EVENIMENT
Cetățean grec cercetat pentru tăinuire, după ce a fost prins la Vama Giurgiu cu un autoturism dat în urmărire
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat un cetăţean grec care conducea un autoturism marca Volkswagen Tiguan, căutat de autorităţile din Grecia.
În data de 08.10.2019, în jurul orei 10:10, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, un cetăţean grec, în vârstă de 36 de ani, la volanul unui autoturism marca Volkswagen Tiguan, fabricat în anul 2015.
În urma verificărilor suplimentare, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Grecia, la data de 26.09.2019.
Faţă de cele constatate, persoana în cauză a declarat că a achiziționat autoturismul din Grecia și nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta ar fi fost căutat de autorităţi.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 117.500 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului P.F Giurgiu până la finalizarea cercetărilor.
Sursa: Poliția de Frontieră Română
EVENIMENT
Cine este ofițerul prădător sexual din Gârbău? Fost general de jandarmi, în arest la domiciliu. Poartă brățară de supraveghere
Ofițerul de 68 de ani, arestat preventiv pentru agresiune sexuală de Judecătoria Cluj-Napoca este Aurel Litan, fost general de jandarmi, fost comandant al Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, preşedintele filialei Cluj a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere.
Potrivit Judecătoriei Cluj-Napoca, magistrații au dispus, sâmbătă, luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Echipa de baschet U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă, sâmbătă seara, în deplasare de către Partizan Belgrad într-un meci din ABA League cu scorul de 90-79.
Pe cele patru sferturi, scorul a fost următorul:
25-23, 27-15, 20-19 și 18-22.
Jucătorii antrenați de Mihai Silvășan au fost susținuți de un număr mare de suporteri care au făcut de plasarea la Belgrad și i-au încurajat.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Echipa de fotbal ”U” Cluj a învins, sâmbătă seara, în Giulești, pe Rapid, cu scorul de 2-0, astfel că jucătorii lui Cristiano Bergodi se întorc cu 3 puncte de la București.
La pauză, scorul a fost egal, 0-0, dar în a doua repriză clujenii au reușit să deschidă scorul în minutul 67 prin Mendy.
În minutul 83, același Mendy a scos un penalty, după ce a fost faultat în careu, lovitura de la 11 m fiind...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Vicepremierul Oana Gheorghiu, la trei luni de mandat: A început reformele în 22 de companii de stat. Ce declarații a făcut
Vicepremierul României a făcut sâmbătă, 31 ianuarie, o serie de declarații la treni luni de la preluarea mandatului. Aceasta a spus că a început lucrul ”de la fundație”. Mai exact că a început să sape și să construiască ceea ce guvernul trecut nu a făcut.
În linii mari, Oana Gheorghiu, spune că” zeci de ani de ineficiență, pierderi și blocaje în sectorul public au produs incertitudine pentru mediul privat și servicii publice tot mai slabe pentru oameni”. De asemenea...
Citește mai mult pe Alba24.ro
