Connect with us

EVENIMENT

FOTO: Autoturism răsturnat în giratoriu, pe DN 6 în județul Timiș. Doi adulți și un copilaș, răniți

Publicat

cc2

Trei persoane, printre care  și un copilaș de doi ani, au fost răniți în urma unui accident rutier produs, luni seară, pe DN 6 în județul Timiș. Autoturismul în care se aflau a intrat violent într-un sens giratoriu, unde s-a răsturnat.

Potrivit IPJ Timiș, accidentul a avut loc luni seară, pe DN 6 dinspre Izvin către Remetea Mare, județul Timiș.

UPDATE: Autoturism răsturnat în giratoriu, pe DN 6 în județul Timiș. Ce au găsit salvatorii la locul accidentului

Accidentul a avut loc luni, 31 octomberie, în jurul orei 19.30, pe raza localității Remetea Mare

Potrivit ISU Timiș. s-au deplasat la fața locului 10 pompieri din cadrul Detașamentului 1 Timișoara cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, două echipaje SMURD și o ambulanță SAJ.

În autoturism se aflau patru persoane neîncarcerate, dintre care trei adulți și un copil în vârstă de aproximativ 2 ani.
În urma accidentului, un bărbat, o femeie și minorul au fost transportați la spital, în stare conștientă.

acc1

Din primele verificări, polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 36 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6 dinspre Izvin către Remetea Mare, la un moment dat, neadaptând viteza la condițiile de drum, a intrat în coliziune frontală cu sensul giratoriu și s-a răsturnat.

În urma impactului, o femeie, în vârstă de 40 de ani și un băiețel de 1 an și 6 luni, pasageri în auto, au fost răniți și transportați la spital.

Din primele date, cei doi au fost răniți ușor.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Un bărbat diagnosticat cu o formă gravă de cancer și-a câștigat dreptul la tratament gratuit, la Curtea de Apel Alba Iulia

Publicat

un bărbat diagnosticat cu o formă gravă de cancer și a

Un bărbat diagnosticat cu o boală gravă și-a câștigat dreptul la tratament gratuit, la Curtea de Apel Alba Iulia. Este vorba despre o acțiune în instanță la care persoanele diagnosticate cu boli grave sunt nevoite să recurgă pentru a avea o șansă la vindecare. 

Cel mai recent caz de acest fel a primit o rezolvare în ultimele zile ale anului 2025, mai exact pe 29 decembrie. Situția este similară cu multe alte cazuri de acest fel pe care alba24.ro le-a prezentat de-a lungul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Cercetarea de top se face și la Cluj. Nicolae Bâlc, profesor la UTCN, premiat de comunitatea științifică internațională

Publicat

nicolae balc 2 e1767703266792.jpg






Un început de an cu semnificație specială pentru mediul academic clujean. Nicolae Bâlc, profesor al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, a primit recent Premiul de excelență în cercetare, acordat de comunitatea științifică internațională pentru contribuțiile și inovațiile aduse prin lucrările publicate.

Premiul a venit neașteptat, mărturisește cercetătorul, care spune că a fost anunțat inițial doar...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Jandarmii din Roșia Montană au tăiat un copac căzut pe drum, în zona Valea Bistrei

Publicat

jandarmii din roșia montană au tăiat un copac căzut pe

Inspectoratul Județean de Jandarmi Alba anunță că mai mulți jandarmi din Roșia Montană au intervenit pentru a tăia un copac căzut pe drum, pe raza Valea Bistrei. Evenimentul a avut loc marți, 6 ianuarie și a fost comunicat de reprezentanții Jandarmeriei Alba.

Din câte se pare copacul bloca traficul rutier în zonă.

Recent, adjunctul Jandarmeriei Alba, Cosmin Jurcoveț a ieșit la pensie după o carieră în armată și jandarmerie.

CITEȘTE ȘI: Cosmin Jurcoveț, prim adjunct al...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Concediu plătit pentru burnout. Angajații din România ar putea beneficia de zile de concediu pentru epuizare profesională. PROIECT

Publicat

concediu plătit pentru burnout. angajații din românia ar putea beneficia

Concediu plătit pentru burnout. Angajații din România ar putea beneficia de concediu plătit pentru epuizare profesională, fără a fi obligați să prezinte documente medicale. Măsura este prevăzută într-un proiect de lege depus la Senat la finalul anului 2025.

Proiectul vizează prevenirea burnout-ului și introduce obligații pentru angajatori, într-un domeniu care nu este reglementat distinct în prezent.

Inițiativă legislativă, la Senat

Propunerea legislativă privind...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate