EVENIMENT
Autoturism ieșit în decor pe un drum din Iași. Patru victime, trei au fost duse la spital

Patru persoane au fost implocate într-un accident rutier produs, joi dimineață, pe un drum din județul Iași. Autoturismul în care se aflau a ieșit în decor.
Accidentul a avut loc joi, 22 iunie, în comuna Ciurea, sat Dumbrava.
Din primele informații, șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, mașina ieșind în decor.
Au intervenit la accident pompierii milutari cu o autospecială de intervenție și stingere cu apă și spumă pentru asigurarea măsurilor specifice, două echipaje de prim ajutor calificat și o ambulanță de la SAJ Iași.
Echipajele de salvare ajunse la fața locului au găsit patru victime conștiente, neîncarcerare. Trei persoane au primit îngrijiri medicale, apoi au fost transportate la spital.
Poliția efectuează cercetări pentru a stabili xu exactitate cum s-a produs accidentul.
EVENIMENT
Evaluare Națională 2025, clasa a IV-a. Marți, prima probă – Română, limbă și comunicare. Ce trebuie să știe elevii

Evaluare Națională 2025, clasa a IV-a. În această săptămână, elevii de clasa a IV-a susțin testările de evaluare națională. Prima probă va fi marți, 20 mai, de la ora 9.00.
Elevii vor avea la dispoziție 60 de minute pentru a rezolva cerințele primite.
Din acest an, lucrările vor fi notate cu punctaje, pentru o mai bună înțelegere a nivelului de competență.
Rezultatele nu se afișează și nu se comunică public. Însă, la cererea elevului, aceste punctaje se pot…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Analist: Leul va intra în vrie fără un guvern responsabil. Cât va fi un euro până la final de an

Alegerea pro-europeană a românilor la cel de al doilea tur al alegerilor prezidențiale a calmat spiritele din piață. Acțiunile au recuperat o parte din pierderi, leul s-a apreciat iar indicii ROBOR au scăzut.
Nu ne mai putem aștepta ca media euro să revină pe termen mediu sub pragul de 5 lei, care a devenit noua realitate. Majoritatea analizelor văd moneda unică la 5,05 – 5,1 lei la sfârșitul anului, arată economistul clujean Radu Georgescu.
Leul va intra în vrie…
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Un incendiu a izbucnit marți dimineața în localitatea Pianu de Sus. Focul a cuprins o anexă gospodărească.
Potrivit ISU Alba, Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu în loc. Pianu de Sus.
Din informațiile primite de la apelant, incendiul se manifestă la o anexă gospodărească.
Pompierii intervin cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. De asemnea, pentru stingerea incendiului intervine și SVSU Pianu.
Citește mai mult pe Alba24.ro

Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca anunță că, în urma, a lucrărilor edilitar gospodaresti efectuate de catre Nord Conforest SA, in perioada 20.05. – 30.06.2025 in P-ta 14 Iulie cu inchiderea circulatiei auto pe latura sudica si estica, se suspenda temporar, pe perioada lucrarilor, statia Sigismunt Toduta pentru linia 30 de autobuze.
Statia va fi relocata provizoriu pe latura vestica a P-tei 14 Iulie.
Lucrările de modernizare în zona Pieței 14 Iulie au început…
Citește mai mult pe Cluj24.ro