Connect with us

ACTUALITATE

Au început pregătirile pentru sezonul de schi în Poiana Brașov, tarifele vor fi la nivelul celor de anul trecut

Publicat

Primăria braşoveană a anunţat, duminică, începerea pregătirilor pentru sezonul de schi, astfel încât, în cazul unei decizii favorabile din partea autorităţilor centrale, să poată amenaja pârtiile din Poiana Braşov.

Primarul Allen Coliban a informat că având în vedere condiţiile meteo din ultimele zile, cu temperaturi negative - în noaptea de sâmbătă spre duminică înregistrându-se -6 grade - s-a început producerea de zăpadă artificială şi în această primă etapă se vor face depozite.

"Din punctul meu de vedere, schiul este unul din sporturile sigure, în ceea ce priveşte răspândirea acestui virus (COVID-19-n.r.), mai ales că vom implementa şi măsurile pe care le-am discutat cu operatorul transportului pe cablu. Atât braşovenii, cât şi domeniul HoReCa din Braşov şi, mai ales, din Poiană, au nevoie de acest sezon de schi. Tocmai de aceea am şi menţinut tarifele la transportul pe cablu la nivelul de anul trecut. Sper ca evoluţia pandemiei, atât la nivel local, naţional, dar şi al UE (...) să ne permită să deschidem acest sezon încă de la sfârşitul lunii decembrie", a declarat Coliban.

Conform reprezentanţilor hotelierilor din Poiana Braşov, peste jumătate din locurile de cazare din staţiune erau ocupate, la sfârşitul lunii trecute, pentru minivacanţa de 1 Decembrie, în condiţiile în care, spre deosebire de alţi ani, accesul la facilităţi, de genul spa-uri sau locuri de joacă pentru copii, este interzis, iar sezonul de schi încă nu a debutat.

De asemenea, conform surselor citate, un număr consistent de rezervări s-au făcut, deja, pentru Crăciun şi Anul Nou. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Serafim de Sarov

Publicat

calendar ortodox 2026: sfântul cuvios serafim de sarov

Publicitate

Sfântul Serafim de Sarov s-a născut in 1759, în oraşul Kursk, dintr-o familie de negustori. A început viata monahală în manastirea Sarovului, la vârsta de 19 ani. A fost tuns monah când avea 27 de ani şi, curând dupa aceea, hirotonit diacon. La 34 de ani a fost hirotonit preot şi a fost numit duhovnic al mănăstirii de maici Diveevo. În acelaşi timp, a primit şi binnecuvântarea pentru a începe o viata de pustnic în padurea ce înconjoară...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

De astăzi, schimbare majoră pentru medicii de familie: Banii vin din servicii, nu din numărul de pacienți

Publicat

de astăzi, schimbare majoră pentru medicii de familie: banii vin

Publicitate

Sistemul de finanțare a medicinei de familie intră într-o nouă etapă, odată cu o schimbare majoră de filozofie impusă de Ministerul Sănătății. Începând cu 1 ianuarie 2026, ponderea plății per capita scade semnificativ, iar cea mai mare parte a banilor va fi acordată în funcție de serviciile medicale efectiv prestate. Autoritățile susțin că măsura urmărește o alocare mai eficientă a fondurilor publice și o stimulare a activității...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Veste la început de an: Primăria Avrămeni a semnat contractul pentru etapa a III-a de modernizare a iluminatului public

Publicat

veste la început de an: primăria avrămeni a semnat contractul

Publicitate

Vești bune pentru locuitorii comunei Avrămeni chiar la început de an. Primăria Avrămeni a semnat contractul de finanțare pentru etapa a III-a a proiectului de modernizare a iluminatului public, un demers important pentru eficiența energetică la nivelul localității.

Proiectul este finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu și continuă investițiile realizate în etapele anterioare, care au adus deja îmbunătățiri vizibile în mai multe zone...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Peste 2.500 de persoane sprijinite într-o amplă campanie umanitară desfășurată la Botoșani

Publicat

peste 2.500 de persoane sprijinite într o amplă campanie umanitară desfășurată

Publicitate

Peste 2.500 de copii, adulți și vârstnici din județul Botoșani au beneficiat, în perioada 20 noiembrie – 31 decembrie, de sprijin material și moral în cadrul campaniei umanitare „Bucuria de a dărui peste 2.000 de zâmbete semenilor noștri”, inițiată de Parohia „Nașterea Maicii Domnului”, Pacea, Botoșani.

Campania, coordonată de preotul Mihai Marian Macuc și de prof. Ana Maria Macuc, a avut ca obiectiv inițial sprijinirea a 2.000 de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe