Connect with us

ACTUALITATE

Autoritățile iau în calcul posibilitatea de a impune purtarea măştii şi în aer liber. Precizările premierului Orban

Publicat

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, cu privire la situaţia de pe litoral, că sunt în analiză mai multe măsuri, indicând, printre altele, obligativitatea purtării măştii şi în spaţii foarte aglomerate aflate în aer liber.

"Există mai multe măsuri în analiză, limitarea programului pentru terase, cluburi, respectarea regulilor de distanţare. Este foarte greu de identificat dacă un grup de persoane reprezintă o familie sau nu şi atunci am putea impune respectarea regulilor de distanţare pentru toţi cei care sunt pe plajă. De asemenea, am avut discuţii cu mai mulţi prefecţi, mai mulţi reprezentanţi din comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, care ne-au spus că sunt locuri chiar şi în aer liber - de exemplu o piaţă sau o faleză - unde, din cauza aglomeraţiei, există risc de răspândire şi discutăm şi posibilitatea de a impune obligativitatea purtării măştii în astfel de spaţii foarte aglomerate. Este în analiză, nu am luat încă nicio decizie, dar încercăm să luăm măsuri punctuale care să reducă riscul de răspândire în posibile zone cu risc mare de răspândire", a spus Orban, la sediul PNL.

El a arătat că săptămânal are loc o întâlnire cu miniştrii şi cu reprezentanţii instituţiilor de control în care se analizează raportul fiecărei entităţi şi se stabileşte planul de măsuri pe săptămâna următoare. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

14 februarie, Moșii de iarnă 2026: În toate bisericile se oficiază slujbe de pomenire pentru cei adormiți

Publicat

14 februarie, moșii de iarnă 2026: În toate bisericile se

Publicitate

După datina străbună, în fiecare an, în sâmbăta de dinaintea Duminicii Lăsatului Sec de Carne, se pomenesc morții, după ritualul Moșilor de Iarnă. Pentru că mulți creștini au murit pe neașteptate și fără a fi spovediți sau împărtășiți, Biserica face mijlocire pentru toți aceștia, ca să se bucure de fericirea veșnică. Așadar, acest moment important din calendarul bisericesc nu are o dată fixă, depinde an de an de sărbătoarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Peste 140 de elevi din Darabani au spus „NU” drogurilor și alcoolului, prin proiectul TIN ACT

Publicat

peste 140 de elevi din darabani au spus „nu” drogurilor

Publicitate

Peste 140 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul „Dimitrie Cantemir” au participat astăzi la o amplă sesiune de informare desfășurată în cadrul proiectului TIN ACT, o inițiativă dedicată sprijinirii tinerilor în procesul de integrare pe piața muncii și în dezvoltarea personală armonioasă.

Activitatea face parte din proiectul TIN ACT, implementat de A.J.O.F.M Botoșani în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ministrul Alexandru Rogobete respinge reducerea cu 10% a veniturilor din sănătate: „Ar genera o criză fără precedent în sistem

Publicat

doctor medic sanatate pixabay 1000x600.webp.webp

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că nu susține reducerea cu 10% a veniturilor personalului medical. Acesta precizează că spitalele au deja lipsă de personal și probleme grave.

„Nu este o declaraţie nouă, spun încă de câteva săptămâni că scăderea cu 10%, scădarea pauşală în sistemul de sănătate, cu 10% a veniturilor sistemului de sănătate, ar crea şi ar genera o criză fără precedent în sistem.

Pentru că sistemul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție la condițiile de trafic! Este COD GALBEN de ceață în judeţul Botoșani

Publicat

atenție la condițiile de trafic! este cod galben de ceață

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani până mâine dimineață, la ora 02:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe