Connect with us

EVENIMENT

ANPC: Nu cumpărați carne din portbagajele maşinilor, chiar dacă preţul oferit este mai mic

Publicat

Arhivă foto

Carnea de miel şi produsele din carne trebuie achiziţionate numai din locuri special amenajate, dotate şi autorizate. DE asemenea acestea trebuie să aibă şi ştampila de control sanitar-veterinar, pentru a avea garanţia unui produs sigur, afirmă Paul Anghel, director general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

„Perioada premergătoare sărbătorii pascale reprezintă un moment de vârf pentru activităţile comerciale, astfel că echipele de comisari ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor desfăşoară acţiuni de control, în toată ţara, privind modul de comercializare a produselor specifice acestei perioade. Sunt verificate produsele alimentare de post, peşte şi preparate din peşte, carne, în special carne de miel, preparate din carne, cozonac, produse de patiserie, ciocolată, produse din ciocolată, produse pe bază de cacao şi grăsimi vegetale (tablete, figurine), vopsea de ouă, vin şi băuturi alcoolice.

Cumpărați doar din locuri special amenajate

În ceea ce priveşte achiziţionarea cărnii, inclusiv a cărnii de miel, şi a produselor din carne se va face numai din locuri special amenajate, dotate şi autorizate (măcelarii, magazine alimentare, locuri special amenajate în pieţe) şi trebuie să aibă ştampila de control sanitar-veterinar. Numai în aceste condiţii există garanţia unui produs sigur, ce nu vă va afecta sănătatea”, a scris, vineri, Paul Anghel, pe pagina sa de Facebook.

Acesta transmite consumatorilor să evite cumpărarea cărnii de la persoane şi din locuri neautorizate, din „portbagajele maşinilor” chiar dacă preţul oferit este comparativ mai mic, întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu poate poate elibera bon de casă cu care să poată fi justificată tranzacţia comercială.

„Riscaţi să achiziţionaţi un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea”, avertizează reprezentantul ANPC.

De asemenea, consumatorii trebuie să verifice, prin apreciere directă, proprietăţile organoleptice ale produselor, a semnelor de alterare, modificări ale aspectului, culorii, consistenţei, prezenţa corpurilor străine.

Carnea trebuie să prezinte la suprafaţă o peliculă uscată, de culoare roz până la roşie, să fie fermă şi elastică, atât la suprafaţă cât şi în secţiune, iar mirosul trebuie să fie caracteristic de produs proaspăt.

„Atenţie şi la preţ! Verificaţi concordanţa dintre preţurile afişate la raft şi cele marcate pe bonurile de casă”, arată Anghel în postarea sa.

În ceea ce priveşte ouăle, Anghel recomandă şi în cazul acestor produse achiziţionarea numai din locuri special amenajate şi autorizate şi sfătuieşte consumatorii să evite cumpărarea de ouă de pe marginea drumului, chiar dacă preţul oferit este mai mic.

„Evitaţi cumpărarea ouălor care nu sunt păstrate la temperatura indicată de producător sau care sunt expuse spre vânzare la temperatura mediului ambiant. Ouăle de consum trebuie să prezinte coaja intactă, normală, fără fisuri, fără corpuri şi mirosuri străine. La spargerea oului, albuşul trebuie să fie de consistenţă densă, transparent, iar gălbenuşul semiglobulos, uşor aplatizat şi bine delimitat de albuş.

Atenție și la ouă

În cazul ouălor vândute în vrac, trebuie comunicate vizibil, cu uşurinţă şi perfect lizibil, informaţiile privind: categoria de calitate (A) şi de greutate (clasamentul ouălor din categoria A în funcţie de greutate), o indicaţie a metodei de creştere a găinilor, o explicaţie a semnificaţiei codului producătorului şi data de valabilitate minimă”, susţine sursa citată.

În privinţa vopselei de ouă, consumatorii trebuie să citească cu atenţie eticheta produsului, care trebuie să conţină: numele şi adresa producătorului, lista ingredientelor, instrucţiuni de utilizare, data durabilităţii minimale.

„Atenţie! La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Utilizarea altor tipuri de vopsele, poate prezenta un real pericol pentru sănătate”, avertizează directorul general al ANPC.

Produsele de patiserie

Legat de produsele de patiserie, şi acestea trebuie cumpărate numai din locuri autorizate, unde spaţiile de comercializare trebuie să fie în permanenţă curate şi bine întreţinute. Personalul care comercializează produse de patiserie trebuie să poarte echipament de protecţie sanitară, respectiv halat de protecţie şi bonetă, iar manipularea produselor să se facă cu mâinile acoperite de mănuşi curate sau de unică folosinţă. Produsele de patiserie neambalate se vor vinde din recipiente curate, la adăpost de praf şi de insecte, fiind servite numai cu ustensile speciale. Este interzis a se permite consumatorilor să aleagă produsele cu mâna, scrie Anghel.

Produsele de patiserie trebuie să aibă menţionate pe etichetă, obligatoriu, lista ingredientelor alergene, precum şi prezenţa anumitor premixuri, în compoziţie, sau a unor ingrediente care le înlocuiesc pe cele clasice, iar pentru produsele de patiserie preambalate, data durabilităţii minimale este stabilită de producător şi se va inscripţiona pe etichetă/ambalaj.

Paul Anghel publică şi câteva sfaturi şi în ceea ce priveşte comercializarea vinurilor şi a băuturilor alcoolice.

