Connect with us

CULTURA

Ateliere de creaţie pentru copii, proiecţii de filme şi o expoziţie foto – la Festivalul Cinemascop de la Eforie

Publicat

Sursa foto: Ionut Idu / Cinemascop / Facebook.com

Ateliere de creaţie pentru copii, proiecţii de filme, picturi murale live şi o expoziţie foto se regăsesc în programul celei de a doua ediţii a Festivalului Cinemascop, care va avea loc în perioada 1 – 7 august, la Grădina de vară de la Eforie, informează un comunicat al Centrului Ceh din Bucureşti, transmis miercuri AGERPRES.

„Festivalul s-a dovedit a fi o necesitate. Pe de o parte, a oferit o alternativă de petrecere a timpului liber pe litoral. Pe de altă parte, unul dintre obiectivele festivalului a fost atragerea atenţiei asupra spaţiilor de acest gen – grădini de vară şi cinematografe – care, din nefericire, sunt clădiri pe cale de dispariţie şi, iată, unele dintre acestea pot fi reîmprospătate pentru a-şi regăsi scopul pentru care au fost construite – proiecţiile de filme. Iar anul acesta, Cinemascop continuă”, se arată în comunicatul citat.

În fiecare seară, începând cu ora 21,00, vor fi proiectate filme europene, precedate de un scurtmetraj din campania EUandME şi o animaţie cehă scurtă.

Seria filmelor va fi deschisă joi cu pelicula „Femeile din viaţa mea”, din partea Institutului Italian de Cultură. În Grădina de vară din Eforie vor mai putea fi urmărite „Mama ştie cel mai bine” – un film portughez oferit de Institutul Camoes Bucureşti, filmul de aventură maghiar „Kincsem – Pariul secolului”, venit de la Institutul Balassi, animaţia cehă pentru copii şi adulţi de toate vârstele „Aventuri fără pereche”, filmul cehoslovac în regia lui Milos Forman – „Balul pompierilor”, „Tsatsiki, tata şi războiul măslinilor” de la Ambasada Suediei şi documentarul românesc „Fotbal infinit”, regizat de Corneliu Porumboiu, de la 42 KM FILM.

Potrivit organizatorilor, primii 200 de spectatori ce vin la film primesc o bere cehă cadou. În restul zilei sunt puse la bătaie 400 de pungi de bomboane pentru toţi doritorii de o „mică pauză de dulce”.

Zilnic, între orele 16,00 – 19,00, vor avea loc ateliere de creaţie pentru copii. Cei mici vor putea să se distreze, să înveţe lucruri noi prin jocuri, pictură, desen, modelaj, colaje şi alte activităţi surpriză.

„‘Cinemascop’ este cel mai ambiţios proiect al Centrului Ceh Bucureşti, care ne-a scos din zona de confort şi ne-a pus faţă în faţă cu provocarea redeschiderii unui cinematograf ce era considerat pierdut, mai ales de localnici. Prima ediţie ne-a adus o satisfacţie enormă, primind încurajări şi mulţumiri de la cei ce aveau amintiri cu această grădină, dar şi de la persoanele care au venit din curiozitate, unii pentru prima dată, într-un astfel de spaţiu. Odată cu a doua ediţie, consolidăm munca începută anul trecut şi, sperăm noi, întărim încrederea celor din jur că se poate face o schimbare. Suntem recunoscători colegilor noştri de la EUNIC România, partenerilor şi voluntarilor care ni s-au alăturat pentru a contura a doua ediţie a festivalului Cinemascop”, a declarat Sorina Neaga, directoarea Centrului Ceh Bucureşti, organizatorul festivalului, citată în comunicat.

Intrarea este liberă la toate activităţile.

AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Spectacole în avanpremieră sau în premieră în deschiderea noii stagiuni în teatrele bucureştene, în septembrie 2024

Publicat

teatrul odeon
sursa foto: Facebook/ Teatrul Odeon

Spectacole în avanpremieră sau în premieră sunt programate de teatrele bucureştene în luna septembrie, în debutul stagiunii 2024 – 2025.

* Teatrul Bulandra deschide stagiunea pe 7 septembrie, cu spectacolul „Portugalia”, de Zoltán Egressy, în regia lui Attila Béres, la Sala ”Liviu Ciulei”, cu Maria Veronica Vârlan, Andrei Huţuleac, Marius Chivu Pascu, Cătălin Babliuc, Silviu Geamănu, Adrian Ciobanu, Andreea Bibiri, Lucian Ifrim şi Anca Androne în distribuţie. Premiera oficială este programată pe 28 şi 29 septembrie.

