EVENIMENT
Avertizare COD PORTOCALIU de furtuni în 11 județe până la ora 23.00. Vreme rea și marți
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizările meteo pentru această perioadă. Astăzi, până la ora 23.00, 11 județe din țară sunt sub Cod Portocaliu de vreme rea. Condiții de instabilitate atmosferică accentuată și disconfort termic vor fi și marți.
INFORMARE METEO: până marți, 25 iunie, ora 23.00
Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, luni (24 iunie) în cea mai mare parte a țării, iar marți (25 iunie) mai ales în regiunile sudice, estice și centrale. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15-25 l/mp, iar pe arii restrânse 35-40 l/mp.
Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării. Disconfortul termic se va accentua treptat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități, luni (24 iunie) local, îndeosebi în regiunile estice și sud-estice, iar marți (25 iunie), pe arii relativ extinse în zonele de câmpie și de podiș.
COD GALBEN: luni, 24, iunie, până la ora 23.00 - în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și pe arii restrânse 40-50 l/mp.
COD PORTOCALIU: luni, 24 iunie, orele 12.00 – ora 23.00
În județele Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Gorj, Vâlcea, Olt, Dolj, precum și în zona de munte a județelor Vrancea și Prahova instabilitate atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin intervale cu averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50-70 l/mp.
COD GALBEN: de luni, 24 iunie, ora 23.00 până marți, 25 iunie, ora 6.00
În Oltenia, vestul și sud-vestul Munteniei, nordul și vestul Moldovei, vor mai fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și izolat 35-40 l/mp.
sursa: meteoromania.ro

EVENIMENT
Fost director al Cupru Min Abrud, omorât în casa sa din Cluj. Polițiștii au reținut un suspect
Un fost director al Cupru Min Abrud, cea mai profitabilă companie de stat din județul Alba, a fost găsit mort în casa în care locuia, în județul Cluj. Gheorghe Chindriș avea 66 de ani și a devenit cunoscut după ce a înființat primul și singurul sat românesc din Statele Unite ale Americii.
Un tânăr de 26 de ani este principalul suspect în cazul crimei din Floreşti. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore. Potrivit poliţiştilor, între cei doi ar fi izbucnit un conflict...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Termen limită pentru depunerea unui document la Casa de Pensii. Certificatul de Viață, obligatoriu pentru pensionarii din diaspora
Pensionarii români din diaspora au termen pană la 31 martie să transmită la Casa Județeană de Pensii un document important care are rol de verificare administrativă în scopul evitării unor erori sau a plății nejustificate a pensiei către persoane a căror situație s-a modificat.
Pensionarii români care locuiesc în afara țării și primesc pensie din sistemul public din România au obligația legală de a transmite, de două ori pe an, un document esențial: Certificatul de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un veteran al fotbalului românesc, jucător la Universitatea Cluj, Dan Nistor, a ajuns la meciul cu numărul 500 în prima ligă, fiind până acum al doilea jucător roman care ajunge la o astfel de performanță.
Meciul 500, sărbătorit cu gol
Foto-jurnalisul Dan Bodea, un mare pasionat de statistică sportivă, dar și de echipa U Cluj, a marcat momentul cu o serie de date foarte interesante despre veteranul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ajutor de 500 de lei pentru persoanele cu handicap grav și bolnavii oncologici din Sebeș. Anunțul făcut de primarul Dorin Nistor
Ajutor de 500 de lei pentru persoanele cu handicap grav și bolnavii oncologici din Sebeș.
Primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a anunțat duminică inițierea unu program local de sprijin financiar destinat persoanelor cu handicap grav și celor cu afecțiuni oncologice, care se va derula în luna aprilie, după aprobarea bugetului local.
Ajutor de 500 de lei pentru persoanele cu handicap grav și bolnavii oncologici din Sebeș
„În calitate de primar, vă informez că am inițiat...
Citește mai mult pe Alba24.ro

