Elevii şi preşcolarii intră din acest sfârşit de săptămână în vacanţa de iarnă, care se va încheia la începutul lunii ianuarie. Astfel, pentru joi, Ministerul Educaţiei...
Suedia a anunţat, miercuri, o restricţionare a condiţiilor de intrare pe teritoriul țării pentru călătorii din Uniunea Europeană. Astfel, din 28 decembrie, toate persoanele care vin...
Un cumplit accident rutier în urma căuia un tânăr de 19 ani a decedat s-a produs, în noaptea de miercuti spre joi, în localitatea Plugari din...
Medicamentul împotriva COVID -19 a laboratorului Pfizer a fost autorizat de urgenţă miercuri de către Agenţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA), un pas important în...
Un accident rutier în care au fost implicate două autocamioane și un autoturism s-a produs, miercuri seară, pe DN 6 în județul Caraș-Severin. Polițiștii îl caută...
Un număr de 35 persoane au obținut în mediul online venituri de peste 26 milioane lei, pe care au omis să le declare, parțial sau integral,...
Până astăzi, 22 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.800.306 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.790 sunt ale unor...
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru transmite tuturor colaboratorilor și partenerilor, cele mai bune urări de Crăciun și multă sănătate. Vă dorim să aveți casa plină de...
Accesul în aplicația dedicată Programului „Casa Verde Fotovoltaice” a fost suspendat. AFM anunță probleme de natură tehnică. Dosarele depuse în aplicație vor fi anulate. „Suspendarea accesului...
Peste 67 la sută dintre angajații din educație susțin declanșarea grevei generale, începând cu 10 ianuarie 2022, conform unui chestionar realizat de Federația Sindicatelor din Educație...
Un bărbat de 40 de ani și-a pierdut viața într-un cumplit accident rutier produs, miercuri dimineață, în județușl Harghita. Bărbatul a fost lovit mortal de o...
CNAIR informează că în zilele de vineri, 24 decembrie, sâmbătă, 25 decembrie, și duminică, 26 decembrie, în perioada sărbătoririi Crăciunului, se vor institui restricții de circulație...
În spitalele din întreaga țaară este grevă japoneză, conform federației sindicale Sanitas. Protestul este urmat de pichetarea Guvernului, joi, 23 decembrie. Luni, 20 decembrie, a avut...
În ultimele 24 de ore, în România s-au înregistrat 851 cazuri noi de COVID-19. Sunt și 62 de decese, dintre care 18 anterioare. Conform datelor existente...
Două persoane au fost rănitr într-un accident rutier produs, miercuri, pe DN 1 în județul Sibiu. Un autoturism și un microbuz transport marfă s-au ciocnit. Potrivit...
Un accident rutier în care a fost implicată o ambulanțp s-a produs, miercuri dimineață, într-o intersecție din Galați. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale,...
Un accident rurier soldat cu două victime s-a produs, miercuri dimineață, pe DN 15 în județul Neamț, după ce un autoturism a lovit o căruță. Din...
Programul Casa Verde Fotovoltaice începe pe 22 decembrie 2021, la ora 10.00. Valoarea disponibilă pentru reluarea înscrierilor este de peste 250 de milioane de lei. Ministrul...
Un incendiu puternic a izbucnit, în noaptea de marți spre miercuri, la o gospodărie din loclaitatea Gemenea, județul Suceava. Pompierii s-au luptat mai bine de două...
Șase persoane, medici și asistente care ar fi vândut certificate verzi cu sume cuprinse între 50 și 400 de euro au fost reținute, în urma anchetelor...