Al doilea tren marfar al Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A, care transportă ajutoare pentru Turcia a plecat, luni de dimineață, din...
Un bărbat a fost găsit decedat, luni dimineață, în apropierea unui șantier din Balotești, Ilfov. Potrivit IPJ Ilfov, la data de 13 februarie 2023, în jurul...
Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, a transmis o serie de recomandări cumpărătorilor cu privire la produsele care se dăruiesc cu...
În luna decembrie a anului 2022, comparativ cu luna decembrie a anului anterior, la punctele de frontieră, sosirile vizitatorilor străini au crescut cu 89,6%, iar plecările...
Polițiștii din Iași au aplicat amenzi de peste 20.000 de lei și au reținut 13 permise de conducere în urma unor acțiuni desfășurate sâmbătă. Potrivit IPJ...
Operatorul de transport feroviar de marfă CFR Marfă anunţă că a pus la dispoziţie, în timp record, resurse materiale şi umane, în vederea expedierii cât mai...
Doi adolescenți au fost salvați de pompieri, după ce au fost la un pas să se înece în râul Olt, în Râmnicu Vâlcea. Potrivit ISU Vâlcea,...
Un incendiu a izbucnit, duminică la amiază la o casă din Fetești. Flăcările au cuprins acoperișul locuinței. Potrivit ISU Ialomița, în jurul orei 13.30, trei echipaje...
Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc, duminică la amiază în Craiova. Din primele date, șoferul unei mașini a pierdut controlul asupra direcției...
Bugetul total alocat pentru sprijinirea persoanelor din categoriile vulnerabile va atinge în anul 2023 pragul de 1,8 miliarde de euro, anunță Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene....
Un șofer de 21 de ani a fost prins drogat la volan, duminică la amiază, pe DN 71, în Dâmbovița. Potrivit IPJ Dâmbovița, la data de...
Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc, duminică la amiază pe o șosea din Maramureș. Șoferița unei mașini a pierdut controlul asupra...
Mai multe echipe de medici din Iaşi au efectuat trei intervenţii de transplant hepatic şi renal, după ce familia unei persoane aflată în moarte cerebrală a...
Un bărbat a fost salvat de pompieri, duminică dimineață după ce a căzut într-o fântână din județul Dolj. Potrivit ISU Dolj, duminică dimineață pompieri doljeni au...
Cheltuielile pentru tratamentul cancerului s-au dublat în ultimii cinci ani, de la aproape 1,5 miliarde de lei în anul 2017 la 3,9 miliarde lei în credite...
Un număr de 84 de zboruri (aterizări şi decolări) au înregistrat întârzieri mai mari de 60 minute pe Aeroportul Henri Coandă, în perioada 2 – 8...
Sute de mii de persoane au manifestat sâmbătă, 11 februarie 2023, în toată Franța pentru a menține presiunea asupra guvernului în legătură cu planurile sale de...
În ultimele 24 de ore au fost retrase 276 de certificate de înmatriculare şi au fost reţinute 651 de permise de conducere, 58 dintre acestea pentru...
Două persoane au fost rănite, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs în municipiul Roșiorii de Vede. Potrivit ISU Teleorman, sâmbătă, în jurul orei 17.15, pompierii militari...
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă seară la o casă aflată în localitatea Bălești, județul Gorj. O femeie a fost scoasă din casă în ultimul moment. Potrivit...