Tot la Teatrul Bulandra, pe 14 şi 15 septembrie, este programată avanpremiera spectacolului „Romeo şi Julieta”, regia Eugen Gyemant, la Sala ”Toma Caragiu”.

* Teatrul de Comedie începe noua stagiune cu spectacolul „Hello, Ceauşescu”, în regia lui Matei Lucaci-Grünberg, cu o distribuţie formată din Carol Ionescu, Delia Nartea, Cătălina Mihai, Bogdan Cotleţ / Eduard Buhac, Alexandru Conovaru, Mihaela Măcelaru, Ana Maria Turcu şi Răzvan Krem Alexe.

Pentru spectacolul „Hello, Ceauşescu”, care se află „în pregătire”, potrivit site-ului teatrului, primele reprezentaţii sunt anunţate pentru 5, 6, 7 şi 8 septembrie, de la ora 18,30, la Sala Studio.

* Şi Teatrul Evreiesc de Stat deschide noua stagiune cu o premieră, şi anume spectacolul „Mesia” de Martin Sherman, în regia lui Andrei Măjeri.

Spectacolul, care va avea premiera pe 27 şi 28 septembrie, îi are în distribuţie pe Lorena Luchian, Alex Iezdimir, Viorica Predica, Neculai Predica, Andrei Miercure, Geni Brenda Vexler şi Ana Bumbac / Cabiria Morgenstern.

* Stagiunea Teatrului Excelsior debutează cu o serie de avanpremiere şi premiere.

Spectacolul „Emaus”, regia Edda Coza şi Dan Coza, are programată avanpremiera pe 3 septembrie, de la ora 19,00, şi pe 4 septembrie, de la orele 17,00 şi 20,00, la Sala ”Ion Lucian”. Din distribuţie fac parte Eduard Chimac, Irina Ştefan, Vlad Crudu, Iustin Danalache, Tony Macpela.

Premiera oficială este programată pentru 27 şi 28 septembrie.

Tot cu reprezentaţii în avanpremieră este anunţat şi spectacolul „Apropo, o să mor”, după Greg Freier, traducerea, adaptarea şi regia Ionuţ Anghel. Din distribuţie fac parte Ciprian Cojenel, Silvana Ionescu, Raluca Botez, Mircea Alexandru Băluţă, Ioana Niculae.

Datele anunţate pentru avanpremieră şi premieră sunt 6, 7 şi 8 septembrie.

O altă avanpremieră anunţată pentru luna septembrie este cea a spectacolului „Mândrie şi prejudecată (un fel de)” de Isobel McArthur după „Mândrie şi prejudecată” de Jane Austen, regia Alexandru Mâzgăreanu. Din distribuţie fac parte Camelia Pintilie, Dana Marineci, Oana Predescu, Ana Udroiu, Iulia Samson.

Reprezentaţiile în avanpremieră sunt anunţate pentru 19 şi 20 septembrie.

* Teatrul Metropolis deschide stagiunea 2024 – 2025 cu spectacolul „Părinţi”, programat pe 12 şi 13 septembrie. Prima premieră este programată pe 24 septembrie, cu spectacolul „Sens”, cu subtitlul „Mă gândesc cum erau când erau vii”, iar avanpremiera va fi pe 22 septembrie.

* Primul spectacol al Teatrului Nottara este „Oraşul luminii”, regia Cristi Juncu, programat pe 6 septembrie, la Sala ”George Constantin”, de la ora 19,30.

Prima premieră, „Bădăranii” de Carlo Goldoni, în regia lui Alexandru Dabija, este programată pe 26 şi 27 septembrie, cu o avanpremieră pe 18 septembrie, de la ora 19,00, la Sala ”Horia Lovinescu”. Din distribuţie fac parte actorii Gabriel Răuţă, Cerasela Iosifescu, Crenguţa Hariton, Alexandru Jitea, Luminiţa Erga, Ana Radu, Mihai Marinescu, Ada Navrot, Sorin Cociş şi Iosif Paştina.

