Connect with us

ACTUALITATE

Au fost aprobate normele pentru autorizarea punerii pe piață a medicamentelor necesare din motive de sănătate publică

Publicat

Arhivă foto

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a aprobat vineri normele metodologice pentru autorizarea în vederea punerii pe piață a medicamentelor necesare din motive de sănătate publică.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, noile norme vizează asigurarea disponibilității medicamentelor care au un consum redus și nu prezintă interes comercial și pentru care nu există alternativă terapeutică de cele mai multe ori.

Normele aprobate fac posibilă, pentru prima dată în România, aplicarea unor prevederi introduse în legislația națională în 2006 și intrate în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană, anunță ministerul.

„Respectivele prevederi reprezintă transpunerea articolului 126a din Directiva Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene nr. 2001/83/CE din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman, o modalitate folosită pe scară largă și cu succes de țări precum Cipru (2005), Malta (2006), Letonia și Polonia (2012), Ungaria și Portugalia (2013)”, se arată în comunicat.

Normele încadrează, obiectul autorizării acestor tipuri de medicamente, condițiile necesare pentru încadrarea în categoria de medicamente

Normele reglementează, printre altele, obiectul autorizării acestor tipuri de medicamente, condițiile necesare pentru încadrarea în categoria de medicamente necesare pe motive de sănătate publică, procedura de autorizare și documentația aferentă, precum și obligațiile actorilor implicați.

Condiții obligatorii

Condițiile obligatorii pentru ca Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) să acorde autorizație de punere pe piață a unui medicament necesar din motive de sănătate publică sunt ca acel medicament, cu aceeași concentrație și formă farmaceutică, să fie autorizat în cel puțin un stat membru al Uniunii Europene, să nu aibă o autorizare de punere pe piață validă în România sau o cerere de autorizare depusă în acest sens, să nu aibă un echivalent farmaceutic autorizat pe piață în România și să existe un referat de justificare medicală a nevoii de sănătate publică din partea comisiilor de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii.

De asemenea, autorizația de punere pe piață se poate acorda, prin excepție, și în cazul unor medicamente care au echivalent farmaceutic autorizat de punere pe piață în România, dar care nu se găsesc efectiv pe piață de cel puțin 6 luni.

sursa: mediafax.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Incendiu violent la Vorniceni. O casă și o anexă au ars din temelii

Publicat

foto: incendiu violent la vorniceni. o casă și o anexă

Publicitate

Un incendiu violent s-a produs, în această seară, în localitatea Vorniceni. O casă și o anexă au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

 

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii militari din cadrul Stației Săveni și Detașamentului Botoșani, cu trei autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vorniceni. Aceștia...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Eveniment emoționant la Coșula: Sfânta Liturghie arhierească și sfințirea clopotniței Bisericii „Izvorul Tămăduirii”

Publicat

foto: eveniment emoționant la coșula: sfânta liturghie arhierească și sfințirea

Publicitate

Sâmbătă, în Parohia „Izvorul Tămăduirii” din comuna Coșula, Protopopiatul Botoșani, a avut loc sfințirea noii clopotnițe, împodobită cu un clopot nou și porți noi, eveniment onorat cum se cuvine de credincioșii din comună și din împrejurimi.

Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor a făcut parte și...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Incendiu în Cătămărești Vale. O casă a luat foc de la un coș de fum neprotejat termic. Proprietarul a primit îngrijiri

Publicat

incendiu în cătămărești vale. o casă a luat foc de

Publicitate

Casa unei familii din localitatea Cătămărești Vale a fost în pericol, astăzi, din cauza unui incendiu izbucnit în jurul coșului de fum.

Din fericire, flăcările au fost observate la timp, iar pompierii au reușit să salveze locuința.

La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere, precum și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

Proprietarul a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Bărbat din Botoșani, dispărut după plecarea la muncă în Spania

Publicat

bărbat din botoșani, dispărut după plecarea la muncă în spania

Publicitate

Iulian Ciobanu, un bărbat în vârstă de 39 de ani, originar din județul Botoșani, este dat dispărut după ce a plecat la muncă în Spania. Acesta s-a născut la data de 14 aprilie 1986 și avea domiciliul în localitatea Durnești.

Potrivit informațiilor disponibile, în cursul anului 2020, Iulian Ciobanu a părăsit România pentru a lucra în Spania. De la momentul plecării, acesta nu a mai revenit acasă și nu a mai luat legătura cu familia sa. Lipsa...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe