EVENIMENT
ATENȚIE, ȘOFERI! Ploaie torențială pe Autostrada Soarelui și pe A4

Se circulă în condiții de ploaie torențială, joi seară, 1 decembrie 2022, pe Autostrada A2 București – Constanța și pe A4.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe Autostrada A2 București-Constanța, între kilometrii 175-212, precum și pe tot tronsonul Autostrăzii A4 Ovidiu-Agigea, plouă torențial, fiind acumulări de apă pe carosabil, existând risc de acvaplanare.
„Conduceți cu foarte mare atenție, reducând semnificativ viteza de deplasare, măriți distanța de siguranță dintre autovehicule și evitați bruscarea manevrelor efectuate”, precizează polițiștii.
EVENIMENT
21 octombrie: Sfinţii Mărturisitori Ardeleni, sărbătoriți de Biserica Ortodoxă Română. Canonizați la Alba Iulia în anul 1955

Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori sunt sărbătoriți de Biserica Ortodoxă Română la data de 21 octombrie. Este vorba despre Visarion, Sofronie şi Sfântul Mucenic Oprea, alături de preoţii mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel.
Cunoscuți drept Sfinții Mărturisitori Ardeleni, aceștia s-au luptat în secolul al XVIII-lea împotriva uniației.
Astfel, pe 21 octombrie 1955, Biserica Ortodoxă Română i-a canonizat pe Sfinții Cuvioși Mărturisitori Visarion și…
Citește mai mult pe Alba24.ro

Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca a avut nu mai puțin de 7 finaliști din 10 și chiar a câștigat concursul Next Generation Talent Award x Polimoda.
„Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca este onorată de parteneriatul instituțional cu Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week. La ediția ce tocmai s-a încheiat, UAD Fashion a avut 7 finaliști (dintr-un total de 10) în cadrul concursului Next…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Incendiu puternic într-un apartament din Aghireșu-Fabrici. 3 persoane s-au autoevacuat. Pompierii au scos o butelie din flăcări

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin intervin, în aceste momente, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la parterul unui bloc din localitatea Aghireșu-Fabrici.
Potrivit primelor informații, locuința are o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. Echipele de intervenție au acționat rapid pentru localizarea flăcărilor și au reușit să scoată o butelie din interior,…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Clujul sub stele: spectacol cosmic dublu! Două comete strălucitoare vor trece pe lângă Pământ!

Pasionații de astronomie din România au parte de o rară ocazie: nu una, ci două comete spectaculoase ating punctul de maximă apropiere de Pământ chiar în aceste zile. Evenimentul astronomic, considerat un „spectacol dublu” de către experți, atrage atenția asupra cometelor C/2025 A6 (Lemmon) și C/2025 R2 (SWAN).
Declarația vine de la Ștefan Pop-Coț, vicepreședinte al Societății Române pentru Astronomie…
Citește mai mult pe Cluj24.ro