* Teatrul Odeon a programat pentru luna septembrie o serie de şase reprezentaţii, cu „Lexiconul amar”, după „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” de Petre Ispirescu, în regia lui Silviu Purcărete, pe 20, 21, 22, 24, 26 şi 27 septembrie, la Sala Majestic. Din distribuţie fac parte Ioan Batinaş, Niko Becker, Claudiu Bleonţ, Mădălina Ciotea, Diana Gheorghian, Sabrina Iaşchevici, Ion Kivu, Ruxandra Maniu, Ioana Mărcoiu, Ionel Mihăilescu, Crina Mureşan, Paula Niculiţă, Relu Poalelungi, Anda Saltelechi, Eduard Trifa, Silvian Vâlcu, Virginia Rogin, Antoaneta Zaharia.

* Spectacolul „Hedwig and the Angry Inch”, montat de la Răzvan Mazilu, deschide noua stagiune a Teatrului Stela Popescu, primele reprezentaţii fiind programate pentru 6 şi 7 septembrie, la Teatrul Metropolis.

* Teatrul Naţional nu a anunţat premiere pentru deschiderea stagiunii.

Primele spectacole ale noii stagiuni sunt programate pentru 14 septembrie – „Călătoria” regia Dan Puric, la Sala „Ion Caramitru”, şi „Perplex” de Marius von Mayenburg, regia Ştefan Iordănescu, la Sala Atelier.

* Teatrul Masca deschide noua stagiune pe 25 august, cu spectacolul „Farfuria”, montat de Dragoş Alexandru Muşoiu, pe textul scris de Maria Manolescu.

sursa: Agerpres

Citește mai departe

ACTUALITATE

24 – 29 septembrie: Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti, ediția a XIV-a

Publicat

festivalul international de film experimental bucuresti

Cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti – BIEFF va avea loc în perioada 24 – 29 septembrie, la Cinema Elvire Popesco, Cinema Union şi Cinemateca Eforie din Bucureşti, informează un comunicat. Tema ediţiei din acest an este „Jocuri Serioase”.

Printre proiecţiile aşteptate în festival se numără două filme româneşti care au avut premiera mondială luna aceasta la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno – „Opt ilustrate din lumea ideală”, regizat de Radu Jude şi Christian Ferencz Flatz şi „Sleep #2”, regizat de Radu Jude, dar şi cel mai recent lungmetraj al regizoarei Ana Lungu, „Triton”, prezentat în premieră mondială în iunie, în cadrul Competiţiei Internaţionale a Festivalului FID Marseille.

Unul dintre evenimentele ediţiei este un program de tip focus, structurat în cinci părţi, dedicat intersecţiei dintre cinema şi jocuri video.

Acesta îşi propune să familiarizeze spectatorii cu genul „machinima”, un fenomen mediatic născut în interiorul comunităţilor de gaming care a cunoscut o ascensiune rapidă în ultimul deceniu, ajungând să fie din ce în ce mai folosit de artiştii vizuali şi cineaştii experimentali deopotrivă.

Reunind atât scurtmetraje, cât şi mediumetraje şi un lungmetraj inedit, programul oferă o privire de ansamblu asupra acestui fenomen şi aduce în atenţia publicului bucureştean lucrări ale unor artişti reputaţi precum Phil Solomon, Harun Farocki sau Lawrence Lek.

Abonamentele BIEFF.14 au fost puse în vânzare şi sunt disponibile, în număr limitat, informează organizatorii.

sursa: Agerpres

 

Sursa foto: Bucharest International Experimental Film Festival BIEFF / Facebook

Citește mai departe

CULTURA

Regizorul Nicolae Mărgineanu: În numele Tătălui CHINUIT în temnițele comuniste și al Unchiului UCIS de Securitate

Publicat

nicolae margineanu

Nicolae Mărgineanu este unul dintre cei mai cunoscuți și profunzi regizori, scenarist și operator de film pe care l-a dat România în ultimii 60 de ani.

A regizat, a filmat sau a scris scenariile la filme ”totem” pentru cinematografia românească. Cu siguranță fără filmele lui Mărgineanu, cinematografia noastră era mult, mult mai sărăcă, scrie cluj24.ro.

Nicolae Mărgineanu și soția sa, marea actriță Maria Ploae au fost prezenți în aceste zile la Bistrița și Teaca.

De ce la Teaca? Povestea ne-a spus-o chiar Nicolae Mărgineanu. Este o poveste dramatică, a unor oameni, atât de mulți oameni, uciși în ”obsedantul” deceniu de Securitate.

