Connect with us

EVENIMENT

UPDATE FOTO-VIDEO: Autoturism lovit de tren, într-o localitate din Harghita: Două victime, una decedată. A intervenit elicopterul SMURD

Publicat

 O persoană și-a pierdut viața, alta a fost grav rănită, marți dimineață într-un accident rutier produs într-o localitate din Harghita.

Potrivit ISU Harghita, accidentul feroviar s-a produs în localitatea Racu, în care au fost implicate trenul Regio 4501, care circula pe ruta Brașov- Gheorgheni și un autoturism.

UPDATE or 11.05: Victima a fost preluată și transportată, de elicopterul SMURD, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

UPDATE ora 10.12: Circulația feroviară a fost reluată, victima este încă la locul accidentului în ambulanța SAJ cu medic pentru stabilizarea acesteia.

UPDATE, ora 9.20: Accident feroviar grav în Racu – Harghita. Precizările polițiștilor

„Marți dimineață, în jurul orei 7:55, polițiștii au fost sesizați, prin intermediul numărului unic 112, cu privire la un accident produs la nivel cu calea ferată.

acc feroviar harghita

Din primele cercetări s-a constatat faptul că, în localitatea Racu, trenul Regio care circula pe direcția Brașov –Gheorgheni a surprins și acroșat un autoturism condus de un bărbat, de 33 de ani, din Delnița, care se angajase în traversarea căii ferate semnalizate cu indicator.

În urma impactului, conducătorul auto a decedat, iar o femeie, pasageră în autoturism, a suferit vătămări corporale.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor producerii evenimentului” a precizat reprezentantul IPJ Harghita.

Știrea inițială

În urma impactului au rezultat două victime, una decedată, iar cea de-a doua va fi preluată de elicopterul SMURD.

acc 1 feroviar harghita

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Miercurea Ciuc cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

„Coletul fantomă” lovește din nou. Val de fraude prin SMS în numele firmelor de curierat. Avertismentul urgent al DNSC

Publicat

telefon mobil bun 1 e1732623882930.jpg






Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) trage un semnal de alarmă după ce, în ultimele zile, tot mai mulți români au raportat mesaje SMS frauduloase care folosesc identitatea unor firme cunoscute de curierat.

Escrocii profită de perioada intensă a cumpărăturilor online și de faptul că mulți utilizatori așteaptă colete, pentru a-i convinge să ofere date personale și bancare.

Mesaje „de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Cum va fi vremea de Paște 2026: Temperaturi de primăvară și precipitații moderate. Prima prognoză pentru luna aprilie

Publicat

cum va fi vremea de paște 2026: temperaturi de primăvară

Cum va fi vremea de Paște 2026: Pe măsură ce se apropie Sărbătoarea Paștelui, care în 2026 este celebrată pe 12 aprilie, atenția românilor se îndreaptă și spre ceea ce ne rezervă vremea în această perioadă.

Deși prognozele la distanță mare sunt întotdeauna cu un grad de incertitudine, meteorologii și modele climatice sugerează un scenariu tipic de primăvară pentru această dată, cu condiții potrivite pentru activități în aer liber, dar și cu variații regionale.

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Extrageri la LOTO duminică, 8 februarie: Reporturi uriașe la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc

Publicat

extrageri la loto duminică, 8 februarie: reporturi uriașe la loto

Extrageri la LOTO duminică, 8 februarie: Reporturi uriașe la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc.

La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 21,33 milioane de lei (peste 4,18 milioane de euro). La Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 4,51 milioane de lei (peste 887.100 de euro).

La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 51,12 milioane de lei (peste 10,03 milioane de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Duminică cu umbrele la îndemână. Clujul și orașele din jur intră într-o zi mohorâtă, dar blândă de februarie

Publicat

ploaie.jpg






Vreme închisă și temperaturi ușor peste pragul înghețului sunt așteptate duminică în municipiul Cluj-Napoca și în localitățile din zona metropolitană, dar și în Turda, Câmpia Turzii, Gherla și Dej, potrivit celor mai recente estimări meteorologice.

Cluj-Napoca: cer acoperit și averse izolate

În Cluj-Napoca, maxima zilei va ajunge în jurul valorii de 7°C, iar minima nocturnă se va situa în jur de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe