ACTUALITATE
ATENȚIE, ȘOFERI! Restricții de circulație pe Autostrada A1 Deva-Nădlac
În cursul zilei de marți, vor fi instituite restricții de circulație pe Autostrada A1 Deva-Nădlac din cauza lucrărilor la partea carosabilă.
Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, marți, până la ora 20.00, pe Autostrada A1 Deva - Nădlac, se efectuează lucrări la partea carosabilă, care impun restricții de trafic, astfel:
Pe kilometrii 436 - 425, pe sensul Deva către Nădlac, traficul este restricționat pe prima bandă și pe cea de urgență, aceleași restricții fiind impuse și pe sensul opus, la kilometrul 420, pentru efectuarea de reparații asfaltice;
Astfel pe kilometrii 442 – 443, pe sensul Deva – Nădlac, circulația este oprită pe prima bandă, până la ora 16.00, pentru lucrări de asfaltare.
Pentru reducerea riscului de implicare în accidente rutiere, polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de trafic și de drum, să crească distanța de siguranță între autovehicule şi să semnalizeze din timp intenția de schimbarea a benzii de circulație.
ACTUALITATE
Zile libere 2026: Când vine următoarea minivacanță și câte sărbători legale pică, de fapt, în timpul săptămânii
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Avarie la rețeaua de apă din Dorohoi: Furnizarea oprită pe mai multe străzi. Lucrări luni, între 08:00 și 16:30
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Bolojan cu bagajele la ușă. Liderii PSD îi cer demisia: Ești un kamikaze, nu un erou pe cal alb
Citește mai mult pe Botosani24.ro
...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
