EVENIMENT
Autoritățile din Cluj, în ALERTĂ: Un mistreț găsit mort pe fondul de vânătoare Geaca, confirmat cu pestă porcină africană
Un mistreț găsit mort pe fondul de vânătoare Geaca, județul Cluj, a fost confirmat cu pestă porcină africană și a pus în alertă autoritățile, care au dispus măsuri de combatere a epidemiei în două județe.
În urma confirmării pestei porcine africane la mistrețul găsit mort oe fondul de vânătoare 29 Geaca, Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor a aprobat o hotărâre privind aplicarea măsurilor pentru combaterea pestei porcine africane la mistreț în localitățile din județul Bistrița-Năsăud care fac parte din zona afectată a focarului de pe fondul cinegetic nr. 29 Geaca, județul Cluj, respectiv: Jimbor, Chiochiș, Buza Cătun, Manic, Sânicoara, Strugureni, Budești, Budești Fânațe, Țagu, Țăgșor, Visuia, Zoreni și Fântânele.
Și în județul Cluj s-au luat măsuri în perimetrul afectat. Se va catagrafia efectivul de mistreți și prădători pe fiecare fond de vânătoare afectat și se vânează integral mistreții prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul (pânda și dibuire), cu respectarea măsurilor de biosecuritate aplicabile in timpul partidelor de vânătoare.
Se vor neutraliza prin îngropare, în gropi executate de gestionării fondurilor de vânătoare, a părților nedestinate consumului uman, a carcaselor de mistreți pozitivi, precum și a celorlalte carcase depozitate care ar putea fi contaminate, sub supraveghere oficială.
De asemenea, se vor recolta probe de la mistreți împușcați / bolnavi sau morți, atât pentru examen serologic cât și virusologic. Pentru porcii depistați în stare avansată de autoliză se va preleva os lung sau stern. Recoltarea probelor, ambalarea acestora, identificarea acestora se va face de către medicul veterinar oficial sau de către personalul tehnic instruit și desemnat de gestionarii fondurilor cinegetice.
Se vor face patrulări zilnice de către paznicii de vânătoare pentru a depista mistreți morți sau bolnavi. Cei care au fost pe fondul de vânătoare sunt obligați să își schimbe hainele și încălțămintea, iar toate mijloacele de transport trebuie să fie dezinfectate înainte de a ieși din zona infectată.
În perimetrul afectat de pesta porcină africană se pun sub supraveghere oficială exploatațiile de suine și se interzice mișcare suinelor, ținerea în adăposturi închise asigurate cu dezinfectoare pietonale, prelevarea de probe de la porcii bolnavi li / sau morți.
Timp de 7 zile de la stabilirea zonei de restricție se interzice intrarea sau ieșirea oricărui animal domestic fără avizul autorității veterinare competente teritorial. Se interzice mutarea porcilor din exploatația unde sunt ținuți timp de 21 de zile de la data la care nu se mai constată cazuri de boală în fondul de vânătoare infectat. Totodată, materialul lor seminal, embrionii sau ovulele lor nu părăsesc zona infectată în scopul comerțului intracomunitar.
(sursa: Mediafax)
EVENIMENT
FOTO. Tânărul care a intrat cu mașina într-un stâlp la Gherla, reținut. A fost depistat pozitiv la substanțe psihoactive
Șoferul implicat în accidentul rutier produs pe strada Clujului din municipiul Gherla, în urma căruia trei bărbați au fost transportați la spital, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști. Analizele toxicologice au confirmat prezența unor substanțe psihoactive în organismul tânărului de 27 de ani, iar cercetările continuă pentru stabilirea exactă a circumstanțelor producerii evenimentului.
Accidentul a...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Vacanța de schi începe la Iulius Mall Cluj cu experiențe la simulator și articole specializate pentru pârtie
Vacanța de ski bate la ușă, iar Iulius Mall Cluj te ajută să te pregătești pentru câteva zile de neuitat pe pârtie. Cu o singură vizită, la brandurile cu profil sportiv, te poți echipa pentru momente pline de adrenalină alături de cei dragi.
Mai mult, vineri, 13 februarie 2026, în Atriumul Iulius Mall, ai ocazia să te bucuri de o sesiune de antrenament la simulatorul de schi, adus de Kinetic Sport &...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat miercuri că marile companii americane își mențin interesul pentru investiții în România, în urma unei întâlniri cu liderii mediului de afaceri reuniți în cadrul Camerei de Comerț Americane în România (AmCham). Discuțiile au vizat întărirea cooperării economice bilaterale și identificarea unor noi oportunități strategice în contextul schimbărilor economice...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
U Cluj se califică în sferturile Cupei României. „Șepcile roșii” își asigură locul după victoria cu Oțelul Galați
Universitatea Cluj a primit miercuri vizita formației Oțelul Galați, în cel mai așteptat duel al zilei din ultima etapă a grupelor Cupei României. Partida, cu miză importantă pentru calificare, a început la ora 20:00 și a fost una intensă între două echipe aflate în lupta directă pentru primele locuri.
Meciul de calificare disputat pe stadionul Cluj Arena s-a încheiat cu victoria echipei clujene la un scor de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
