Connect with us

ACTUALITATE

Atac la un liceu din Suedia. Suspectul, un elev de 18 ani, înarmat cu un cuțit și un topor. Două femei au murit

Publicat

suedia 1

Două femei au murit într-un atac cu armă albă, luni, la un liceu din oraşul Malmo, în sudul Suediei, pentru care a fost arestat un elev de 18 ani, a anunţat poliţia suedeză, transmite AFP.

Cele două femei, în vârstă de aproximativ 50 de ani, "erau angajate ale Malmo Latinskola", un liceu din centrul celui de-al treilea oraş ca mărime al ţării, a precizat poliţia într-un comunicat.

Potrivit presei locale, presupusul autor al crimelor a sunat chiar el la numărul de urgenţă pentru a spune unde se află, că şi-a pus arma jos şi că a recunoscut că a ucis două persoane.

Potrivit mai multor media suedeze, el era înarmat cu un cuţit şi un topor.

Arestarea a fost făcută fără dificultate la scurt timp după sosirea unei prime patrule, potrivit relatării poliţiei.

În cursul serii, un prim bilanţ raportase doi răniţi în rândul celor cincizeci de persoane aflate în şcoală la momentul faptelor.

Cele două victime "au fost transportate la spital, dar vieţile lor nu au putut fi salvate", au explicat autorităţile.

În ianuarie, tot în sudul Suediei, un adolescent de 16 ani a fost arestat după ce a rănit un elev şi un profesor în oraşul Kristianstad.

Acest caz a fost legat de un atac similar din august în oraşul Eslov, la aproximativ 50 de kilometri distanţă, când un elev a atacat un angajat în vârstă de 45 de ani, al unei şcoli.

Până în prezent, nu a fost stabilită nicio legătură cu cazul din Malmo, mai scrie AFP. Agerpres

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Educația ecologică și învățarea în aer liber, promovate printr-un workshop Erasmus+ la Școala Gimnazială „Dan Iordăchescu” din Hlipiceni

Publicat

educația ecologică și învățarea în aer liber, promovate printr un workshop

Publicitate

Educația pentru mediu și activitățile desfășurate în aer liber au fost temele centrale ale unui workshop organizat recent în cadrul proiectului Erasmus+ „Construind comunitatea verde: incluziune, motivație și sustenabilitate în educație”, proiect implementat de Școala Gimnazială Dan Iordăchescu, Hlipiceni, în perioada octombrie 2024-martie 2026.

Workshopul, intitulat „Erasmus+ în practică: educație ecologică, activități outdoor și...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ceață groasă și polei în zeci de localități din Botoșani: Vizibilitate sub 200 de metri până la miezul nopții, avertizează pompierii

Publicat

ceața reduce vizibilitatea în trafic la botoșani: Șoferii circulă cu

Publicitate

Șoferii din nordul județului Botoșani sunt avertizați să circule cu maximă prudență, după ce vizibilitatea a scăzut semnificativ pe numeroase drumuri din teritoriu.

Potrivit informării transmise de autorități, până la miezul nopții se înregistrează ceață densă în Dorohoi și în mai multe comune din jur, unde vizibilitatea coboară sub 200 de metri, iar izolat chiar sub 50 de metri.

Sunt afectate localitățile Ungureni, Hudești, Mihai...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani, printre județele cu cea mai mare mortalitate infantilă din România: 9,8 decese la mia de nou-născuți în 2024

Publicat

botoșani, printre județele cu cea mai mare mortalitate infantilă din

Publicitate

Rata mortalității infantile a crescut îngrijorător în România, atingând în 2024 cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, potrivit datelor definitive publicate de Institutul Național de Statistică. În acest context alarmant, județul Botoșani se regăsește printre zonele cu cele mai mari valori ale deceselor în rândul copiilor sub un an.

La nivel național, rata mortalității infantile a urcat de la 5,6 la mie în 2023 la 6,6 la mie în 2024,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 5 februarie 2026

Publicat

rezultatele tragerilor la loto de joi, 5 februarie 2026

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 5 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 5 februarie 2026:

Loto 6/49: 15, 14, 7, 49, 19, 37

Loto 5/40: 34, 22, 35, 38, 16, 17

Joker: 6, 14, 33, 19, 43 + 7

Noroc: 8 8 3 0 6 4 6

Publicitate

Noroc Plus: 5 2 9 5 2 8

Super Noroc: 9 3 5 2 9 4

...
Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe