul autor al tirurilor a fost arestat şi este vorba despre un "angajat al magazinului", a scris pe Twitter poliţia oraşului Bryan. Motivaţiile sale rămân necunoscute deocamdată.

„În jurul orelor 14:30 (19.30 GMT) am fost informaţi despre un atac armat, agenţii au intervenit şi au găsit mai multe victime la faţa locului", a declarat Jason James, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Bryan, oraş situat între Houston şi Dallas.

O persoană a murit, a spus el apoi pentru AFP. De asemenea, cinci persoane au fost rănite, dintre care patru grav, şi internate în spital.

Acest incident a avut loc la câteva ore după ce preşedintele Joe Biden a dezvăluit la Casa Albă măsuri specifice pentru a limita proliferarea armelor de foc în Statele Unite, unde atacurile armate sunt un flagel recurent. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Indemnizația de hrană pentru personalul din învățământ, în 2026. A fost redus pragul salariilor nete până la care se acordă

Publicat

titularizare 2026: calendarul oficial al concursului. când sunt înscrierile, inspecțiile

Indemnizația de hrană pentru personalul din învățământ, în 2026. Începând din luna februarie, doar profesorii și angajații din educație cu salarii nete de până la 6.000 de lei inclusiv vor beneficia de indemnizație de hrană, prevede un ordin publicat marți în Monitorul Oficial. 

Până în prezent, pragul de acordare pentru indemnizația de hrană lunară era salariul de 8.000 de lei net, potrivit Ordinului ministrului Educației nr. 4.441/2024.

Indemnizația de hrană...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Kaufland respinge acuzațiile privind finanțarea unei tabere pentru adolescenți din Cluj. Clarificări după solicitările SOS

Publicat

kaufland e1599646673462.jpg






Kaufland România respinge ferm informațiile apărute în spațiul public privind presupusa finanțare a unei tabere pentru adolescenți organizate de Asociația ACCEPT și susține că orice asociere a companiei cu proiectul este falsă și neautorizată.

„În contextul informațiilor false apărute în spațiul public privind presupusa susținere a unei tabere organizate de Asociația ACCEPT, Kaufland România face...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Blocaj la CCR, înainte de decizia pe pensiile speciale ale magistraților. Un judecător a intrat în concediu paternal

Publicat

judecătorii ccr care absentează ar putea fi sancționați. proiect pentru

Blocaj la CCR: Decizia Curții Constituționale privind pensiile magistraților rămâne incertă, după ce unul dintre judecătorii implicați în deliberări a intrat în concediu. Potrivit unor surse din CCR, acest lucru face imposibilă pronunțarea unei hotărâri.

Curtea Constituțională va fi nevoită miercuri, 11 februarie, să amâne din nou decizia pe reforma pensiilor magistraților, din cauză că judecătorul Gheorghe Stan zis Geani a intrat în concediu paternal, au declarat pentru...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

UE înăsprește regulile privind imigrația: Solicitanții pot fi trimiși în țări din care nu provin

Publicat

ue înăsprește regulile privind imigrația: solicitanții pot fi trimiși în

Uniunea Europeană înăsprește regulile privind imigrația. Parlamentul European a adoptat marți două proiecte importante privitoare la trimiterea solicitanților de azil în țări din afara UE.

Regulile au fost adoptate grație unei alianțe a dreptei și extremei drepte, fiind criticate de politicienii de stânga.

Parlamentul European a adoptat două texte cheie care vor înăspri regulile privind imigrația, potrivit Le Figaro, citat de Mediafax.

Statele membre ale UE vor putea de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe