EVENIMENT
Autoritățile sanitare din județul Alba în alertă: Nouă persoane, diagnosticate cu trichineloză
Nouă persoane din Alba s-au îmbolnăvit de trichineloză după ce au consumat carne infestată de la un porc crescut în gospodăria proprie, neexaminată trichineloscopic, potrivit unui comunicat transmis, vineri.
Nouă persoane au consumat carne infestată, neexaminată trichineloscopic, de la un porc crescut în gospodărie și sacrificat cu ocazia sărbătorilor de iarnă, au transmis vineri reprezentanții DSVSA Alba, informează ziarul Alba24.ro.
Inspectorii DSVSA Alba au început, după raportarea primelor simptome specifice de îmbolnăvire, o anchetă epidemiologică.
S-au prelevat probe și s-a efectuat examen trichineloscopic, prin metoda digestiei artificiale, în cadrul Laboratorului Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor, iar rezultatul a fost pozitiv la Trichinella spp.
Carnea și preparatele din carne provenite au fost identificate și puse sub restricții sanitare veterinare, în momentul prelevării probei, fiind ulterior dirijate spre incinerare. Surse din rândul autorităților au declarat pentru Alba24 că porcul ar fi fost sacrificat într-o gospodărie din Mihalț.
Autoritățile sanitare veterinare au dispus efectuarea unei acțiuni de deratizare în gospodăria respectivă.
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba reia apelul către cetățeni să efectueze examenul trichineloscopic înainte de a consuma carnea de porc obținută de la animalul crescut și sacrificat în gospodăria proprie sau de la porcii mistreți vânați.
În perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă și până la începutul anului, în județul Alba, au fost efectuate peste 12.500 de examene trichineloscopice, la porcii proveniți din gospodăriile populației și circa 600 de astfel de analize la porcii mistreți vânați. Au fost identificate 5 probe pozitive de Trichinella spirallis, dintre care două la porci domestici și trei porci mistreți.
DSVSA Alba transmite consumatorilor să nu cumpere, niciodată, carne de porc a cărei origine nu este cunoscută, provenită din tăieri clandestine, sau care nu a fost supusă controlului sanitar-veterinar, pentru că se expun la un risc major de îmbolnăvire.
Astfel, sunt necesare pentru prevenirea îmbolnăvirii:
- Efectuarea examenului trichineloscopic asupra cărnii obținute de la porcii crescuți și sacrificați în gospodăriile proprii;
Cumpărarea cărnii de porc și produselor din carne de porc numai din unități autorizate/înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor; - De asemenea, se recomandă efectuarea periodică a acțiunilor de deratizare a gospodăriilor în care sunt crescuți porci, cu firme autorizate, în vederea combaterii rozătoarelor care sunt vectori de transmitere a bolii.
Simptomele trichinelozei
Simptomele includ inițial iritare gastro-intestinală, urmata de edem periorbital, durere musculară, febra și eozinofilie.
Multe infestații sunt asimptomatice sau usoare. In prima saptamana pot aparea greata, crampele abdominale si diareea. La 1-2 saptamani dupa infectie apar semnele si simptomele sistemice: edemul facial sau periorbital, mialgia, febra persistenta, cefaleea, hemoragiile si petesiile subconjuctivale. Durerea oculara si fotofobia preced adesea mialgia.
Simptomele invaziei muscularea pot mima polimiozita. Muschii respiratori, masticatori si ai deglutitiei pot fi durerosi. Dispneea severa poate surveni in infestariile severe. Febra este, in general, remitenta, pana la 39 grade C sau mai mult, ramanand ridicata timp de mai multe zile, apoi scazand gradat. Eozinofilia incepe, de obicei, atunci cand larvele noi invadeaza tesuturile, atinge maximul la 2-4 saptamani de la infectie si scade gradat pe masura ce larvele se inchisteaza.
In infestatiile severe, inflamatia poate determina complicatii cardiace (miocardita, insuficienta cardiaca, aritmii), neurologice (encefalita, meningita, tulburari vizuale sau auditive, convulsii) sau pulmonare (pneumonita, pleurezie). Decesul poate surveni din cauza miocarditei sau encefalitei.
Semnele si simptomele se intensifica gradat, iar majoritatea dispar prin a 3-a luna, cand larvele au devenit inchistate in celulele musculare si au fost eliminate de alte organe si tesuturi. Durerile musculare vagi si oboseala pot persista luni. Infestatiile recurente cu T. nativa pot provoca diaree cronica.
Foto: Arhivă, rol ilustrativ
Sâmbătă, 14 februarie – Ziua porților deschise la Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia. Noul spital privat îi așteaptă pe toți cei care doresc să-i treacă pragul între orele 10:00 și 15:00.
Alba Iulia, 11 februarie 2026. Rețeaua de Oftalmologie Dr. Holhoș invită locuitorii din Alba Iulia și din proximitatea orașului să participe la Ziua porților deschise. Evenimentul este dedicat prezentării noului Spital Dr. Holhoș din Alba Iulia, cel mai mare spital privat de oftalmologie...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ministrul Culturii face un pas înapoi după protestele actorilor. Regulile privind evidența timpului de muncă, retrase temporar
Ministrul Culturii, András Demeter, a decis miercuri retragerea instrucțiunilor privind organizarea unitară și evidența timpului de muncă pentru personalul din instituțiile publice de spectacole și concerte, după protestele actorilor și reacțiile critice venite din sectorul artistic.
Decizia vine în urma consultărilor cu reprezentanți ai domeniului cultural și suspendă aplicarea măsurilor propuse până la...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Închisoare cu executare pentru trei bărbați din Alba care au comis trei furturi și o tentativă, într-o singură noapte
Trei bărbați care au comis trei furturi și o tentativă într-o singură noapte au fost condamnați la închisoare cu executare. Aceștia au fost condamnați de magistrații Judecătorei Aiud, în data de 6 februarie 2026, la închisoare cu executare.
Cei trei au mers în Aiud, din câte se pare cu intenția de a fura tot ce gasesc în cale.
Faptele s-au petrecut în luna ianuarie a anului 2025. Un an mai târziu aceștia au fost condamnați în primă instanță.
Potrivit motivării...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Vreme mai blândă la Cluj joi, 12 februarie. Ce temperaturi sunt anunțate în Cluj-Napoca și localitățile din jur
Meteorologii prognozează pentru joi, 12 februarie, o vreme mai blândă în Cluj-Napoca și în zona metropolitană, după intervalul mai rece din prima parte a săptămânii.
Temperaturile vor depăși ușor valorile normale pentru această perioadă, iar cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și șanse reduse de precipitații slabe izolate, mai ales în prima parte a zilei.
Cluj-Napoca: temperaturi pozitive și...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
