Connect with us

ACTUALITATE

Au fost anunţate nominalizările la Gala Premiilor UNITER, ediţia 2019

Published

on

Regizorii Alexandru Darie şi Victor Ioan Frunză, actorii Adrian Huţuleac, Ana Ularu şi Emilian Oprea se regăsesc printre nominalizaţii celei de-a XXVII-a ediţii a Premiilor Galei UNITER, informează un comunicat al Uniunii Teatrale din România transmis, vineri, AGERPRES.

Juriul care a stabilit nominalizările pentru ediţia din acest an a galei a fost format din criticii de teatru Monica Andronescu, Oana Borş şi Mircea Morariu.

Pentru Cel mai bun spectacol au primit nominalizări "Pădurea spânzuraţilor", după Liviu Rebreanu, scenariul, regia şi universul sonor Radu Afrim la Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti; "Pescăruşul" de A.P. Cehov, regia Andrei Şerban la UNTEATRU, Bucureşti; "Povestea prinţesei deocheate", scenariul de Silviu Purcărete, inspirat din "Sakura Hime Azuma Bunsho" de Tsuruya Nanboku al IV-lea, regia Silviu Purcărete la Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu.

La categoria Cea mai bună regie, în concurs vor intra Alexandru Darie, pentru regia spectacolului "Coriolanus" de William Shakespeare la Teatrul Bulandra, Bucureşti; Victor Ioan Frunză, pentru regia spectacolului "Zbor deasupra unui cuib de cuci" de Dale Wasserman la Teatrul Metropolis, Bucureşti; Tompa Gabor, pentru regia spectacolului "Neguţătorul din Veneţia" de William Shakespeare la Teatrul Maghiar de Stat Cluj.

Cel mai bun actor în rol principal va fi ales dintre Andrei Huţuleac, Emilian Oprea şi Alexandru Potocean, în timp ce pentru titlul de Cea mai bună actriţă în rol principal se vor întrece Ana Ularu, Claudia Ieremia şi Ofelia Popii.

Pentru Cel mai bun actor în rol secundar au intrat în concurs Richard Balint, Alexandru Jitea şi Ionuţ Vişan, iar pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar au primit nominalizări Natalia Călin, Sabrina Iaşchievici şi Mirela Oprişor.

La categoria Cea mai bună scenografie au fost nominalizaţi Dragoş Buhagiar, pentru scenografia spectacolului "Povestea prinţesei deocheate", scenariul de Silviu Purcărete inspirat din "Sakura Hime Azuma Bunshô" de Tsuruya Nanboku al IV-lea, regia Silviu Purcărete la Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu; Adriana Grand, pentru scenografia spectacolului "Zbor deasupra unui cuib de cuci" de Dale Wasserman, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis, Bucureşti; Cosmin Florea, pentru scenografia spectacolului "Pădurea spânzuraţilor", după Liviu Rebreanu, scenariul, regia şi universul sonor Radu Afrim la Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti.

Câştigătorul premiului pentru critică teatrală va fi stabilit dintre Oltiţa Cîntec, Călin Ciobotari, Cristina Modreanu.

Pentru Cel mai bun spectacol de teatru TV au fost nominalizate "Apostolul Bologa", adaptarea după "Pădurea spânzuraţilor" de Liviu Rebreanu, regia Dominic Dembinski; "Circul Matteo", scenariul şi regia artistică Alexandru Lustig; "Dezertorul", după Mihail Sorbul, adaptarea pentru televiziune şi regia Silviu Jicman. Toate spectacolele sunt producţii ale Societăţii Române de Televiziune (Casa de Producţie a TVR).

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic va fi ales dintre "Lupoaica" de Giovanni Verga, adaptarea radiofonică Domnica Ţundrea, regia artistică Vasile Manta; "Pădurea spânzuraţilor" de Liviu Rebreanu, dramatizarea radiofonică şi regia artistică Gavriil Pinte; "UNDEva în '28" de Ilinca Stihi (ep. 1-11), regia artistică Ilinca Stihi, toate producţii ale Societăţii Române de Radiodifuziune.