Printre aceștia: Petru Mărgineanu, unchiul lui Nicolae, ucis, ștrangulat alături de încă 7 ”martiri” arestați dar nejudecați niciodată. Execuția a avut loc în zona localității Teaca.

Nicolae Mărgineanu și-a căutat unchiul ani de zile. În anii comunismului, în tăcere, după Decembrie 1989, peste tot. Trebuia să își și să îi liniștească sufletul.

După decenii de căutări, iată, a venit și momentul adevărului: ”Crucea pe care am ridicat-o la Teaca este pentru aducere aminte.

Trebuie să ne aducem aminte de trecutul de suferință și jertfă a unor oameni uitați, care s-au împotrivit răului, care au fost asasinați și care acum au un nume pe mormânt”

Petru Mărgineanu a fost primar liberal al comunei Obreja timp de 14 ani.

A sprijinit organizația paramilitară și de rezistență anticomunistă a lui Alexandru Maxim din zona Sibiului. Este arestat la 16 martie 1949, condamnat la 20 de ani de muncă silnică și închis la Peniteciarul Sibiu.

Comandourile morții – 13 deținuți uciși în mod barbar

În cursul anilor 1949 și 1950, din dispoziția Securității, mai multe zeci de deținuți, condamnați inițial de instanțele militare la închisoare pe diferite termene, au fost scoși din penitenciare și asasinați.

Aceasta a fost situația și în cazul celor 13 deținuți de la Cluj: Ioan Robu, Alexandru Maxim, Nicolae Nițescu, Alexandra Pop, Simion Moldovan, Mihai Angheluță, Victor Vandor, Ioan Bedeleanu, Emil Dalea, Mihai Florinc, Petru Mărgineanu, Emil Olteanu și Florian Picoș.

Cadavrele celor 13 nu au fost găsite niciodată

Conform declarației maiorului de Miliției Eugen Alimănescu la data de 2 iulie 1954, „Dela Pitești am plecat la Cluj, unde ne aștepta Tov. Patriciu,  directorul Securității Cluj și ajutorul său de comandant.

După ce am recunoscut terenul am împușcat 8 în marginea orașului Bistrița în pădure într-o groapă bine ascunsă.

Ceilalți 8 nu i-am mai împușcat ci i-am ștrangulat cu sfori în pădurea dintre Teaca și Reghin la circa 6 km de Teaca“. Întreaga sa declarație poate fi găsită în numărul 116 (3/2021) al revistei „Memoria“.

Cum s-a petrecut totul aflăm dintr-un document de o importanță deosebită, descoperit în urmă cu câțiva ani în arhiva fostei Securități.

„Este vorba despre o declarație din 2 iulie 1954, dată în anchetă la Securitate de către fostul maior de miliție Eugen Alimănescu, personajul care a fost implicat direct în asasinarea la ordin, în mai multe zone ale țării, a zeci de deținuți politici condamnați inițial la pedepse cu închisoarea.

În document, Alimănescu face dezvăluiri despre locurile din țară unde i-au fost încredințate misiuni criminale, despre metodele de acțiune și persoanele care au participat și l-au sprijinit în teren sau, în unele cazuri, chiar și despre cum s-au debarasat de cadavrele celor uciși“, spune Gheorghe Petrov.

„Au urmat apoi alte câteva acțiuni criminale în diferite locuri din țară”

Echipa condusă de Eugen Alimănescu a executat prin împușcare șapte deținuți care au fost implicați în rezistența anticomunistă din zona Banatului, la Lugoj în 2 august 1949.

Au urmat apoi alte câteva acțiuni criminale în diferite locuri din țară, până în luna martie 1950, când, aflându-se într-o misiune la Tulcea, Alimănescu a primit ordin telefonic de la generalul Pavel Cristescu, șeful Direcției Generale a Miliției, să se reîntoarcă de urgență cu trenul la București pentru a se prezenta la ministrul adjunct, Marin Jianu.

Cu prilejul primirii la ministru, acesta i-a încredințat alte misiuni în care trebuia să mai omoare încă 58 de persoane (16 la Timișoara, 16 la Cluj, 16 la Pitești și 10 la Jilava).

La 10 martie 1950, în apropiere de orașul Lugoj, în pădurea de pe Dealul Ciura, au fost împușcate 16 persoane condamnate pentru implicare în mișcarea anticomunistă din zona Dobrogei.

