EVENIMENT
Atenție, șoferi! Restricții de circulație în Slatina – Olt, din cauza unor lucrări

Începând din 7 iunie 2023, în municipiul Slatina din județul Olt vor fi instituite restricții de circulație, din cauza unor lucrări.
Potrivit IPJ Olt, începând de miercuri, 7 iunie 2023, pe strada Ecaterina Teodoroiu, segmentul de drum dintre intersecția străzilor Tunari cu Cuza Vodă și intersecția străzilor Artileriei cu Văilor, pe sensul de mers dinspre Inspectoratul Școlar Județean Olt către zona Steaua, vor fi instituite restricții de trafic cu acordul administratorului drumului public și avizul poliției rutiere, sens în care, pe întreg segmentul, sunt amplasate indicatoare rutiere cu direcțiile de urmat.
Restricțiile de trafic sunt necesare pentru continuarea lucrărilor de modernizare a sistemului de apă și canal din municipiul Slatina, fiind valabile până la finalizarea lucrărilor.
„Polițiștii rutieri sunt în zonă pentru monitorizarea și fluidizarea circulației autovehiculelor.
Recomandăm conducătorilor auto să manifeste răbdare și prudență în trafic și să respecte semnificația indicatoarelor rutiere montate temporar!”, spun polițiștii.
EVENIMENT
VIDEO. Tânăr din Florești, reținut după ce ar fi incendiat curtea unei case! Ce au descoperit polițiștii?

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au reținut un tânăr de 19 ani, bănuit că ar fi incendiat, în noaptea de 1 octombrie, curtea unui imobil din comuna Florești, județul Cluj.
Incidentul a avut loc în jurul orei 23:00, când o persoană necunoscută ar fi aruncat o sticlă ce conținea lichid inflamabil peste gardul unei proprietăți, provocând pagube materiale proprietarului.
În urma…
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Simpozionul Național „Țara Abrudului – Aur și Oameni”, o frumoasă tradiție în județul Alba, are loc în acest weekend în Munții Apuseni, la Ciuruleasa.
Evenimentul adună specialiști din domeniu din România și Republica Moldova, la chemarea Societății Române de Geografie, sprijinită și de Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, Cupru Min Abrud și Primăria Ciuruleasa.
Printre invitați s-au numărat parlamentari de Alba, președintele CJ Alba, Ion Dumitrel,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Traficul rutier din Alba, supravegheat sâmbătă cu radarele mobile e-SIGUR. Amenda vine direct acasă

Polițiștii rutieri acționează sâmbătă, 4 octombrie 2025, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice.
Potrivit IPJ Alba, sistemele e-Sigur acționează în zonele cu risc rutier din județul Alba.
Sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR folosește dispozitive radar, montate pe trepiede mobile.
Acestea surprind, în timp real, vehiculele care depășesc limita legală de viteză sau care…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan, între blestemarea comunismului și osândirea masoneriei. A salvat evrei în război

Asociația Cluj24, împreună cu Institutul de Istorie ”George Barițiu” Cluj-Napoca al Academiei Române, lansează proiectul ”Sub cupola extremismului – Figuri istorice românești între așa – zisa trădare și patriotism”.
Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului a fost una dintre cele mai strălucite personalități ale Bisericii Ortodoxe Române din secolul XX.
Temut și respectat în epocă de oamenii…
Citește mai mult pe Cluj24.ro