EVENIMENT
Atenționare de călătorie în Spania: Greva însoțitorilor de zbor ai companiei Ryanair se prelungește
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească înspre și dinspre Regatul Spaniei, pe cale aeriană, că mai multe organizații sindicale au anunțat prelungirea grevei însoțitorilor de zbor ai companiei aeriene Ryanair.
Grevele vor avea loc de luni până joi, începând cu 8 august 2022 și până pe 7 ianuarie 2023, la cele 10 aeroporturi de pe care compania operează, situate în Madrid, Malaga, Barcelona, Alicante, Sevilla, Palma de Mallorca, Valencia, Girona, Santiago de Compostela și Ibiza.
În acest context, pot exista blocaje majore ale curselor aeriene operate de compania vizată.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să se informeze din timp cu privire la situația zborurilor contractate, consultând paginile de internet de specialitate și oficiale și/sau contactând direct operatorul de zbor, în vederea prevenirii unor situaţii neplăcute pe durata călătoriei în străinătate.
(sursa: Mediafax)
EVENIMENT
Două sticle de alcool furate dintr-o casă, i-au adus unui tânăr din Blaj un nou dosar penal. În locuința cui a intrat
Un tânăr în vârstă de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a intrat în casa unui bărbat din Blaj. Din câte se pare acesta nu este la prima abatere. Tânărul a intrat în casa bărbatului cu intenția de a fura bunuri, dar a plecat doar cu două sticle de băutură.
Acesta se află sub control judiciar, fiind cercetat pentru alte fapte similare.
Cazul a fost comunicat de reprezentanții IPJ Alba, în buletinul de presă din 16 februarie 2026.
Potrivit IPJ Alba, la...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Clipe critice în parc, la Turda. Femeie aflată în hipotermie, salvată la timp de vigilența jandarmilor
Luni, 16 februarie, în jurul prânzului, o patrulă de jandarmerie aflată în misiune pe raza municipiului Turda a intervenit prompt pentru a sprijini o femeie aflată în dificultate, prevenind o posibilă tragedie.
Echipajul a observat o femeie așezată pe o bancă din parc, care părea vizibil afectată. Jandarmii s-au apropiat pentru a verifica starea acesteia și au constatat că vorbea incoerent și prezenta semne...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tensiuni în Guvern: Ședință decisivă a Coaliției, pe reforma în administrație. PSD se opune măsurilor cerute de Bolojan
Tensiuni în Guvern: Ilie Bolojan a convocat ședința coaliției, iar trei miniștri PSD refuză să avizeze măsurile de reformă, scrie presa centrală. Întâlnirea partidelor din arcul guvernamental are loc în contextul în care PSD și UDMR se opun măsurilor de reformă pe care intenționează să le ia Ilie Bolojan.
Premierul Ilie Bolojan a convocat pentru luni, la Palatul Victoria, o ședință a liderilor coaliției guvernamentale, după ce trei miniștri ai PSD au anunțat că nu...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Un bărbat din Alba, declarat decedat de instanță la 12 ani de când a fost văzut ultima oară în viață. Ar fi murit într-un incendiu
Familia unui bărbat din Alba, văzut ultima oară în viață în urmă cu mai mulți ani, a cerut în instanță declararea judecătorească a morții. În data de 12 februarie 2026, magistrații Judecătoriei Câmpeni au admis cererea familiei.
Declararea judecătorească a morții se poate cere într-o instanță de judecată atunci când există indicii temeinice că persoana în cauză a decedat.
Așa s-a întâmplat și în acest caz. Potrivit motivării instanței, bărbatul în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