„Conţinutul etichetei trebuie să cuprindă: denumirea sub care se vinde produsul, denumirea şi adresa producătorului sau a importatorului sau a îmbuteliatorului, volumul net, concentraţia alcoolică, o informaţie privind lotul, data durabilităţii minimale pentru băuturile alcoolice cu concentraţia alcoolică mai mică de 10% vol.

Vinuri

Pentru vinuri, eticheta trebuie să mai conţină următoarele informaţii: categoria de calitate, indicaţia geografică sau denumirea de origine controlată pentru vinurile de calitate superioară, tipul vinului, în funcţie de conţinutul de zaharuri; consumatorul trebuie să verifice aspectul lichidului, respectiv culoarea care trebuie să fie corespunzătoare sortimentului, limpede, fără depuneri sau impurităţi în suspensie; la întoarcerea buteliei cu dopul în jos, conţinutul nu trebuie să se tulbure sau să prezinte impurităţi sau scurgeri; marcarea băuturilor alcoolice distilate se face cu respectarea reglementărilor în vigoare emise de Ministerul Finanţelor”, a postat directorul general al ANPC.

Abaterile frecvent întâlnite în cadrul acţiunilor de control

Potrivit acestuia, printre abaterile frecvent întâlnite în cadrul acţiunilor de control desfăşurate în anii anteriori în perioada specifică sărbătorilor pascale se află: ouă cu data durabilităţii minimale depăşită sau pentru care nu s-a putut stabili încadrarea în termenul de valabilitate; ouă depozitate la temperatura mediului ambiant contrar recomandărilor de a se păstra la loc răcoros; neafişarea la locul de vânzare a ouălor în vrac a informaţiilor obligatorii prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 589/ 2008 (categoria de calitate, categoria de greutate, o indicaţie a metodei de creştere a găinilor, o explicaţie a semnificaţiei codului producătorului şi data durabilităţii minimale); utilizarea unor spaţii de depozitare sau de expunere la vânzare improprii, neigienizate sau deteriorate.

Vopsea de ouă cu data durabilităţii minimale depăşită de 5-7 luni; existenţa unor afişe cu informaţia „cozonac tradiţional”, „pască tradiţională”, fără ca operatorii economici să deţină atestat pentru produse tradiţionale; pască şi cozonaci ambalaţi în folie de plastic având etichetele cu elementele de identificare ilizibile şi fără a se specifica data durabilităţii minimale de consum; nerespectarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1169/2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, care prevede evidenţierea substanţelor cu efecte alergene incluse în lista ingredientelor, printr-un set de caracteristici grafice care să le diferenţieze clar de restul listei de ingrediente, de exemplu prin font, stilul caracterelor sau culoarea de fond (la produse din carne, de patiserie şi ciocolata şi produse din cacao) etc. Agerpres

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Tarife mai mari pentru transport cu autobuzul pe mai multe trasee din Alba. Care vor fi noile prețuri la bilete și abonamente

Publicat

tarife mai mari pentru transport cu autobuzul pe mai multe

Transportul cu autobuzul va fi mai scump pe mai multe trasee din județul Alba. Sunt propuse noi prețuri la bilete și abonamente.

Este vorba despre trasee operate de firma Excelent Trans, în zonele Aiud, Ocna Mureș și Blaj.

Propunerea intră la aprobare în ședința Consiliului Județean Alba din 7 iulie.

Sunt vizate traseele:

  • cod 11: Aiud-Ponor-Geogel
  • cod 13: Aiud-Hopârta-Turdaș
  • cod 14: Aiud-Beța
  • cod 18: Aiud-Mirăslău-Lopadea Veche
  • cod 22: Ocna Mureș-Noșlac-Găbud
  • cod 23: Ocna…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Începe întâlnirea Tinerilor Catolici de la Cluj-Napoca. O zi dedicată curajului de a fi lumină. Spectacol cu un preot DJ

Publicat

iiet25cov.jpg

Cluj-Napoca devine, joi, inima tineretului greco-catolic din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și Eparhia de Cluj-Gherla. Sute de adolescenți și tineri vor participa la acest eveniment din cadrul Anului național dedicat ,,Cardinalului Iuliu Hossu”, organizat de Birourile de Pastorația Tinerilor și Copiilor în parteneriat cu Liceul Greco-Catolic „Inochentie Micu”, ASTRU Cluj și Zileos România. 

Întregul program se desfășoară în două locații-cheie: sediul…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Rezultate EVALUARE NAȚIONALĂ 2025: notele la examen, publicate astăzi. Elevii află rezultatele pentru admiterea la liceu

Publicat

rezultate evaluare naȚionalĂ 2025: notele la examen, publicate astăzi. elevii

Rezultate EVALUARE NAȚIONALĂ 2025: Ministerul Educației publică joi, 3 iulie, notele și mediile elevilor la examen. Rezultatele vor fi comunicate până cel târziu la ora 12.00.

Pe baza mediilor de la Evaluare Națională, elevii se vor putea înscrie la liceu.

Notele și mediile absolvenților de gimnaziu vor fi publicate anonimizat, cu codul acestora și școala de proveniență.

Joi, 3 iulie, în intervalul orar 14.00-18.00, dar și în 4-5 iulie, elevii pot cere să-și vadă…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Cod galben de caniculă în jumătatea de vest a țării. Temperaturile sar de 35 de grade Celsius

Publicat

apa canicula facebook 4.jpg

Meteorologii au emis o atenționare Cod galben de caniculă pentru ziua de joi, 3 iulie, valabilă între orele 12:00 și 21:00. Jumătatea de vest a țării se va confrunta cu temperaturi extreme, între 33 și 37 de grade Celsius.

Joi, în Maramureș, Crisana, Banat, Oltenia și vestul Transilvaniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade….

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe