EVENIMENT
Avertizare meteo de vreme severă imediată: Furtuni în zona de munte din patru județe
Administrația Națională de Meteorologie a emis, în urmă cu puțin timp, avertizare de vreme severă imediată pentru zona de munte din patru județe. Este cod galben de furtună în Cluj, Bacău, Suceava și Neamț.
Potrivit meteorologilor până la ora 14.00, se vor semnala local și temporar vijelie și rafale de peste 55...60 km/h, descărcări electrice, izolat grindină de mici dimensiuni și averse ce vor acumula 20...25 l/mp.
Citește și Se anunță o lună TORIDĂ, cu ploi puține. Prognoza meteo pe patru săptămâni, până în 1 august
Avertizarea vizează zona de munte a județelor Bacău, Suceava, Neamț și Cluj, dar și localitățile clujene Măguri-Răcătău, Mărișel, Beliș și Valea Ierii.
Citește și: Avertizare nowcasting: Zone din două județe, sub cod PORTOCALIU de furtună
Reamintim că ANM a emis o informare de caniculă pentru următoarele două zile. Până vineri, 1 iulie, valul de căldură se va menține în toate regiunile, iar disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie și de podiș, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
În general temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade, iar cele minime între 17 și 20 de grade.
COD PORTOCALIU ȘI ROȘU de CANICULĂ
De asemenea, meteorologii au emis cod ROSU de caniculă pentru județele Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud.
Tot până în 1 iulie local în zonele joase din Banat, Transilvania și Moldova valul de căldură va fi persistent, iar temperaturile (diurne și nocturne) se vor apropia de recordurile absolute ale perioadei.
După-amiaza se vor înregistra frecvent valori de 36...38 de grade, iar noaptea nu vor coborî în general sub 18...22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat.
EVENIMENT
Tensiuni pe subiectul spitalelor din Ardeal: Sibiu și Cluj în impas, Alba avansează cu proiectul, aproape de finalizare
Finanțarea spitalelor noi, construite din fonduri europene, a generat tensiuni între liderii politici din mai multe județe vecine cu Alba, inclusiv în interiorul PNL. În timp ce la Sibiu și Cluj proiectele au rămas în impas, la Alba lucrările sunt destul de avansate.
La Sibiu, pierderea finanțării pentru noul spital județean a dus la acuzații publice între reprezentanți ai PSD și PNL. Divergențele au apărut inclusiv în interiorul PNL.
Primul conflict al președintei CJ Sibiu...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Bărbat din Sibiu, închis la Penitenciarul Aiud. Pentru ce infracțiune a fost condamnat și cât va sta după gratii
Un bărbat din Sibiu își va petrece următorul an după gratii, după ce a fost condamnat pentru lovire sau alte violențe.
Potrivit IPJ Alba, la data de 12 februarie 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Aiud au depistat și reținut un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din municipiul Sibiu, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de către Judecătoria Sibiu.
Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Vineri 13, pentru unii, o zi ca oricare alta; pentru alții, simbolul ghinionului suprem. Numărul 13 a fost privit dintotdeauna cu teamă, iar combinat cu ziua de vineri, a născut superstiții care au traversat secole și continente.
De la povești religioase la filme horror și psihologia fricii colective, această zi are o încărcătură aparte în cultura globală.
Ziua care a transformat superstiția în legendă
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Un bărbat din Lupșa este cercetat de polițiști după ce a fost prins în timp ce conducea băut.
Potrivit IPJ Alba, la data de 12 februarie 2026, în jurul orei 18:30, polițiștii din orașul Baia de Arieș au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 69 de ani, din localitatea Lupșa.
În urma testării bărbatului, cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,65 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
