EVENIMENT
ATENȚIONARE METEO: Cod galben de FURTUNI, cu ploi abundente, vânt și grindină în 18 județe din țară
Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, o atenționare meteorologică de instabilitate atmosferică temporar accentuată, în 18 județe din țară. Vor fi ploi abundende, cu caracter torențial, vânt și izolat grindină.
Avertizarea este valabilă în intervalul 14 septembrie, ora 12:00 – 14 septembrie, ora 22:00.

În cea mai mare parte a zonei montane, local în Moldova și pe arii restrânse în nordul Munteniei vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină.
Potrivit meteorologilo, ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 20...25 l/mp și izolat 30...40 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse și în centrul, estul și sudul teritoriului.
EVENIMENT
Adrian Câciu atacă „modelul Oradea” al lui Bolojan. Fostul ministru susține că 75% din bugetul orașului vine din bani de la stat
Fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu (PSD), contestă miercuri imaginea Oradei drept exemplu de eficiență administrativă și autofinanțare, afirmând că analiza bugetului local ar arăta că majoritatea veniturilor provin din transferuri de la bugetul de stat.
Acesta a publicat declarații critice și trimiteri către documentele oficiale ale Primăriei Oradea, susținând că...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO: Elevii Colegiului Militar din Alba Iulia au discutat cu polițiștii despre consecințele alegerilor greșite
Elevii Colegiului Militar "Mihai Viteazul" din Alba Iulia au discutat cu polițiștii despre violență și consecințele unor alegeri greșite.
"Cât de subțire este linia dintre siguranță și risc, unde poate duce o alegere greșită, un comportament neadecvat sau violența și care sunt riscurile și urmările consumului de tutun, alcool și substanțe psihoactive, au fost câteva dintre întrebările la care polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Avocatul Poporului a primit peste 1.800 de petiții privind modul în care sunt soluționate cererile de recalculare a pensiilor, dar și alte aspecte care țin de acest domeniu.
Problemele semnalate nu au vizat doar întârzierile, arată un răspuns al instituției transmis Digi24. Ele privesc și situații în care deciziile nu au fost emise, drepturile stabilite nu au fost puse în plată, adeverințele depuse nu au fost valorificate sau stagiile de cotizare nu au fost corect luate în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
U-BT Cluj-Napoca merge mai departe în EuroCup. Victorie în „finala” cu Aris și calificare în play-off
Miercuri, 11 februarie, U-BT Cluj-Napoca și Aris Salonic au luptat pentru ultimul loc în optimile de finală ale BKT EuroCup. Meciul a început la ora 18:00 pe terenul clujenilor la BTArena.
Meciul câștigat cu scorul de 111-92 de campioana României a fost unul sold out cu 10.000 de spectatori pe terenul clujean.
Primul sfert
Primul sfert a debutat cu oaspeții mai inspirați, care au preluat rapid conducerea și...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
