Connect with us

ACTUALITATE

Proteste în toată Franța legate de reforma pensiilor

Publicat

fotografie cu caracter ilustrativ

Sute de mii de persoane au manifestat sâmbătă, 11 februarie 2023, în toată Franța pentru a menține presiunea asupra guvernului în legătură cu planurile sale de reformă a pensiilor, inclusiv o măsură de creștere a vârstei de pensionare de la 62 de ani la 64 de ani, scrie Reuters.

După trei zile de greve la nivel național la începutul anului, sindicatele speră să egaleze participarea masivă de la 19 ianuarie, când peste un milion de persoane au mărșăluit protestând față de aceste planuri.

"Dacă nu sunt capabili să asculte ceea ce se întâmplă pe străzi și nu sunt capabili să realizeze ce se întâmplă cu oamenii, ei bine, nu ar trebui să fie surprinși că la un moment dat totul va exploda", a declarat pentru Reuters Delphine Maisonneuve, o asistentă medicală în vârstă de 43 de ani, în timp ce se dădea startul unui protest la Paris.

Francezii petrec cel mai mare număr de ani la pensie dintre țările OCDE - un beneficiu la care, arată sondajele de opinie, o majoritate substanțială a oamenilor sunt reticenți să renunțe.

Președintele Emmanuel Macron spune că reforma este "vitală" pentru a asigura viabilitatea sistemului de pensii.

Primele estimări au arătat că numărul de participanți a crescut la Paris cu aproximativ 20% față de protestul de marți, potrivit ziarului Le Figaro.

Într-o declarație comună, înainte de marșurile de sâmbătă, toate sindicatele principale au cerut guvernului să retragă proiectul de lege.

Proteste în toată Franța legate de reforma pensiilor. O grevă,  programată pentru 16 februarie

Acestea au avertizat că vor încerca să blocheze Franța începând cu data de 7 martie, dacă cererile lor nu vor fi îndeplinite.

O grevă este deja programată pentru 16 februarie.

Protestele sunt primele care au loc într-un weekend, când muncitorii nu trebuie să facă grevă sau să își ia liber.

Ele vin după prima săptămână de dezbateri în parlament pe tema legislației privind pensiile.

Opoziția a sugerat mii de amendamente pentru a complica dezbaterea și, în cele din urmă, pentru a încerca să forțeze guvernul să adopte proiectul de lege fără un vot parlamentar și prin decret, o mișcare care ar putea afecta profund restul mandatului lui Macron.

El a fost reales în aprilie 2022 pentru cinci ani.

Creșterea vârstei de pensionare cu doi ani și prelungirea perioadei de plată ar aduce un plus de 17,7 miliarde de euro (19,18 miliarde de dolari) în contribuțiile anuale la pensii, permițând sistemului să se echilibreze până în 2027, potrivit estimărilor Ministerului Muncii.

Sindicatele spun că există și alte modalități de a face acest lucru, cum ar fi impozitarea celor super-bogați sau solicitarea angajatorilor sau a pensionarilor înstăriți să contribuie mai mult.

(sursa: Mediafax)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Patru familii din județul Botoșani au fost la un pas să rămână fără acoperiș deasupra capului după incendii generate de coșurile de fum necurățate

Publicat

incendiu în cătămărești vale. o casă a luat foc de

Publicitate

Curățați și izolați coșurile de fum: pericol de incendiu

 

În ultimele ore, patru familii din localitățile Bălușeni, Dămileni (comuna Cristinești), Drislea (comuna Trușești) și Cotu (comuna Copălău) au fost la un pas să rămână fără acoperiș deasupra capului din cauza unor incendii generate de coșurile de fum necurățate de funingine sau neizolate termic față de materialele combustibile din structura acoperișurilor.

 

Pompierii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Întâmpinarea Domnului

Publicat

calendar ortodox 2026: Întâmpinarea domnului

Publicitate

La 40 de zile după Naşterea Domnului, cinstim ziua aducerii Pruncului Iisus la templul din Ierusalim, de Preasfânta Lui Maică şi de Dreptul Iosif, care ascultau și împlineau porunca Legii vechi. În această zi bătrânul Simeon, mişcat de Duhul Sfânt, a venit şi el la templu, unde i s-a împlinit, înainte de moarte, aşteptarea de a-L vedea pe Mesia, precum i se făgăduise.

El a văzut, în Pruncul adus la templu, mântuirea pe care Dumnezeu a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Avertisment Bitdefender pentru utilizatorii Android: Un nou virus poate fura date bancare

Publicat

avertisment bitdefender pentru utilizatorii android: un nou virus poate fura

Publicitate

Dispozitivele sunt în pericol din cauza unui nou virus care fură date bancare. Cercetătorii au avertizat asupra unor noi atacuri cibernetice care utilizează platforma Hugging Face ca depozit pentru a distribui mii de variații de încărcături malițioase cu troieni de acces la distanță (RAT) pentru Android, prin care se fură datele de autentificare pentru servicii financiare, relaează alba24.ro.

Hugging Face este o platformă de găzduire online...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (426)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (412)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI 

Actorul Ion Caramitru despre Eminescu: 1. „Eminescu rămâne la originea frumoasei limbi româneşti pe care o vorbim astăzi”; 2. „…Eminescu, făcând studii de limbă germană, îndreptându-se spre cultura şi filozofia germană, a dus limba română, ca structură şi limpezime, pe culmi nemaiatinse până la el”; 3. „De când sunt împătimit...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe