EVENIMENT
Avertisment OMS: Suntem în pragul unui eşec moral catastrofal
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat luni că lumea este în pragul unui "eşec moral catastrofal" al distribuţiei vaccinurilor, transmite Reuters.
Tedros a cerut tuturor ţărilor şi producătorilor să repartizeze mai echitabil dozele de vaccin împotriva COVID-19.
"Nu numai că această abordare 'eu primul' îi lasă pe cei mai săraci şi mai vulnerabili oameni din lume într-o situaţie de risc, este şi autodistructiv", a apreciat şeful OMS la deschiderea şedinţei anuale a consiliului de conducere al organizaţiei, prin videoconferinţă. "În ultimă instanţă, aceste acţiuni nu vor face altceva decât să prelungească pandemia", a avertizat el.
Perspectivele unei distribuţii echitabile sunt "în pericol grav" înainte de începerea schemei OMS de repartizare a vaccinurilor cunoscută sub denumirea de COVAX, care va începe luna viitoare.
Tedros a observat că anul trecut au fost semnate 44 de contracte bilaterale de achiziţie a vaccinului împotriva coronavirusului, iar anul acesta cel puţin încă 12. "Asta ar putea întârzia livrările COVAX şi crea exact scenariul pentru evitarea căruia a fost creat COVAX, cu stocare, cu o piaţă haotică, cu o reacţie necoordonată şi cu o perturbare economică şi socială continuă", a spus el.
Directorul general al OMS a dat ca exemplu de inegalitate faptul că peste 39 de milioane de doze de vaccin au fost administrate în 49 de ţări bogate, în timp ce într-o ţară săracă s-au injectat doar 25 de doze. AGERPRES
EVENIMENT
U Cluj se califică în sferturile Cupei României. „Șepcile roșii” își asigură locul după victoria cu Oțelul Galați
Universitatea Cluj a primit miercuri vizita formației Oțelul Galați, în cel mai așteptat duel al zilei din ultima etapă a grupelor Cupei României. Partida, cu miză importantă pentru calificare, a început la ora 20:00 și a fost una intensă între două echipe aflate în lupta directă pentru primele locuri.
Meciul de calificare disputat pe stadionul Cluj Arena s-a încheiat cu victoria echipei clujene la un scor de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Avertisment DNSC: Emailuri false trimise în numele OSIM cer plăți urgente și amenință cu pierderea mărcilor înregistrate
Emailuri frauduloase prin care se solicită achitarea urgentă a unei "taxe de înregistrare" sunt trimise în numele Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC).
Prin intermediul acestor emailuri frauduloase, destinatarii sunt informați că trebuie să achite urgent o "taxă de înregistrare/menținere a mărcii", sub amenințarea pierderii drepturilor asupra mărcilor deținute, potrivit DNSC.
Cum poți...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Adrian Câciu atacă „modelul Oradea” al lui Bolojan. Fostul ministru susține că 75% din bugetul orașului vine din bani de la stat
Fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu (PSD), contestă miercuri imaginea Oradei drept exemplu de eficiență administrativă și autofinanțare, afirmând că analiza bugetului local ar arăta că majoritatea veniturilor provin din transferuri de la bugetul de stat.
Acesta a publicat declarații critice și trimiteri către documentele oficiale ale Primăriei Oradea, susținând că...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO: Elevii Colegiului Militar din Alba Iulia au discutat cu polițiștii despre consecințele alegerilor greșite
Elevii Colegiului Militar "Mihai Viteazul" din Alba Iulia au discutat cu polițiștii despre violență și consecințele unor alegeri greșite.
"Cât de subțire este linia dintre siguranță și risc, unde poate duce o alegere greșită, un comportament neadecvat sau violența și care sunt riscurile și urmările consumului de tutun, alcool și substanțe psihoactive, au fost câteva dintre întrebările la care polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție...
Citește mai mult pe Alba24.ro
