Potrivit unor declarații oficiale, în prezent Tribunalul dispune de 20 de judecători, în timp ce organigrama instituţiei prevede 29 de posturi de judecător. Tribunalul Botoşani se confruntă cu un deficit major de judecători, în condiţiile în care numărul dosarelor nou- înregistrate la această instanţă a crescut, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Tribunalului, Mihaela Ungureanu.
Potrivit sursei citate, în prezent Tribunalul dispune de 20 de judecători, în timp ce organigrama instituţiei prevede 29 de posturi de judecător.
“Tribunalul Botoşani în prezent funcţionează cu doar 20 de judecători, schema fiind de 29 de posturi de judecători la această instanţă, în condiţiile în care numărul dosarelor nou-înregistrate a crescut cu o cotă procentuală de aproximativ 5% la Tribunalul Botoşani în 2021 comparativ cu anul anterior”, a afirmat Ungureanu.
Potrivit datelor statistice întocmite de Tribunalul Botoşani, volumul de activitate din perspectiva cauzelor nou intrate în 2021 a crescut cu o 4,26% faţă de anul anterior. Practic, în 2021, la instanţa din Botoşani au fost înregistrate 6.266 de cauze noi, faţă de la 6.010 dosare nou înregistrate în anul 2020. Numărul total al dosarelor aflate în lucru pe mesele judecătorilor de la Tribunalul Botoşani a fost, anul trecut, de 15.078, fiecare judecător în activitate având de soluţionat, în medie, 615 dosare.
Preşedintele Tribunalului Botoşani susţine că un deficit de judecători se înregistrează şi la Judecătoria Darabani, care funcţionează cu doar doi judecători definitivi pe o schemă de cinci posturi, dar şi la Judecătoria Dorohoi care îşi desfăşoară activitatea cu patru judecători dintr-un total de nouă prevăzuţi în organigramă.
Utilizarea aeronavelor fără pilot (drone), pe timpul adunărilor publice este supusă unor reguli stricte, stabilite prin Legea nr. 21/2020 privind Codul Aerian și Hotărârea Guvernului nr. 643/2020.
În acest sens, operatorii de aeronave fără pilot trebuie să dețină obligatoriu următoarele documente:
– Act de identitate;
– Numărul de înregistrare al operatorului UAS (aeronavă fără pilot la bord), afișat vizibil pe dronă;
Nu lăsați aragazul nesupravegheat atunci când gătiți. În urmă cu puțin timp, o oală cu mâncare uitată pe foc a pus în pericol locatarii unui bloc de pe strada Bucovina din municipiul Botoșani. Alarma a fost dată de vecini, îngrijorați de mirosul puternic de fum și de faptul că proprietarul nu răspundea la ușă, nici la telefon.
Trei echipaje aparținând Detașamentului de Pompieri Botoșani au ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului,...
Joi, în cadrul activităților specifice de documentare și cercetare efectuate într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de braconaj, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au pus în executare șase mandate de percheziție domiciliară pe raza comunelor Unțeni, Blândești și Gorbănești, județul Botoșani, la locuințele unor persoane bănuite de comiterea faptelor.
Cursurile anului școlar 2026 – 2027 vor începe pe 7 septembrie 2026 și se vor încheia pe 18 iunie 2027, prevede un proiect de structură a anului școlar viitor pus în consultare publică, vineri, de Ministerul Educației și Cercetării.
Potrivit proiectului, pentru clasa a VIII-a, cursurile se încheie pe 11 iunie 2027, iar pentru clasa a XII-a – pe 4 iunie 2027.
‘Principala modificare, față de structura anilor școlari anteriori, vizează reducerea...