Echipa de milițieni condusă de Alimănescu s-a deplasat apoi la Pitești, unde, în colaborare cu cadre de la Securitatea din Pitești, Câmpulung și Târgoviște, au executat prin împușcare 15 deținuți, foști membri ai unor grupări anticomuniste din Dobrogea.

De la Pitești, maiorul Alimănescu și oamenii lui au plecat direct la Cluj. La această acțiune, după cum spune Alimănescu, a participat el împreună cu colonelul Patriciu, dar cu siguranță cei doi au mai fost însoțiți în teren și de alți securiști, rămași nemenționați.

Despre cum s-a procedat și în ce locuri s-au făcut execuțiile, singurele amănunte le aflăm tot din cuprinsul aceleiași declarații, unde se spune că opt deținuți au fost transportați (probabil cu o mașină-dubă) într-o pădure de la marginea orașului Bistrița unde au fost împușcați „într-o groapă bine ascunsă”.

Ceilalți opt au fost executați prin ștrangulare cu sfori, într-o pădure situată între comuna Teaca și orașul Reghin.

Cadavrelor lor n-au fost găsite niciodată

În 2010, Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România cu sprijinul Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, Filiala Cluj, au verificat printr-o operațiune tehnică subsolul clădirii fostei Securităţi din Cluj, actualul Palat al Copiilor, unde a funcționat arestul și unde s-a presupus că se află îngropate rămășițele celor 13 persoane ucise în aprilie 1950.

Din păcate, ipoteza a fost infirmată. Gheorghe Petrov a depus în 2018, în numele IICCMER, și o sesizare penală pe acest caz.

Dosarul a fost în cercetare la Parchetul Militar Cluj, fiind apoi transferat la Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General unde se pare că a fost deja clasat.

Nicolae Mărgineanu este un cunoscut regizor, scenarist si producător de film. S-a născut la 25 septembrie 1938, in Cluj, poartă numele tatălui sau, psihologul Ștefan Mărgineanu, profesor la Universitatea Victor Babeș din Cluj, închis timp de 16 ani de regimul comunist.

A fost dat afară din liceu împreună cu sora sa, Daniela, s-a inscris la Facultatea de Chimie din Cluj si a fost exmatriculat si de acolo din cauza detenției tatălui, a lucrat câțiva ani ca șofer la un șantier din Hunedoara.

A urmat o școală tehnică de metrologie din București, apoi i s-a permis reintrarea la facultatea de Chimie din Cluj. Nu s-a mai intors si a intrat primul la secția de imagine film a Institutului de Arta Teatrala si Cinematografie din Bucuresti, pe care l-a absolvit în 1969.

Dupa absolvire a lucrat timp de 10 ani ca operator de imagine. In acea perioada a filmat Alerta (1967), BD în actiune (1970), BD în alertă (1970), BD la munte si la mare (1971), Explozia (1972), Fratii Jderi (1974), Muntele ascuns (1974), Tanase Scatiu (1976), Profetul, aurul si ardelenii (1978), la care a fost si regizor secund.

„Cel mai recent film este documentarul Demascarea, din 2011”

A debutat ca regizor in 1978 cu filmul Mai presus de orice, urmat de Un om în loden (1979), Ștefan Luchian (1981), Întoarcerea din iad (1983), Pădureanca (1986), Flăcări pe comori (1987).

In anul revolutiei filma la Un bulgăre de humă (1989), a continuat cu Undeva în Est (1991), Privește înainte cu mânie (1992), Arhitectura si puterea (1993) – film documentar, Capul de zimbru (1996) – film TV, Faimosul Paparazzo (1999), Binecuvântată fii, închisoare (2002), Logodnicii din America (2007), Schimb valutar (2008). Cel mai recent film este documentarul Demascarea, din 2011.

A scris scenarii pentru filmele Ștefan Luchian (1981), Întoarcerea din iad (1983), Pădureanca (1986), Un bulgăre de humă (1989), Undeva în Est (1991), Binecuvântată fii, închisoare (2002), din 1990 a devenit si producator de film, printre realizari se numara Undeva in Est, (1990), Faimosul paparazzo, (1999), Binecuvântată fii, închisoare, (2002), Ce lume veselă, (2003), Biruința, (2004), Logodnicii din America, (2007), Schimb valutar, (2007).

