EVENIMENT
Avertizare meteo cod galben: Vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină în 16 județe din țară
Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică dimineață, noi avertizări de vreme rea valabilă până duminică seară, în localități din 16 județe.
De asemenea, până în 1 iulie, în majoritatea zonelor țării va fi disconfort termic și instabilitate atmosferică.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 27 iunie, ora 12:00 – 27 iunie, ora 22:00, local în nordul Munteniei, al Olteniei, în sud-vestul Transilvaniei și în zona de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată care se va manifesta prin vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină.

În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși local 20...40 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala pe alocuri, spre seară, și în celelalte județe din Oltenia, Muntenia, inclusiv în Municipiul București.
De asemenea, în intervalul 27 iunie, ora 10:00 – 01 iulie, ora 21:00, va fi disconfort termic și instabilitate atmosferică.
Vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic va fi ridicat, la început în sud-vestul și sudul teritoriului, apoi și în celelalte regiuni. În zilele de marți, miercuri și joi (29, 30 iunie și 1 iulie), disconfortul termic va deveni accentuat îndeosebi în regiunile vestice și sudice, unde va fi caniculă.
În timpul după-amiezilor și serilor, local în zonele de deal și de munte și pe arii restrânse în restul teritoriului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 25...40 l/mp.
EVENIMENT
Rata anuală a inflației a scăzut la începutul anului. Ce s-a întâmplat cu puterea de cumpărare a românilor
Rata anuală a inflației a scăzut ușor la 9,62% în luna ianuarie, de la 9,69% în luna decembrie, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu 11,59%, mărfurile nealimentare cu 9,99%, iar mărfurile alimentare cu 7,86%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).
Rata anuală a inflației arată cu cât au crescut, în medie, prețurile bunurilor și serviciilor într-un an față de aceeași perioadă a anului trecut.
Dacă simplificăm la maxim,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar noile taxe vor fi aplicate doar studenților care vor fi admiși din toamna anului 2026 într-unul dintre ciclurile de studii (licență, master, doctorat).
Ajustare impusă de lege, aplicată etapizat
Alinierea taxelor a fost propusă în conformitate cu cerințele legii și ale contractului...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
De ce aleg părinții telefonul pentru a liniști copiii în public sau acasă. Motivul, explicat într-un studiu
De ce aleg părinții telefonul pentru a liniști copiii în public sau acasă. Majoritatea părinților oferă ecranele copiilor din necesitate, nu din convingere, arată un studiu Ifop.
Cercetarea arată motivele reale din spatele acestei decizii controversate, scrie Le Figaro, citat de Mediafax.
71% dintre părinții copiilor cu vârste între 8 și 15 ani le oferă dispozitive digitale "adesea sau din când în când" acasă.
Potrivit cercetării, printre motive se numără: vremea...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Două sticle de alcool furate dintr-o casă, i-au adus unui tânăr din Blaj un nou dosar penal. În locuința cui a intrat
Un tânăr în vârstă de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a intrat în casa unui bărbat din Blaj. Din câte se pare acesta nu este la prima abatere. Tânărul a intrat în casa bărbatului cu intenția de a fura bunuri, dar a plecat doar cu două sticle de băutură.
Acesta se află sub control judiciar, fiind cercetat pentru alte fapte similare.
Cazul a fost comunicat de reprezentanții IPJ Alba, în buletinul de presă din 16 februarie 2026.
Potrivit IPJ Alba, la...
Citește mai mult pe Alba24.ro