La categoria Debut, nominalizări au primit Florin Aioane, pentru rolul Euphemos din spectacolul "Medea's Boys", dramaturgia Ionuţ Sociu şi fragmente din "Medeea" de Euripide, regia Andrei Măjeri la Apollo111, Bucureşti; Blanca Doba, pentru rolul Teo din spectacolul "Fata Morgana" de Dumitru Solomon, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Dramaturgilor Români, Bucureşti; Andreea Tecla şi Mădălina Niculae, pentru scenografia spectacolului R.U.R de Karel Capek, regia Vlad Cristache la Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu, secţia germană.

Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2018.

Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER acordă în cadrul Galei Premiilor UNITER premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale.

Premiul de Excelenţă al ediţiei din 2019 a Galei Premiilor UNITER va fi acordat Teatrului UNTEATRU.

Actriţa Maia Morgenstern, actorul Florin Piersic, regizorul Cristian Pepino, scenograful Nina Brumuşilă şi criticul de teatru Doina Papp vor fi recompensaţi cu premii pentru întreaga activitate.

Premii speciale vor fi oferite regizorului Decebal Marian pentru teatrul de păpuşi şi marionete, muzicianului Marius Mihalache pentru proiectul "Săftiţa", actriţei şi coregrafei Andrea Gavriliu pentru mişcare scenică, criticului şi istoricului de teatru Florica Ichim pentru activitatea editorială şi publicistică a Fundaţiei Culturale "Camil Petrescu", şi Facultăţii de Teatru şi Film din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca. AGERPRES

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FC Botoșani pierde dramatic la Arad, 1-2 cu UTA, după gol din penalty în finalul meciului

Published

on

fc botoșani pierde dramatic la arad, 1 2 cu uta, după

FC Botoșani a fost învinsă în deplasare de UTA Arad, scor 1-2, într-un meci tensionat din etapa a 27-a a Superligii, decis în ultimele minute ale partidei.

Publicitate

După o primă repriză în care gazdele au deschis scorul prin Popeslov, moldovenii au rămas în joc și au reușit să egaleze în minutul 77, când George Câmpanu a înscris cu stângul, readucând speranțele pentru un rezultat pozitiv.

Finalul a fost însă dramatic pentru echipa lui Leo...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

În timp ce județul rămâne la coada clasamentului salariilor: Botoșaniul, printre cele mai mari tarife la apă din România

Published

on

În timp ce județul rămâne la coada clasamentului salariilor: botoșaniul,

Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare diferă semnificativ între județele României, potrivit celor mai recente date valabile la începutul lunii februarie 2026, făcute publice de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC).

Publicitate

În acest context, Botoșaniul se află în partea superioară a clasamentului național privind costul apei potabile, deși județul continuă să fie...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Ziua Națională a Lecturii, sărbătorită la Școala Gimnazială Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” Albești prin lectură, recomandări de carte și discuții despre puterea cititului

Published

on

ziua națională a lecturii, sărbătorită la Școala gimnazială nr. 2

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” din Albești au marcat astăzi, 15 februarie, Ziua Națională a Lecturii printr-o serie de activități dedicate cărții și formării gustului pentru citit.

Publicitate

Evenimentul a adus lectura în centrul atenției, reamintind rolul esențial pe care cititul îl are în dezvoltarea personală a copiilor și în parcursul lor școlar.

În sălile de clasă au avut loc momente de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

„Ziua plăcintelor și a prăjiturilor” la Bașeu-Hudești: Masă pentru credincioși și ajutor pentru bătrânii singuri, după slujba de duminică

Published

on

„ziua plăcintelor și a prăjiturilor” la bașeu hudești: masă pentru credincioși

Comunitatea din Bașeu-Hudești a trăit duminică, 15 februarie 2026, un moment de credință, solidaritate și apropiere sufletească, în jurul unui eveniment devenit deja tradiție locală.

Publicitate

După Sfânta Liturghie oficiată la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, părintele Pușcașu Ioan, inițiatorul și organizatorul acțiunii, i-a adunat pe credincioși la „Ziua plăcintelor și a prăjiturilor”, manifestare dedicată Lăsatului secului de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading