Connect with us

EVENIMENT

Autobuz cu 25 de pasageri, izbit de un autoturism condus de un șofer beat. Patru persoane au fost rănite

Publicat

ambulanta

Un bărbat de 55 de ani, din localitatea Glodeni, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut, vineri dimineaţa, controlul asupra autoturismului într-o curbă uşoară de pe un drum comunal, lângă Păcureni, şi a intrat în coliziune cu un autobuz cu 25 de pasageri la bord, rănind uşor patru dintre aceştia.

"Astăzi, în jurul orei 7,30, pe Drumul Comunal 147, la kilometrul 0+650 de metri, în afara localităţii Păcureni, un bărbat de 55 de ani din localitatea Glodeni, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, într-o curbă uşoară spre dreapta, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un autobuz, care efectua o cursă regulată pe ruta Târgu Mureş-Băla, condus de un bărbat de 40 de ani din localitatea Sângeorgiu de Mureş. În autobuz se aflau 25 de persoane, iar în urma accidentului au rezultat patru victime, posibil rănite uşor, care au fost transportate la o unitate spitalicească pentru îngrjiri medicale. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar bărbatului de 55 de ani, conducătorul autoturismului, i-a rezultat o valoare de 0,44 mg pe litru în aerul expirat, drept pentru care va fi condus la unitatea spitalicească pentru recoltarea de probe în vederea stabilirii alcoolemiei", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş, Emanuela Rugină.

Potrivit acesteia, cercetările vor fi continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, precum şi infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

"Traficul a fost blocat în zonă, poliţiştii procedează la deblocarea acestuia", a precizat Emanuela Rugină.

Tot în judeţul Mureş, în noaptea de joi spre vineri, pe DN 13E 60, în afara localităţii Albeşti, înspre Vânători s-a produs un alt accident rutier, între un autoturism şi o autoutilitară, soldat cu rănirea gravă a şoferului autoturismului.

"La faţa locului s-a deplasat echipa operativă a Biroului Rutier Sighişoara, care a constatat că un bărbat de 48 de ani, din Târgu Mureş, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Sighişoara-Braşov, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, într-o curbă periculoasă, semnalizată corespunzător, precum şi în condiţii de carosabil umed, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe sensul opus de mers unde s-a tamponat frontal cu o autoutilitară, condusă de un bărbat de 65 de ani din Cluj-Napoca. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto de 48 de ani, din autoturism", a precizat Emanuela Rugină.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă, precum şi cu 11 subofiţeri. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Universitatea și CFR, două forțe ale Clujului în sferturile Cupei României. Cine sunt adversarii

Publicat

u cfr e1664541099988.jpg






Orașul Cluj-Napoca are două reprezentante în sferturile de finală ale Cupei României, iar atât Universitatea Cluj, cât și CFR Cluj, țintesc calificarea în semifinale.

Parcursul Universității Cluj

„Șepcile roșii” au câștigat Grupa C, cu 7 puncte (două victorii și un egal), confirmând forma bună din acest sezon. În ultimul meci al grupei, Universitatea s-a impus cu 2-0 în fața celor de la Oțelul...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Naționala de fotbal a României și-a aflat adversarii din toamnă, din Liga Națiunilor. PROGRAMUL meciurilor

Publicat

naționala de fotbal a româniei și a aflat adversarii din toamnă,

Echipa națională de fotbal a României a aflat programul pe care-l va avea în grupa B4 din Liga Națiunilor. Tricolorii vor debuta în deplasare contra Suediei, iar în ultimul meci vor întâlni echipa din Bosnia, în deplasare.

În urma tragerii la sorți care a avut loc joi, 12 februarie, tricolorii se află într-o grupă alături de Polonia, Bosnia-Herțegovina și Suedia. 

Competiția va debuta în luna septembrie și va bifa o premieră. Începând din acest an, echipele naționale...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: A furat bicicleta unei femei din fața unui magazin din Petrești. Tânăr din Sebeș, reținut de polițiști

Publicat

un bărbat de 70 de ani din cugir a furat

Un tânăr din Sebeș a fost reținut de polițiști după ce a sustras o bicicletă lăsată neasigurată în fața unui magazin din Petrești.

Potrivit IPJ Alba, la data de 12 februarie 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din municipiul Sebeș, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

În după-amiaza zilei de 12 februarie 2026,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Ilie Bolojan, după intrarea României în recesiune tehnică: „Nu traversăm o criză, ci o corecție economică necesară”

Publicat

593095589 1386344836183553 8176327926458133225 n e1769502442692.jpg






În contextul criticilor venite din partea PSD după confirmarea recesiunii tehnice, premierul Ilie Bolojan susține vineri că România nu se află într-o criză economică, ci într-o perioadă de ajustare necesară pentru stabilizarea finanțelor publice și schimbarea modelului de creștere economică.

Șeful Executivului afirmă că disciplina bugetară introdusă în 2025 a permis menținerea unei creșteri economice...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe