Connect with us

EVENIMENT

Avertizare MAE: Belgia a inclus România pe lista statelor din zona portocalie

Publicat

Sursa foto: cnn.com

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează cetăţenii care călătoresc în Belgia că ţara noastră a fost inclusă în zona portocalie, iar autorităţile din regat pot stabili măsuri şi recomandă vigilenţă crescută.

MAE precizează că duminică autorităţile belgiene au anunţat noile măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul regatului, măsuri care au intrat deja în vigoare, imediat după momentul publicării acestora. Condiţiile de intrare vizează clasificarea statelor de provenienţă a persoanelor care doresc să intre în Regatul Belgiei, pe trei categorii: zona verde - fără măsuri speciale, zona portocalie - autorităţile belgiene pot stabili măsuri specifice (la acest moment se recomandă vigilenţă crescută) şi zona roşie - carantină obligatorie şi testare la intrarea pe teritoriul ţării.

Conform informaţiilor comunicate public de către autorităţile belgiene, România a fost inclusă pe lista statelor din zona portocalie. Astfel, cetăţenilor care intră din România în Regatul Belgiei în scop turistic (călătorie neesenţială), începând cu data de 13 iulie, li se recomandă vigilenţă crescută privind prevenirea şi apariţia unor simptome asociate infecţiei cu COVID-19, arată un comunicat MAE transmis AGERPRES.

Totodată, MAE recomandă cetăţenilor români care intenţionează să călătorească în Belgia consultarea informaţiilor publicate pe site-ul autorităţilor belgiene - https://diplomatie.belgium.be/en.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles +32 (0)2 347 5338, +32 (0)2 345 0040 şi +32 (0)2 344 1658, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice +32(0)2 344 0854.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: www.mae.ro/node/51902 , bruxelles.mae.ro/ şi www.mae.ro/. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Ministrul Sănătății: „Desfacem contractele de muncă ale medicilor care pleacă de la stat la privat în timpul programului”

Publicat

spital medici salon pixabay.jpg






Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat vineri, că medicii din spitalele publice care sunt prinși că părăsesc programul de lucru pentru a merge să consulte sau să opereze în sistemul privat riscă desfacerea contractului de muncă.

Oficialul a anunțat totodată modificări legislative care vor înăspri regulile privind activitatea medicilor din sistemul public în mediul privat.

Contracte...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Primele implanturi pulmonare Harmony în spitalele publice din România, realizate la Institutul Inimii din Cluj

Publicat

institutul inimii.jpg






Institutul Inimii din Cluj a relizat, în premieră națională pentru spitalele publice, implantarea protezei pulmonare Harmony la tineri diagnosticați cu Tetralogie Fallot.

Trei pacienți cu vârste între 15 și 25 de ani au beneficiat de intervenții minim invazive, fără chirurgie pe cord deschis, cu recuperare rapidă și rezultate imediate.

Intervenții de pionierat, realizate de o echipă de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Horoscopul de weekend 14-15 februarie 2026. Energii speciale, declanșate de Ziua Îndrăgostiților

Publicat

horoscopul de weekend 14 15 februarie 2026. energii speciale, declanșate de

Horoscopul de weekend 14-15 februarie 2026: Această perioadă ne aduce energiile speciale de Ziua Îndrăgostiților, transformând atmosfera în una încărcată de romantism, emoții profunde și conexiuni autentice.

Venus, planeta iubirii, este în prim-plan și ne încurajează să ne deschidem inimile, să exprimăm sentimentele și să celebrăm relațiile importante din viața noastră.

Nu este vorba doar despre dragostea romantică - acest weekend este perfect pentru a aprecia...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Fotbaliștii din Alba cu care România poate ținti calificarea la Campionatul Mondial de Fotbal din America

Publicat

fotbaliștii din alba cu care românia poate ținti calificarea la

Echipa Națională de fotbal a României urmează să dispute la finele lunii viitoare barajul de calificare la Campionatul Mondial de Fotbal din 2026. O serie de fotbaliști originari din județul Alba au mari șanse de a se număra printre cei 26 de jucători pe care selecționerul Mircea Lucescu îi va convoca pentru meciul de la Istanbul cu reprezentativa Turciei.

România are șansa de a se califica la următoarea ediție a Cupei Mondiale, competiție care se va desfășura în vara acestui...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe