EVENIMENT
Atenție, șoferi! Restricţii de circulaţie pe autostrăzile A1 şi A2
În prezent, traficul rutier se află sub restricții luni pe Autostrada București-Pitești și pe Autostrada Soarelui din cauza unor lucrări în desfășurare.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că luni, până la ora 18:00, circulaţia este restricţionată pe prima bandă a autostrăzii A1, pe sensul Bucureşti - Piteşti, la kilometrul 35+200 de metri, în Bolintin Vale, judeţul Giurgiu, pentru efectuarea unor lucrări de asfaltare a carosabilului.
Tot luni, până la ora 19:30, pe Autostrada Soarelui, sensul către litoral, pe tronsonul kilometric 27+800 de metri – 28+800 de metri, în localitatea Brăneşti, judeţul Ilfov, se efectuează lucrări de reparaţii asfaltice, astfel că este restricţionată banda numărul 1.
„Adaptaţi viteza, asiguraţi-vă şi semnalizaţi din timp intenţia de schimbare a benzii de circulaţie! Nu opriţi în mod nejustificat pe banda de urgenţă”, transmite Infotrafic.
Sursa: MediaFax
EVENIMENT
Două persoane rănite într-un incendiu izbucnit la o cabană din Bistra, aflată într-o zonă greu accesibilă
Două persoane au fost rănite într-un incendiu izbucnit la o cabană din Bistra, în noaptea dinspre vineri spre sâmbătă.
Un incendiu izbucnit la o cabană din lemn din satul Runcuri, aparținând comunei Bistra, a mobilizat, miercuri, forțele de intervenție ale Secției de pompieri Câmpeni.
În urma evenimentului, două persoane au fost rănite.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Alba, incendiul a izbucnit la o cabană din lemn, cu o suprafață de aproximativ 70 de metri...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
StepIng. Stagii de practică pentru viitorii ingineri – Deschiderea înscrierilor pentru seria 2026
Universitatea din Oradea, în parteneriat cu Transilvania IT Cluster, anunță deschiderea perioadei de înscrieri pentru stagiile de practică destinate studenților din domeniile inginerești, în cadrul proiectului „Dezvoltarea de stagii de practică adaptate pieței muncii destinate studenților din domeniile de studii inginerești ale Universității din Oradea”.
Înscrierile pentru noua serie de practică au loc în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
CFR Cluj, învinsă de KAA Gent în primul amical din Spania. Echipa lui Daniel Pancu, dominată în prima repriză
CFR Cluj a suferit o înfrângere cu 0-2 în fața formației belgiene KAA Gent, într-un meci de pregătire disputat în cantonamentul din Spania.
Echipa antrenată de Daniel Pancu a început partida cu o formulă de start apropiată de cea standard, însă acest lucru nu a fost suficient pentru a contracara ritmul și precizia adversarilor.
Belgienii au controlat autoritar prima repriză, perioadă în care și-au...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a prezentat evoluția infecțiilor respiratorii acute, a gripei și a infecțiilor respiratorii acute severe (SARI în săptămâna 29.12.2025 – 04.01.2026 , din care rezultă încă trei cazuri de decese înregistrate la nivelul județului Cluj.
Astfel, au fost 10.570 cazuri de gripă clinică la nivel național, comparativ cu 12.630 înregistrate în
săptămâna...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
