EVENIMENT
Autoutilitară răsturnată în afara șoselei, pe șoseaua de centură a Brașovului. Trei persoane rănite

Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier în județul Brașov după ce șoferul a pierdut controlul volanului iar autoutilitrara s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Potrivit IPJ Brașov,accidentul s-a produs în jurul orei 10.00, pe șoseaua de centura, la km 9, în zona localității Stupini. În accident a fost implicată doar o autoutilitară.
Din primele informații, un bărbat în vârstă de 54 ani, care conducea o autoutilitară care tracta o remorcă, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, apoi autoutilitara a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
În urma accidentului rutier trei pasageri din autoutilitară au fost răniți.
Două persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, iar cea de-a treia a refuzat transportul la spital.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.
EVENIMENT
Sesizarea Înaltei Curți în legătură cu legea privind pensiile magistraților, AMÂNATĂ de CCR pe 20 octombrie

Curtea Constituțională a României a amânat, miercuri, pentru 20 octombrie, sesizarea Înaltei Curți de Casație de Justiție în legătură cu legea privind pensiile magistraților, pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament.
CCR avea pe ordinea de zi de miercuri, 8 octombrie, patru contestații la cel de-al doilea pachet de legi pentru reducerea deficitului bugetar. Exceptând contestația formulată de Înalta Curte față de modificările aduse legii pensionării…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Zilele Filmului Maghiar 2025. Peste 3.000 de spectatori au descoperit cinematografia maghiară la Cluj

Aproximativ 7.000 de cinefili au participat la Zilele Filmului Maghiar/Filmtettfeszt 2025, festival desfășurat în Cluj și în alte 16 localități din Transilvania între 1 și 5 octombrie, în organizarea asociației clujene Filmtett.
Cei mai mulți spectatori, 3.145, au vizionat filme la Cluj-Napoca, iar proiecțiile au avut loc la cinematograful Victoria și cinematograful Arta.
Filmele preferate ale…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Au început lucrările la tunelul Robești de pe Autostrada Sibiu-Pitești. Unele porțiuni de teren vor fi dinamitate

Autostrada Sibiu-Pitești. Au început lucrările propriu-zise la tunelul Robești, amplasat pe secțiunea 2 (Boița-Cornetu) a autostrăzii Sibiu-Pitești (A1), a anunțat miercuri șeful CNAIR, Cristian Pistol.
”Tunelul Robești va avea o lungime de 900 m, este construit cu metoda austriacă. Pe anumite porțiuni, unde a fost identificată rocă dură se va apela inclusiv la dinamitare subterană.
Asocierea de constructori turci (Mapa – Cengiz) este mobilizată pe acest sector al…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
8 octombrie 1922: Sfințirea Catedralei Încoronării din Alba Iulia. Cum a decurs ceremonialul religios în Cetatea Marii Uniri

Sfințirea Catedralei Încoronării din Alba Iulia a avut loc în data de 8 octombrie 1922. Câteva zile mai târziu, în 15 octombrie, Regele Ferdinand şi Regina Maria au fost încoronaţi ca regi ai României Mari.
Astfel, în urmă cu 103 ani, slujba de sfinţire a început la ora 9:15. După ce a miruit zidurile lăcaşului, mitropolitul Nicolae Bălan a ţinut o predică în care a arătat importanţa oraşului Alba Iulia.
Au fost prezenţi peste 100 de preoţi din împrejurimi,…
Citește mai mult pe Alba24.ro