Nicolae Mărgineanu a fost căsătorit cu regizoarea Florica Fulgeanu si are un fiu cu aceasta, Petru Mărgineanu, compozitor de muzica de teatru si film. Este căsătorit in prezent cu actrița Maria Ploae si au 3 copii.

Alin Cordoș

Citește mai departe

CULTURA

Muzeul Naţional de Istorie: Costul unui bilet de acces – 5 lei, până la sfârșitul lunii august

Publicat

muzeu national istorie romania sursa foto fb
Arhivă foto

Începând de joi și până la sfârșitul lunii august, biletele de intrare la expozițiile găzduite de Muzeul Național de Istorie al României (MNIR) vor avea un preț de 5 lei.

„Începând de joi, 17 august, costul unui bilet de acces va fi 5 lei pentru toate categoriile de vizitatori, până la finalul lunii august. Î

n această perioadă, pot fi vizitate expoziţiile permanente Copia Columnei lui Traian, Lapidarium şi Tezaur Istoric, precum şi expoziţia temporară Muzeul Jucăriilor. Vă mulţumim!”, anunţă MNIR, într-o postare pe Facebook.

Conform paginii oficiale a MNIR, costurile online ale biletelor de acces la expoziţiile din cadrul muzeului erau până joi de 22 lei pentru adulţi, 11 lei – pensionari, 5,5 lei – elevi/studenţi, 5,5 lei – persoane adulte cu handicap mediu/uşor.

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a vizitat în iunie Muzeul Naţional de Istorie a României, prilej cu care a anunţat că instituţia beneficiază de o alocare de 150 milioane de Euro pentru consolidare şi restaurare.

„În cursul zilei de ieri (19 iulie n.r.), am discutat cu reprezentanţii instituţiei, directorul Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul adjunct Cornel Ilie şi cu directorul Unităţii de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, Bogdan Ştefan Trîmbaciu, pentru că doar lucrând umăr la umăr vom putea demara cea mai mare investiţie ce se va realiza asupra unui monument istoric.

Am vizitat spaţiile muzeale şi depozitele în care exponatele sunt deja pregătite pentru mutare într-o locaţie optimă, astfel încât să fie în deplină siguranţă.

Muzeul Naţional de Istorie. Restaurarea clădirii MNIR a început în septembrie 2002 şi s-a oprit în 2006

Am stabilit împreună paşii următori pentru ca toată documentaţia aferentă consolidării şi restaurării Muzeului să fie finalizată în cel mai scurt timp.

Clădirea se află într-o stare avansată de degradare constructivă şi arhitecturală, dar, din fericire, avem soluţiile necesare la îndemână”, a transmis Raluca Turcan.

Fostul ministrul al Culturii Lucian Romaşcanu declara toamna trecută că restaurarea MNIR ar trebui să fie finalizată în cinci ani.

Restaurarea clădirii MNIR a început în septembrie 2002 şi s-a oprit în 2006, din cauza încălcării prevederilor legale privind investiţiile, preciza directorul general al MNIR, Ernest Oberlander Târnoveanu, într-o declaraţie acordată AGERPRES.

„În 2015 am încercat să organizăm un concurs de soluţii, care, din păcate, a fost un mare eşec.

Am pierdut mai bine de şase ani în dispute judiciare cu Ordinul Arhitecţilor.

În acest moment se deschide o nouă perspectivă.

Muzeul Naţional de Istorie. Precizările directorului general al MNIR

Sper ca ea să fie una care să ducă la consolidarea clădirii, la restaurarea şi la refacerea muzeului şi deschiderea lui pentru public pentru că în acest moment, de 20 de ani, muzeul este doar parţial vizitabil”, arăta Târnoveanu.

El reamintea că în momentul în care vor începe lucrările vor trebui relocate atât patrimoniul, cât şi laboratoarele şi birourile instituţiei.

„Este o mare încercare, pentru că, până acum, niciun muzeu din România nu a trecut printr-un asemenea proces complex de a reloca patrimoniul, de a face un nou proiect şi apoi de a vedea refăcută clădirea, consolidată şi adaptată funcţionalităţii de muzeu, pentru că această clădire a fost construită între 1894 şi 1899 ca sediu al Poştei.

Deci nu este o clădire pentru un muzeu şi mai ales pentru un muzeu modern din secolul al XXI-lea din Europa”, a mai spus directorul general al MNIR. Agerpres

Citește mai departe