EVENIMENT
AVERTIZARE METEO: Cod portocaliu de FURTUNI pentru nouă județe
Un număr de nouă judeţe se află sub Cod portocaliu de furtuni până vineri noaptea, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Astfel, potrivit meteorologilor, până vineri la ora 23:00, va fi valabil un Cod portocaliu de averse în judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, precum şi în zona de munte a judeţelor Vrancea, Prahova, Braşov, Covasna şi Dâmboviţa, unde instabilitatea atmosferică va fi accentuată, iar cantităţile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăşi 50 - 70 l/mp.

De asemenea, este în vigoare o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, până vineri, la ora 23.00
În intervalul menționat, în Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei și sud-estul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 25...35 l/mp și pe arii restrânse 40...50 l/mp.
EVENIMENT
Horoscop 1-7 februarie 2026: Care sunt cele mai avantajate zodii în materie de bani. Ce nativi trebuie să aiba grijă în dragoste
Horoscop 1-7 februarie 2026: Cele mai avantajate în perioada 1 februarie 2026-7 februarie 2026, par a fi Leul, Capricornul și Fecioara, pentru că au un mix bun de vizibilitate, eficiență și control.
În dragoste, ar fi bine să aibă mai multă grijă Scorpionul și Peștii, fiindcă pot apărea emoții intense, gelozie sau idealizare, iar Berbecul să fie atent la ton în discuțiile directe. Balanța și Gemenii ar câștiga dacă evită indecizia sau promisiunile făcute din entuziasm,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Berbec
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Cine este ofițerul prădător sexual din Gârbău? Fost general de jandarmi, în arest la domiciliu. Poartă brățară de supraveghere
Ofițerul de 68 de ani, arestat preventiv pentru agresiune sexuală de Judecătoria Cluj-Napoca este Aurel Litan, fost general de jandarmi, fost comandant al Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, preşedintele filialei Cluj a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere.
Potrivit Judecătoriei Cluj-Napoca, magistrații au dispus, sâmbătă, luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Echipa de baschet U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă, sâmbătă seara, în deplasare de către Partizan Belgrad într-un meci din ABA League cu scorul de 90-79.
Pe cele patru sferturi, scorul a fost următorul:
25-23, 27-15, 20-19 și 18-22.
Jucătorii antrenați de Mihai Silvășan au fost susținuți de un număr mare de suporteri care au făcut de plasarea la Belgrad și i-au încurajat.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
