Connect with us

ACTUALITATE

Autoritățile din Polonia vor prelungirea restricţiilor, pentru a evita ”al treilea val” epidemic

Publicat

Autorităţile poloneze se pregătesc pentru o prelungire a restricţiilor antiepidemice până cel puţin pe 17 ianuarie, pentru a evita un ''al treilea val'' de COVID-19, relatează luni agenţia EFE.

Anunţul a fost făcut de ministrul polonez al sănătăţii, Adam Niedzielski, care a spus că va recomanda extinderea restricţiilor ''pentru ca să rămânem acasă în timpul vacanţelor de iarnă şi să le petrecem în siguranţă, astfel încât să evităm un al treilea val''.

În ultimele 24 de ore în Polonia (ţară cu circa 38 de milioane de locuitori) s-au înregistrat 96 de noi decese şi 4.896 de noi cazuri de COVID-19. Ministrul Niedzielski a mai spus că rata de scădere a noilor cazuri de infectare s-a atenuat faţă de a doua parte a lunii noiembrie, motiv pentru care va recomanda prelungirea restricţiilor.

O decizie va fi luată de echipa de gestionare a crizei sanitare, condusă de premierul Mateusz Morawiecki.

''I-am prezentat (premierului) o prognoză în care, din nefericire, spectrul unui al treilea val este foarte real. Avem în prezent circa 10.000 de infecţii pe zi, prin urmare, dacă al treilea val începe de la acest nivel, ne putem aştepta la o puternică escaladare şi la o presiune asupra sistemului sanitar'', a explicat ministrul polonez al sănătăţii.

Conform restricţiilor antiepidemice, în vigoare deocamdată până pe 27 decembrie, restaurantele, cafenelele, cinematografele şi teatrele sunt închise, învăţământul se desfăşoară online, reuniunile sunt limitate la 5 persoane, minorii cu vârste sub 16 ani pot ieşi din casă numai însoţiţi de adulţi, în timp ce persoanelor cu vârste de peste 70 de ani li se recomandă să nu iasă deloc. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Atenție angajatori! Înrolarea în REGES-ONLINE este obligatorie până la 31.12.2025

Publicat

reges online devine obligatoriu: publicat ordinul nr. 1107/2025 privind noua procedură

Publicitate

Pentru angajatori cu privire la înrolarea în platforma digitală REGES-ONLINE

 

ITM BOTOȘANI reamintește angajatorilor din județ faptul că data de 31.12.2025 este termenul limită până la care aceștia trebuie să se înregistreze în noua platformă REGES-ONLINE și, totodată, să completeze toate elementele contractelor individuale de muncă active la data accesării Registrului care nu se regăsesc în sistemul informatic REVISAL.

Trecerea la...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Revolver descoperit ascuns în peretele lateral al unui microbuz

Publicat

revolver descoperit ascuns în peretele lateral al unui microbuz

Publicitate

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova care a încercat să introducă ilegal în țară un revolver, ascuns în peretele lateral al microbuzului pe care îl conducea.

 

În data de 27 decembrie a.c., în jurul orei 21.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune a polițiștilor pentru siguranța cetățenilor, la Dorohoi și Săveni

Publicat

amplă acțiune a polițiștilor și jandarmilor, la dorohoi. zeci de

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi și Poliției Orașului Săveni împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomîrla și nr. 9 Vlăsinești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în localitățile Dorohoi și Săveni.

 

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Bilanțul intervențiilor pompierilor în contextul Codul Portocaliu de vânt, în județul Botoșani

Publicat

foto: bilanțul intervențiilor pompierilor în contextul codul portocaliu de vânt,

Publicitate

Intervenții ale pompierilor în contextul Codului Portocaliu de vânt

 

Ca urmare a manifestării vântului puternic din ultimele 24 de ore, pompierii botoșăneni, alături de Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență și alte instituții cu rol în gestionarea situațiilor de urgență, au intervenit în 11 situații de urgență, după cum urmează:

în orașul Darabani, unde un arbore a căzut peste acoperișul spitalului din localitate. Pericolul a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe