Connect with us

EVENIMENT

FOTO: Autospecială de pompieri aflată în misiune, implicată într-un accident în Harghita. Două persoane, transportate la spital

Publicat

acc harghita

O mașină de pompieri care intervenea la un incendiu în localitatea Plăieșii de Jos, județul Harghita, a fost implicată într-un accident rutier, duminică la amiază. Doi pompieri au fost răniți.

Potrivit ISU Harghita, una dintre autospecialele de stingere, care se deplasa la misiunea pentru stingerea incendiului din comuna Plăieșii de Jos, a fost implicată într-un incident rutier și a părăsit partea carosabilă.

Din primele informații, două cadre militare ce acuză probleme medicale (traumatism la membrul inferior și leziune la membru superior).

Au fost acordate îngrijiri medicale la locul evenimentului.

acc harghita

Spre locul intervenției s-au deplasat 3 cadre din Grupa operativă și intervin 2 echipaje SAJ.

Cei doi subofițeri sunt conștienți, starea lor este stabilă și au fost transportați la spital, pentru investigații de specialitate.

Autospeciala este avariată și va fi tractată.

Totodată, intervenția de stingere nu a fost afectată, întrucât la fața locului au fost alocate mijloacele tehnice necesare gestionării cu eficiență a misiunii de răspuns.

Stire in actualizare

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Frații Pavăl de la Dedeman cumpără lanțul de supermarketuri Carrefour România. Tranzacția ar ajunge la 823 milioane de euro

Publicat

carrefour.jpg






Grupul francez Carrefour a anunțat oficial joi că a intrat în negocieri exclusive cu Paval Holding, vehiculul de investiții al fraților Pavăl, proprietarii Dedeman, pentru vânzarea tuturor operațiunilor sale din România, evaluate la aproximativ 823 milioane de euro.

Tranzacția face parte dintr-un amplu proces de analiză strategică început la nivel global și ar putea fi finalizată în a doua jumătate a anului...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: Cum a arătat protestul AUR la Alba Iulia: ”Turul doi înapoi”, ”Georgescu președinte” și teorii ale conspirației

Publicat

video: cum a arătat protestul aur la alba iulia: ”turul

O mână de oameni s-au adunat în zona Mercur City Center, joi 12 februarie, la ora 12.00, în Alba Iulia, pentru a protesta. Este vorba despre un protest susținut de partidul extremist AUR.

Deși protestul era anunțat ca fiind unul împotriva impozitelor, cei prezenți peste stradă de Sinagoga din Alba Iulia au avut alte teme de protest. 

Mai exact, clasicele teme rostogolite și pe internet. Printre cei maxim 25-30 de oameni care au răspuns pozitiv la protestul promovat de George...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Condițiile în care se declară inactivitatea fiscală a firmelor, ca urmare expirării mandatului administratorilor: Precizări ANAF

Publicat

ccr dezbate sesizarea Înaltei curți de casație și justiție privind

Condițiile în care se declară inactivitatea fiscală a firmelor, ca urmare expirării mandatului administratorilor sau a unor modificări legislative recente: Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) precizează că au rămas neschimbate criteriile pentru declararea inactivității fiscale în ceea ce privește mandatul administratorilor.

Precizările oficiale de la ANAF vin în contextul apariției în spațiul public a unor informații false pe acest subiect.

ANAF nu declară...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Investiție de 10 milioane euro la Iclod. O firmă ridică o fabrică de ultimă generație și aduce până la 150 de locuri de muncă

Publicat

fabrica iclod.jpg






Compania Norstal Steel Structures investește 10 milioane de euro într-un proiect important pentru dezvolatarea economică a comunei Iclod.

Proiectul vizează construirea unei fabrici moderne de structuri metalice, orientată către piața scandinavă și proiectată la cele mai înalte standarde europene de calitate.

Noua unitate industrială este gândită încă din faza de proiect pentru a respecta integral standardele...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe