EVENIMENT
Au intrat în curtea unei femei şi i-au ucis câinele. Doi bărbaţi din Harghita, cercetaţi
Doi bărbaţi din oraşul Vlăhiţa sunt cercetaţi de poliţiştii harghiteni, după ce în noaptea de luni spre marţi au intrat în curtea unei femei din aceeaşi localitate şi i-au ucis câinele.
Biroul de Presă al IPJ Harghita a informat că, în jurul orei 2.00, o femeie de 51 ani, din oraşul Vlăhiţa, a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a sesizat faptul că doi bărbaţi au intrat în curtea sa şi i-au omorât câinele.
În urma primelor verificări efectuate, poliţiştii au stabilit că doi bărbaţi, de 30 şi 31 de ani, ambii din oraşul Vlăhiţa, au pătruns fără drept în curtea locuinţei reclamantei şi i-au ucis câinele, lovindu-l de mai multe ori în zona capului.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi uciderea cu intenţie, fără drept a unui animal.
Sursa citată a precizat că cei doi nu au oferit nicio explicaţie pentru gestul lor. AGERPRES
EVENIMENT
Sprijin financiar de până la 2.000 de euro pe hectar pentru pomicultorii afectați de înghețul târziu. Condiții și acte necesare
Sprijin financiar de până la 2.000 de euro pe hectar pentru pomicultorii afectați de înghețul târziu. Producătorii agricoli din sectorul pomicol ale căror culturi au fost afectate semnificativ de înghețul târziu din primăvara anului 2025 pot beneficia de un sprijin financiar de la stat de până la 2.000 de euro pe hectar, în funcție de gradul de afectare.
Guvernul a aprobat la începutul lunii februarie o hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Salariile au crescut în decembrie 2025. Câștigul mediu net a urcat la 5.914 lei. În ce domeniu a fost mai mare cu 28%
Câștigul salarial mediu brut a ajuns în luna decembrie 2025 la 9.868 lei, cu 497 lei mai mult decât în noiembrie, iar salariul mediu net a crescut la 5.914 lei, în urcare cu 299 lei, respectiv 5,3%, față de luna precedentă, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Creșterile au fost generate, în principal, de acordarea primelor ocazionale, cum ar fi cele trimestriale, anuale, pentru...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Primăria Alba Iulia vrea să se împrumute 30 de milioane de euro pentru refinanțarea unor credite și realizarea unor investiții
Primăria Alba Iulia vrea să contracteze o finanțare rambursabilă prin emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro, cu o maturitate de maxim 10 ani, pentru refinanțarea unor datorii publice precum și pentru realizarea unor obiective prioritare de investiții finanțate din fonduri nerambursabile.
Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de votat, în ședința din 19 februarie, aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne în valoare de maximum...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. O iubire ca în filme. Povestea clujencei Hanna și a baschetbalistului cubanez Karel Guzmán a început în sala de sport
De Valentine’s Day, poveștile de dragoste par desprinse din filme. A lor începe într-o sală de sport din Cluj-Napoca și a continuat, pas cu pas, până s-a transformat într-o poveste despre echipă, adaptare și energie bună.
Ea, Hanna Crișan, clujeancă, fostă sportivă de performanță, antrenor de înot, schi și fitness. El, Karel Guzmán, cubanez, jucător de baschet la U-BT Cluj-Napoca.
Mi-a scris pe...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
