EVENIMENT
AVERTIZARE METEO: Cod galben de vreme rea în aproape jumătate din țară. Instabilitate atmosferică, ploi torențiale și vânt puternic
Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, 3 mai, o atenționare cod galben de vreme rea în aproape jumătate din țară.
Avertizarea este valabilă până luni, 4 mai, ora 22. Potrivit meteorologilor, vor fi manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată și ploi însemnate cantitativ.

Conform sursei citate, în Muntenia, Moldova și local în Transilvania, Oltenia și Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 25...30 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în Muntenia și în zona de munte, 40...60 l/mp.
Vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze, în general, de 60...70 km/h, vijelii și, izolat, grindină.
Astfel de fenomene se vor semnala și în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.
EVENIMENT
Atenționare Cod Galben de ceață în Alba. Vizibilitate redusă, local sub 200 metri și izolat sub 50 metri
Județul Alba se află sub atenționare Cod Galben de ceață, vineri dimineața.
Până la ora 10.00, se va semnala ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m.
Atenționări similare sunt în Sibiu și alte județe din țară.
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Lewis Capaldi, artistul care vine pentru prima dată în România, la UNTOLD. Piesa „Someone You Loved” – 1,2 miliarde vizualizări
Cluj-Napoca se pregătește pentru unul dintre cele mai intense momente muzicale ale anului, superstarul scoțian Lewis Capaldi va urca în premieră pe scena festivalului UNTOLD.
Artistul care a dominat topurile internaționale și a emoționat milioane de fani cu hituri sincere și vulnerabile promite un concert încărcat de energie, confesiuni muzicale și momente memorabile.
Cine este Lewis Capaldi?
Născut la...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Pe 6 februarie 2026, județul Cluj se pregătește pentru o zi relativ blândă, cu temperaturi peste media tipică a sezonului rece, fără precipitații semnificative și cer predominant noros sau parțial noros.
În Cluj‑Napoca, prognoza arată zile cu cer mai mult noros, maxime între 9 °C și 12 °C și minime aproape de 0‑2 °C, cu șanse mai mari de ploaie slabă. Noaptea, temperaturile vor coborî spre...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Cum se poate reduce perioada de suspendare a permisului de conducere. Care sunt condițiile și ce trebuie să facă șoferii
Cum se poate reduce perioada de suspendare a permisului de conducere. Șoferii care s-au ales cu permisul auto suspendat pot solicita reducerea cu o treime a perioadei de suspendare, în anumite condiții. Cu toate acestea, în cazul abaterilor grave sau al recidivei, legea nu permite această reducere, tocmai pentru a descuraja comportamentul periculos în trafic.
Legislația rutieră românească permite reducerea cu o treime a perioadei de suspendare a permisului, la cerere, dacă șoferii...
Citește mai mult pe Alba24.ro
