EVENIMENT
Au început lucrările la Varianta Ocolitoare Sânmartin - Bihor. Când vor fi gata lucrările
Lucările la Varianta Ocolitoare Sânmartin, judeţul Bihor, au început marţi, 18 octombrie 2022. Se estimează că lucrările vor fi gata până în luna decembrie a anului 2023.
Proiectul se derulează în baza unui Protocol încheiat între Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi Consiliul Judeţean Bihor. Documentul a fost încheiat la începutul lunii noiembrie 2021, a anunţat directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook.
"Până în luna decembrie a anului viitor, Asocierea româno-slovacă Erbaşu SA - Vahostav - Procons Group SRL - Drumuri Orăşeneşti trebuie să finalizeze lucrările care includ: trei poduri, două pasaje, un viaduct, un pasaj subteran pentru biciclete şi 11 podeţe", a precizat Pistol.
Varianta Ocolitoare Sânmartin va avea două benzi şi va fi prevăzută cu piste pentru biciclete.
Contractul pentru proiectare şi execuţie, cu o valoare de 148,940 milioane de lei, fără TVA, este finanţat prin POIM 2014-2020.
Agerpres
Sursa foto:Cristian Pistol/Facebook
EVENIMENT
VIDEO: Alba Iulia, acoperită de zăpadă. A nins ca în povești ore întregi. Cum arăta orașul în timpul nopții
Peste noapte, Alba Iulia a fost cuprinsă de o ninsoare abundentă, care a adus în oraș un peisaj de iarnă autentică, așa cum nu s-a mai văzut de ani buni.
Fulgi de zăpadă mari și deși au căzut neîntrerupt timp de mai multe ore și au format un strat gros de zăpadă, depus uniform pe străzi, trotuare, parcuri și acoperișuri.

Orașul s-a îmbrăcat complet în alb, iar străzile aproape ireale au creat o atmosferă de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Echipa de fotbal CFR Cluj pleacă în cantonament în Spania. Când e programat primul meci din Superligă
Echipa de fotbal CFR Cluj se va reuni, sâmbăă, 3 ianuarie, la Cluj-Napoca, iar duminică, jucătorii vor pleca în Spania, la Oliva Nova, unde se vor pregăti până pe 14 ianuarie.
În cadrul cantonamentului de iarnă, clujenii vor disputa mai multe meciuri de pregătire contra unor echipe internaționale.
Primul meci al CFR Cluj din returul Superligii va avea loc pe 18 ianuarie, de la ora 17,45, acasă, pe stadionul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Pârtia albastră de la Mărișel, de 2000 de m, se deschide sâmbătă. Vești bune pentru schiorii clujeni
Reprezentanții Mărișel Ski Bike Resort din comuna clujeană Mărișel anunță vești bune pentru schiori. Astfel, datorită ninsorilor din ultimele zile, începând de sâmbătă, 3 ianuarie, se deschide pârtia albastră, care are 2000 de m, până jos la Telescaun.
”Se lucreaza in continuare la partia rosie sa o putem deschide cat de curand”, arată aceștia.
Potrivit prognozei meteo, sâmbătă temperatura în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Când se întorc elevii la școală din vacanța de iarnă. Când au liber din nou, pentru vacanța de schi
Când se întorc elevii la școală: Vacanța de iarnă 2025-2026 se încheie pe 7 ianuarie, iar joi, 8 ianuarie este prima zi de școală din Modulul 3, așa cum prevede structura anului școlar 2025-2026.
ȘCoala începe joia pentru că marți și miercuri sunt sărbători, respectiv Boboteaza (pe 6 ianuarie) și Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie).
Urmează o perioadă de cursuri din 8 ianuarie 2026, până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026, sau vineri, 20...
Citește mai mult pe Alba24.ro
