EVENIMENT
Avertizare Nowcasting: COD PORTOCALIU de furtună în șase județe, în următoarea oră

Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi, avertizări Cod portocaliu de furtună pentru mai multe zone din județele Bacău, Suceava, Neamț, Gorj, Vâlcea și Caraș Severin, valabile în următoarea oră.
Potrivit meteorologilor, se vor semnala averse ce vor cumula 35-40 l/mp, frecvente descărcări electrice și vijelie.
În județele Gorj și Vâlcea sunt vizate zonele de munte, avertizările fiind valabile până la ora 16.00.
Tot până la ora 16.00, sunt vizate de avertizare localitățile Anina, Teregova, Bozovici, Slatina-Timiș, Bucoșnița, Armeniș, Luncavița și Brebu Nou, din județul Caraș-Severin.
De asemenea, avertizările vizează, până la ora 16.30, mai multe localități din județele Bacău (Moinești, Comănești, Balcani, Poduri, Asău, Blăgești, Pârjol, Berești-Tazlău, Zemeș, Măgirești, Solonț, Scorțeni, Ardeoani), Suceava (Gura Humorului, Cornu Luncii, Mălini, Baia, Păltinoasa, Slatina, Râșca, Moara, Horodniceni, Valea Moldovei, Drăgoiești, Berchisesti, Ilișești, Capu Câmpului, Ciprian Porumbescu) și Neamţ (Piatra-Neamț, Târgu Neamț, Bicaz, Vânători-Neamț, Piatra Șoimului, Pipirig, Săvinești, Dumbrava Roșie, Grumăzești, Bodești, Pângărați, Petricani, Girov, Crăcăoani, Agapia, Bălțătești, Gârcina, Cândești, Hangu, Ștefan cel Mare, Tazlău, Alexandru cel Bun, Ghindăoani, Războieni, Negrești, Dobreni).
EVENIMENT
Băsescu despre Călin Georgescu: ”Este un produs al administrației românești. Propulsarea lui, efect al prostiei românești”

Fostul președinte Traian Băsescu susține că fostul candidat independent la prezidențiale, Călin Georgescu, este un produs al administrației românești.
”Problema anulării alegerilor și modul de desfășurare a alegerilor este o problemă românească. Nimeni nu ne-a pus să amestecăm alegerile și propulsarea greșită a lui Călin Georgescu este tot un efect al prostiei românești.
Au creat o confuzie…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Vremea la Cluj. Ce maxime termice ne așteaptă în octombrie. Diminețile și nopțile reci vor aduce ceață și brumă

Octombrie ”blând” la Cluj după câteva zile reci și ploioase. Vestea bună de la meteorologie este că maximele termice vor fi creștere în prima parte a acestei săptămâni, potrivit prognozei publicate de Administrația Națională de Meteorologie pentru intervalul 6 – 20 octombrie.
În zona Clujului, temperaturile diurne vor crește treptat, de la 11 grade luni, 6 octombrie, până la 17 grade joi, 10 octombrie,…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
MARȚI: Se întrerupe furnizarea apei potabile în cinci localități din Alba. Precizările Apa CTTA

Operatorul regional Apa CTTA SA Alba anunță consumatorii că marți, 7 octombrie, se vor efectua lucrări de punere în funcțiune a Stației de Pompare Galda, reabilitate în cadrul contractului de lucrări „Reabilitare aducțiune SP Galda – Blaj” în valoare 32.492.984,27 lei, fără TVA, cofinanțat din fonduri europene.
Reabilitarea stației de pompare a presupus înlocuirea completă a agregatelor de pompare, a instalațiilor electrice și a automatizării acestora.
Astfel, se va…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, la Cluj: Sunt peste 700 de UAT-uri unde nu e necesară reducerea de posturi ocupate

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a declarat luni, la Cluj, că există peste 700 de UAT-uri unde n-ar fi nevoie de reducerea de personal, pentru că primarii au fost mai eficienți în ceea ce privește gestionarea resursei umane.
”Eu pot să vă spun punctul de vedere al ministrului Dezvoltării și al UDMR. Dintre cele două variante care s-au conturat ca variante de lucru,…
Citește mai mult pe Cluj24.ro