EVENIMENT
Atenționare meteo: Cod galben de vânt puternic şi ninsori în zona montană din 26 de judeţe din țară
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de vânt puternic şi precipitaţii moderate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, valabilă până miercuri seara, în zona montană înaltă din 26 de judeţe.
Astfel, în intervalul 28 ianuarie, ora 20:00 - 29 ianuarie, ora 18:00, la munte treptat vor predomina ninsorile, iar vântul va prezenta intensificări, îndeosebi în zona înaltă, cu rafale ce vor depăşi 80 - 100 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii.
Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15 - 20 litri/mp, iar în Munţii Apuseni,în grupele vestice ale Carpaţilor Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali, peste 25 litri/mp, astfel încât se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.
Meteorologii avertizează că precipitaţii, în general moderate cantitativ, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, vor fi şi în Maramureş şi în nord-estul Transilvaniei, iar izolat vor fi depuneri de polei. Temporar vântul va avea intensificări şi în restul teritoriului, cu rafale de 50 - 60 km/h.
Judeţele care intră sub avertizarea ANM sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.
ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza atenţionarea emisă miercuri. AGERPRES
EVENIMENT
MESAJE deosebite, frumoase și haioase de Ziua Îndrăgostiților. SMS-uri pentru persoana iubită, de trimis pe 14 februarie
Mesaje de Ziua Îndrăgostiților. Declararea sentimentelor pentru persoana iubită este binevenită în orice zi a anului. Însă un mesaj mai special pe 14 februarie este încă o dovadă a prețuirii pentru omul ales.
Ziua de 14 februarie este una dintre cele mai speciale din an, atât pentru îndrăgostiți, cât și pentru cei singuri, care văd în această zi o oportunitate de a-și găsi perechea.
Vă prezentăm o selecție de mesaje de Valentine`s Day, pe care le puteți trimite...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Fugar din Cluj, încătușat și dus direct la Aiud. Condamnare grea pentru infracțiuni cu arme
Final pentru un bărbat din județul Cluj care a încercat să se sustragă executării pedepsei. Polițiștii din Aiud l-au depistat pe 12 februarie 2026 pe bărbatul de 49 de ani din Viișoara, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Condamnarea, pronunțată de Judecătoria Turda, este una severă, 4 ani și 5 luni de detenție pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Website-ul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universitatea Babeș-Bolyai a fost vineri ținta unui atac informatic de tip defacement, care a dus la compromiterea interfeței publice și la întreruperea temporară a funcționării platformei online.
Potrivit primelor informații, atacatorii au reușit să încarce pe server un script malițios de tip WebShell, obținând astfel...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Rareș Bogdan, europarlamentar PNL: „Să revenim la economia real liberală, altfel ne ducem în cap”
Europarlamentarul Rareș Bogdan lansează un atac dur la adresa actualei politici economice a Guvernului și avertizează că România riscă să intre într-o criză profundă dacă nu schimbă rapid direcția.
Liberalul critică majorările de taxe, tăierile bugetare și lipsa unei strategii coerente și cere o revenire la „economia real liberală”, bazată pe investiții, stimularea mediului privat și taxe reduse.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
