EVENIMENT
Autotren răsturnat în afara drumului, pe DN 6 în județul Mehedinți. Șoferul a fost rănit

Un șofer a fost rănit într-un accident rutier produs, sâmbătă după-amiază, pe DN 6 în județul Mehedinți. Autotrenul pe care îl conducea a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat.
Potrivit ISU Mehedinți, accidentul a avut loc sâmbătă după-amiază, pe DN 6, pe Dealul Balota din comuna Șimian, județul Mehedinți.
Din primele informații, în accident a fost implicat un singur autovehicul. Este vorba despre un autotren care a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
La locul evenimentului, au fost mobilizate de urgență trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu-Severin cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
La sosirea salvatorilor, victima nu se afla blocată în autovehicul.
Aceasta fiind preluată, în stare de conștiență, de către un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
Pompierii au asigurat măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului.
EVENIMENT
„U” Cluj vânează a nouă victorie „departe de casă”! Duel istoric la Miercurea Ciuc cu nou-promovata Csikszereda

FC Universitatea Cluj merge sâmbătă, 4 octombrie, în Harghita, unde va înfrunta pentru prima dată în istorie pe FK Csikszereda, într-un duel programat de la ora 15:00, pe stadionul din Miercurea Ciuc.
„Studenții” își doresc să obțină a patra victorie în deplasare din acest sezon și să rămână în lupta pentru un loc de play-off, în timp ce gazdele speră să-și prelungească seria de invincibilitate…
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Polițiștii din Sebeș au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 56 de ani, din municipiu, cercetat pentru furt în scop de folosință și conducere fără permis.
Potrivit IPJ Alba, în noaptea de 2 spre 3 octombrie, în jurul orei 03.40, polițiștii au fost sesizați de un bărbat de 51 de ani, din comuna Săsciori, care a reclamat că i-a fost furat autoturismul.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că bărbatul de 56 de ani ar fi profitat de faptul că…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Care este salariul mediu în județul Alba și ce diferență este între net și brut. Date oficiale ale Direcției de Statistică

Care este salariul mediu în județul Alba și care este diferența între net și brut: Câștigul salarial mediu net înregistrat în județul Alba în luna iulie 2025 a fost de 4.774 de lei, în creștere cu 110 lei (+2,4%) față de aceeași lună din 2024, potrivit datelor publicate de Direcția Regională de Statistică Alba.
La nivel brut, salariul mediu a fost de 7.918 lei, cu 431 de lei mai mare (+5,8%) comparativ cu iulie 2024. Totuși, veniturile au scăzut ușor față de luna…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Noi detalii în cazul românului prins la Cluj pentru tentativă de omor. Şi-a bătut şi înjunghiat fosta soție

Un bărbat de 39 de ani a fost prins vineri, 3 octombrie, pe DN1C, în zona localității Bunești, comuna Mintiu-Gherlii. Pe numele său exista un mandat european de arestare pentru tentativă de omor.
Pe numele bărbatului fusese emis, la 27 septembrie 2025, un mandat european de arestare de către autoritățile din Belgia, în urma unui atac violent petrecut în orașul Roeselare.
Şi-a bătut şi înjunghiat fosta…
Citește mai mult pe Cluj24.ro