EVENIMENT
AVERTIZARE METEO: Cod galben de vânt puternic în zona de munte din patru județe
Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică dimineața, o avertizare cod galben de vânt puternic valabilă până la ora 15.00, pentru zona de munte din patru județe ale țării.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 31 mai 2020 ora 9.00, până în 31 mai 2020 ora 15:00, în zona de munte de peste cota 1.800, în Suceava și Neamț, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...100 km/h.
De asemenea, în zona de munte a județelor Bistrița-Năsăud și Maramureș, vântul va prezenta intensificări care la rafală vor depăși 70...90 km/h viscolind şi spulberând zăpada, determinând scăderea vizibilităţii.
Reamintim că duminică, până la ora 23.00 meteorologii au emis o informare meteo conform căreia în majoritatea zonelor țării vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, cu averse, căderi de grindină, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii.
Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp și pe arii restrânse 30...40 l/mp
EVENIMENT
Rareș Bogdan, europarlamentar PNL: „Să revenim la economia real liberală, altfel ne ducem în cap”
Europarlamentarul Rareș Bogdan lansează un atac dur la adresa actualei politici economice a Guvernului și avertizează că România riscă să intre într-o criză profundă dacă nu schimbă rapid direcția.
Liberalul critică majorările de taxe, tăierile bugetare și lipsa unei strategii coerente și cere o revenire la „economia real liberală”, bazată pe investiții, stimularea mediului privat și taxe reduse.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ministrul Sănătății: „Desfacem contractele de muncă ale medicilor care pleacă de la stat la privat în timpul programului”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat vineri, că medicii din spitalele publice care sunt prinși că părăsesc programul de lucru pentru a merge să consulte sau să opereze în sistemul privat riscă desfacerea contractului de muncă.
Oficialul a anunțat totodată modificări legislative care vor înăspri regulile privind activitatea medicilor din sistemul public în mediul privat.
Contracte...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Primele implanturi pulmonare Harmony în spitalele publice din România, realizate la Institutul Inimii din Cluj
Institutul Inimii din Cluj a relizat, în premieră națională pentru spitalele publice, implantarea protezei pulmonare Harmony la tineri diagnosticați cu Tetralogie Fallot.
Trei pacienți cu vârste între 15 și 25 de ani au beneficiat de intervenții minim invazive, fără chirurgie pe cord deschis, cu recuperare rapidă și rezultate imediate.
Intervenții de pionierat, realizate de o echipă de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Horoscopul de weekend 14-15 februarie 2026. Energii speciale, declanșate de Ziua Îndrăgostiților
Horoscopul de weekend 14-15 februarie 2026: Această perioadă ne aduce energiile speciale de Ziua Îndrăgostiților, transformând atmosfera în una încărcată de romantism, emoții profunde și conexiuni autentice.
Venus, planeta iubirii, este în prim-plan și ne încurajează să ne deschidem inimile, să exprimăm sentimentele și să celebrăm relațiile importante din viața noastră.
Nu este vorba doar despre dragostea romantică - acest weekend este perfect pentru a aprecia...
Citește mai mult pe Alba24.ro
