EVENIMENT
Avram Iancu a plecat în Ungaria pentru a stabili un nou record mondial la înot
Bibliotecarul Avram Iancu a plecat vineri spre Lacul Balaton, din Ungaria, unde intenţionează să stabilească un nou record mondial la înot de anduranţă, polisportivul din Petroşani propunându-şi să străbată acest lac de două ori, încontinuu, timp de trei zile şi trei nopţi.
"Mă simt excelent. Abia aştept să ajung în apă. Sunt încrezător în şansele mele. Recordul mondial la înot de anduranţă este de 67 de ore şi 16 minute, iar eu voi încerca să înot cel puţin un minut peste acest timp. Dacă îmi ajută bunul Dumnezeu, vor încerca să înot 72 de ore, adică trei zile şi trei nopţi", a declarat, pentru AGERPRES, Avram Iancu.
Sportivul s-a pregătit intens pentru momentul ce începe pe 18 iulie, la ora 10,00, din Marina Kenese Balaton, locul în care Avram Iancu şi-a propus să ia startul în încercarea de a stabili un nou record mondial.
"M-am antrenat foarte mult pentru acest moment. Pe lângă pregătirea zilnică, am avut zece antrenamente oficiale în diferite locuri din România, cum ar fi lacurile Cinciş, Bicaz, Ştiurţ, Tarniţa, pe canalul Bega sau în Bucureşti, pe râul Dâmboviţa. Mă simt pregătit pentru ceea ce va urma", a arătat Iancu.
Pe parcursul acestei încercări, sportivul nu are voie să se oprească şi nu va putea purta costum de neopren. De asemenea, pe timpul traversării sportivului nu-i va fi permis să atingă pe cineva sau barca însoţitoare. Singurul lucru permis este ca echipa sa de suport să-i arunce hrana necesară, la fiecare jumătate de oră.
Traversarea lacului şi omologarea rezultatului se va face după regulile de Marathon Swim, Iancu urmând să fie monitorizat atent de către trei observatori oficiali.
Avram Iancu a anunţat că va dedica acest record multiplei campioane Nadia Comăneci, pentru a marca astfel împlinirea a 45 de ani de la momentul în care sportiva a obţinut prima notă de 10 din istoria gimnasticii mondiale.
În prezent, Avram Iancu este deţinătorul recordului românesc la înot de anduranţă, el reuşind ca anul trecut să înoate în apele Dunării timp de 36 de ore şi 29 de minute.
Bibliotecarul Avram Iancu este cunoscut pentru performanţele sale sportive. El a traversat înot Canalul Mânecii, în august 2016, iar în vara anului 2017 a înotat întreg cursul Dunării, pe o distanţă de 2.860 de kilometri. Pe lista reuşitelor este înscrisă şi traversarea Mării Negre, în toamna lui 2018, când a înotat 680 de kilometri, de-a lungul ţărmului, de la Sulina la Istanbul, timp de 60 de zile. AGERPRES
Universitatea Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 4-1 (4-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal.
Dan Nistor, la meciul 500
Dan Nistor a jucat meciul său cu numărul 500 în prima ligă şi a reuşit să marcheze (36), după ce tot el ratase câteva secunde mai devreme un penalty pentru un fault la Omar El Sawy.
Doar Ionel Dănciulescu are mai multe...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Aliniere rară a planetelor în februarie: Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute
Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o "paradă planetară".
Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept "paradă planetară" sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan.
În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate strâns pe cer.
Un eveniment asemănător a avut loc și în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar majorările propuse în conformitate cu cerințele legii și ale contractului instituțional încheiat între Ministerul Educației și Cercetării și universitățile publice din România vor fi realizate etapizat, urmând ca noile taxe să fie aplicate studenților care vor fi admiși ȋn această...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Cât plătesc albaiulienii și unde se situează județul Alba în clasament
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din România prezintă diferenţe importante între județe și regiuni, potrivit ultimelor date oficiale centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.
La nivel național, operatorul Apa CTTA Alba se situează în zona mediană-superioară în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
